Iona 3

Cuvântul lui Yahve s-a adresat din nou lui Iona. Cât persistă El în bunătatea Lui și cât de zadarnic căuta slujitorul lui să scape! I-a fost dar un nou mesaj, în următorii termeni: „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei strigarea pe care ţi-o voi spune. Şi Iona s-a ridicat şi a mers la Ninive după cuvântul lui Yahve“. Și Duhul lui Dumnezeu ne spune: „Şi Ninive era o cetate mare înaintea ui Dumnezeu, cât o călătorie de trei zile. Şi Iona a început să pătrundă în cetate cale de o zi şi a strigat şi a zis: «Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi răsturnată!»“ Oamenii au ascultat cuvântul lui. Și vedem aici încă un fel minunat în care Domnul S-a folosit de Iona. El nu S-a limitat numai la a cita partea miraculoasă a istoriei lui Iona ca imagine a respingerii Sale de către Israel și a consecințelor pentru Israel ale acelei respingeri, ci, prin contrast cu pocăința celor din Ninive la predicarea lui Iona, E a scos în evidență înaintea evreilor duhul mândru și împietrit pe care ei îl manifestau în zilele Lui. Astfel, sunt două referiri clar distincte la evenimente din istoria profetului nostru. „Şi oamenii din Ninive L-au crezut pe Dumnezeu“. Ei nu au mers atât de departe ca marinarii, dar „L-au crezut pe Dumnezeu“. Au ajuns la o convingere morală că El, cu caracterul Lui moral, era pe drept ofensat de răutatea lor, deoarece ei știau că își conduceau viața după cum le plăcea lor, ceea ce practi înseamnă că trăiau fără Dumnezeu. Se spune că ei „L-au crezut pe Dumnezeu“ și „şi au vestit un post şi s-au îmbrăcat în sac“.

Să fie oare aceasta de natură să indice că această carte ar avea doi autori? Și această parte, ca și cea anterioară, este în cea mai perfectă ordine morală în narațiune și decurge în modul cel mai normal din aceeași minte inspirată. De fapt, numele dat lui Dumnezeu nu ține, ca regulă, de un autor sau altul, ci este în legătură cu ideea pe care autorul vrea să o transmită. Aceasta este valabil pe tot parcursul scripturii, atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament. Scrierile sfinte sunt părți ale aceleiași țesături, dar aceasta nu impune regula că nu pot fi modele diferite în părți diferite ale țesăturii. Nici chiar la oameni nu este întotdeauna necesar să fie totul în aceleași culori monotone. Cât de ciudat este că oameni deșerți se așează în poziția de judecători ai cuvântului ai lui Dumnezeu care nu-I îngăduie nici măcar să facă așa cum Îi place Lui cu cuvântul Lui! Sigur că folosirea unor nume diferite este adaptată înțelegerilor diferite din partea oamenilor, un nume fiind expresia generală a firii Sale, celălalt expresia relației speciale în care El S-a revelat poporului Său ales din vechime. Un nume spune despre ce este El, celălalt despre cine este El. Prin urmare, sub călăuzirea Duhului Sfânt, cu siguranță vom găsi că Dumnezeu folosește acești termeni în modul cel mai potrivit. Niciodată folosirea unui cuvânt nu este arbitrară, nici fără a avea un sens special, dar se poate ca noi să nu înțelegem întotdeauna în mod corect sensul. Atât de departe de adevăr este ideea uniformității încât convins sunt că mulți autori ar fi eliminat aceste diferențe de stil. Astfel, dacă ar fi fost doi autori care ar fi prezentat lucruri contrarii, presupun că, ulterior, un editor care ar fi găsit documente cu relatări diferite, cel mai probabil ar fi căutat să le asimileze, de exemplu fie ștergând „Yahve“ și punând „Dumnezeu“, fie ștergând „Dumnezeu“ și punând „Yahve“. Așaceva nu ar fi prezentat dificultate și ar fi fost foarte firesc dacă mai mulți editori ar fi lucrat cu relicve spre a le aduce la o formă destul de armonioasă pentru a le transmite mai departe.

