Iona 1:17-2:10

Tot ceea ce Domnul trimite, pregăteşte şi porunceşte concură la împlinirea scopului Său final (cap. 1.4,17; 2.10; 4.6,7,8). Aceasta este valabil pentru Iona şi Ninive, dar de asemenea pentru Domnul Isus Însuşi. În rugăciunea dureroasă şi arzătoare ce se înalţă din acest loc al morţii recunoaştem vocea Marelui Întristat (comp. v. 2 cu Psalmul 130.1; v. 3 cu Psalmul 42.7; v. 5, 6 cu Psalmul 69.1,2…). Dar, în timp ce Iona a cunoscut neliniştea în urma neascultării sale, Hristos a trecut prin apele întunecate ale morţii din cauza neascultării noastre şi pentru salvarea noastră. Chinul Său a fost eliberarea noastră.Aceste trei zile petrecute în pântecele peştelui celui mare au fost cele mai bune din istoria lui Iona. Ele ne învaţă, de asemenea, că noi Îl putem chema pe Domnul Isus în orice împrejurare. Rugăciunea ne este împlinită şi El ne dă mai dinainte plinătatea acestei certitudini. „El mi-a răspuns“, anunţă profetul pe când se află încă în pântecele cetaceului (v. 2).Versetul 8 ne explică motivul pentru care adesea ne bucurăm atât de puţin de harul Domnului: pentru că ne întoarcem privirile spre deşertăciunile mincinoase de care Satan se foloseşte pentru a-i distrage şi a-i rătăci pe oamenii acestei lumi.Faptul de a fi fost obiect al harului lui Dumnezeu va întări însă în Iona egoismul orgolios, caracteristic naturii noastre.