Iona 1:1-16

Spre deosebire de alţi profeţi, Iona ne învaţă puţin prin cuvinte şi mult prin surprinzătoarea lui istorie. Odinioară avusese de anunţat restabilirea hotarelor lui Israel: veste bună pentru poporul său! (2 Împăraţi 14.25). De astă dată însă are o misiune mai puţin plăcută: trebuie să proclame pedeapsa peste Ninive – o impunătoare metropolă păgână, nespus de vinovată înaintea lui Dumnezeu. Iona se sustrage şi fuge „departe de faţa Domnului“ (v. 2). Cale a propriei voinţe; un slujitor al lui Dumnezeu nu are de ales nici mesajul, nici locul de slujire! Purtare bezmetică, în acelaşi timp! Cum să scapi de Cel care vede totul şi care dispune de orice element al creaţiei cu care l-ar putea opri pe cel neascultător? (Luca 8.25). Iona, să remarcăm, nu încetează să coboare (v. 3, 5; cap. 2.2,6). Mai întâi pe un drum plăcut (semnificaţie a numelui „Iope“, ebr. „Iafo“), care duce însă la distrugere („Tarsis“). Şi acum, coborât în fundul vasului, doarme în timpul furtunii năprasnice. Este nevoie ca şeful echipajului să-l smulgă din inconştienţă. A fi chemat la ordine de către lume – ce poate fi mai umilitor pentru un copil al lui Dumnezeu!?Din punct de vedere profetic, această istorisire ni-l arată pe Israel necredincios misiunii încredinţate, ţintă a pedepsei lui Dumnezeu, aruncat în marea popoarelor pentru salvarea naţiunilor (marinarii păgâni; Romani 11.11-15).