Mă voi strădui să ilustrez adevărul printr-o imagine familiară. Un artist înțelept nu ar reprezenta-o pe regină la deschiderea unei sesiuni a Camerelor Parlamentului în același fel ca și la trecerea în revistă a trupelor la Aldershot. Cine nu ar înțelege motivele diferențelor de reprezentare în cele două scene pictate de același artist ar arăta numai că nu înțelege deloc ce se potrivește în fiecare situație. Într-o situație ar fi un cal sau o trăsură, iar în alta un tron. Caii nu s-ar potrivi în Camera Lorzilor, după cum tronul nu s-ar potrivi în tabăra militară. Oricine poate înțelege că, în asemenea situații, mediile diferite nu sunt neapărat în legătură cu un artist sau altul, fie ei mai mulți sau mai puțini artiști, ci diferențele de reprezentare țin de relații.

Nici chiar în viața noastră de zi cu zi nu ne adresăm întotdeauna aceleiași persoane în același fel. Să presupunem că, în cazul unui judecător și al unui avocat care este fiul acelui judecător, că unul i se adresează celuilalt în tribunal. Credeți că avocatul ar uita de tribunal până într-atât încât să-l numească tată pe judecător atunci când se adresează juriului sau chiar judecătorului? Sau credeți că, atunci când este în intimitatea casei cu tatăl său s-ar adresa judecătorului „onorabile judecător“, așa cum el și toți ceilalți i s-ar adresa la tribunal?

Mie îmi este limpede că obiecțiuni de acest gen sunt numai din cauza unei uimitoare lipse de discernământ, dar nu aș acuza pe nimeni de aceasta dacă acea persoană nu ar pretinde să dea învățătură făcând eforturi pentru a dezonora cuvântul lui Dumnezeu și a face rău omului, dacă nu chiar a-l duce la pierzare. Dacă cineva nu poate avea o judecată sănătoasă și sfântă în asemenea chestiuni, acea persoană are de pierdut, dar o asemenea persoană nu este îndreptățită să-și facă publice roadele ignoranței sale în domeniul scripturii prezentându-le ca fiind ceva nou, profund și important, fără ca ideile lui să fie cernute și prezentate în lumină, mai ales atunci când există tendința, dacă nu cumva chiar obiectivul de a denatura caracterul scripturii divine. Chiar dacă asemenea eforturi se sprijină pe o învățătură autentică, ceea ce rareori se întâmplă, nu cred că un creștin se cuvine să încheie un armistițiu nici măcar pentru o oră.

Aflăm că oamenii din Ninive L-au crezut pe Dumnezeu și, prin urmare, au luat poziția de vinovați prin pocăința lor înaintea lui Dumnezeu. Când regele a aflat despre această chestiune „el s-a ridicat de pe tronul lui şi şi-a scos mantia de pe el şi s-a acoperit cu sac şi s-a aşezat în cenuşă. Şi a făcut să se audă şi să se vestească în Ninive, prin hotărârea împăratului şi a mai marilor săi, zicând: «Nici un om, nici animal, din cireadă sau din turmă, să nu guste nimic, nici să nu pască, nici să nu bea apă; ci şi om şi animal să se acopere cu sac şi să strige tare către Dumnezeu»“. Aici smerirea este urmată cu toată strictețea, dacă nu chiar cumva într-un mod unic. „Cine ştie dacă Dumnezeu nu Se va întoarce şi Îi va părea rău şi Se va întoarce de la aprinderea mâniei Sale, ca să nu pierim?“ Nu au trebuit să aștepte mult timp până să primească un răspuns al îndurării. „Şi Dumnezeu a văzut faptele lor, că s-au întors de la calea lor cea rea; şi Dumnezeu S-a întors de la răul pe care zisese că li-l va face şi nu l-a făcut.”