Ioel 2

Revenim la profetul nostru după această lungă digresiune și ne găsim nu numai pe terenul judecății morale, cum este întotdeauna cuvântul lui Dumnezeu, ci și al unor lucrări vizibile solemne. Ziua lui Yahve nu se referă la cum controlează El împrejurările prin intermediul unor cauze secundare, ci este cuprinde modul în care Dumnezeu va „judeca lumea după dreptate prin Omul pe care L-a rânduit“, pentru ca să citez o binecunoscută scriptură din Noul Testament care se referă la ea (Fapte 17.31). A „judeca lumea după dreptate“ este ceva complet diferit de a-i judeca pe cei care au murit. Este vorba despre lumea locuită și nu are în vedere învierea celor care au populat odată lumea. Lumea locuită este aceea la care se referă Fapte 17. Așa că aceasta constituie cadrul în care se manifestă ziua lui Yahve. Diferența esențială este că,în Vechiul Testament, ziua lui Yahve este pusă în legătură directă cu poziția specială a lui Israel, cu relația lor cu Dumnezeu, care li Se descoperise lor. Este acea epocă în care omului nu i se va mai permite să amâne și să împiedice împlinirea planurilor lui Dumnezeu, când El Însuși nu va mai lucra doar pe căile tainice ale providenței, nici măcar prin misiunea Duhului Sfânt, ca acum în creștinism, pentru a ne modela prin cuvânt spre a ne face asemenea lui Hristos, ci atunci Dumnezeu va guverna direct lumea întâi prin nimicirea răului, apoi prin menținerea și răspândirea a ceea ce este bun. Așa este ziua lui Yahve. Prin urmare, „acea zi“ cuprinde judecățile divine care vor fi executate de Hristos în calitate de Yahve Dumnezeul lui Israel, când El va apărea în glorie, ca și întreaga perioadă a mileniului. Aceasta este ceea ce se numește „ziua lui Yahve“.

Cu privire la aceasta este deosebit de important să înțelegem diferența dintre ziua aceasta și tot ce a fost înainte de ea, în special pentru a deosebi acea zi de venirea Lui pentru a-i primi pe aceia care Îl așteaptă, fie că este vorba de sfinți care au murit sau de aceia care vor fi în viață în acel moment. „Venirea Domnului“ este o expresie mai cuprinzătoare decât „ziua Domnului“ (sau „ziua lui Yahve“). „Ziua“ este o anumită parte a venirii Lui. La venirea Lui toți sfinții morți vor învia, iar cei în viață vor fi transformați și împreună vor fi luați de e pământ spre a-L întâlni pe El în aer. Acesta mare eveniment – mutarea în cer a tuturor celor care sunt ai lui Hristos – nu are nimic a face cu guvernarea lui Yahve asupra lumii și, de aceea, a confunda venirea Domnului sau prezența lui cu ziua Lui este o eroare gravă. După ce sfinții au fost luați în cer, lumea va părea să continue la fel, dar va fi în realitate mult mai rău. Nu va fi sub nici o formă judecată prin harul Domnului de a-i lua pe ai Săi în casa Tatălui. Dar ziua Domnului presupune, invariabil, judecata lumii, cu toate că ea include judecăți mai mici în Vechiul Testament; nu la fel este venirea Lui, care arată plinătatea harului său față de aceia pe care El i-a iubit până la capăt. În același timp, când vine ziua lui Yahve, va fi tot venirea Domnului, deoarece este clar că aceasta întrunește ambele aspecte.

Astfel, pe scurt, ziua Domnului reprezintă partea publică și guvernamentală a venirii Lui, dar venirea Domnului cuprinde și evenimente de altă natură, deosebite de cele din acea „zi“ și care sunt anterioare acelei zile. Acesta ar fi cel mai clar și cuprinzător mod de a spune ceea ce se poate dovedi cu ușurință din multe scripturi. Numai că noi trebuie să avem în minte că venirea Domnului pentru a-i lua la El pe sfinți este un adevăr ce se găsește exclusiv în Noul Testament. Vechiul Testament vestește ziua lui Yahve, iar Noul Testament susține și el acest adevăr, făcându-l să fie și mai clar, dar adăugând la el un adevăr deosebit, acela că Hristos va veni spre a ne primi la el și a ne înfățișa în casa Tatălui, după care va veni ziua lui Yahve, când sfinții vor veni cu El în glorie. Atunci va fi ziua lui Yahve deoarece va fi timpul când El îi va nimici pe toți vrăjmașii Săi, fiara, profetul fals sau Antihristul și pe toți cei care vor fi cu ei și, mai departe, pe împăratul din nord sau pe asirian, reprezentat anticipat printr-o națiune puternică ce l-a asuprit pe Israel în vechime, care ne este prezentată mai pe larg în capitolul al doilea al profeției.

Înainte de a spune mai mult despre asirian, îngăduiți-mi să indic aluzia la trâmbițe. Este o referire clară la modul în care cartea Numeri indică să fie folosite trâmbițele. În două situații preoții trebuiau să sune din trâmbițe: una era pentru pornirea taberelor, iar cealaltă pentru chemarea adunării la ușa cortului. Dacă mergeau la război trâmbițele trebuiau să sune alarma și atunci Yahve urma să-și amintească și să-i scape de vrăjmașii lor. Putem spune că această ultimă aplicație este aceea care Îl chema pe Yahve, în timp ce celelalte întrebuințări, mai obișnuite, erau atunci când Yahve strângea laolaltă poporul pentru sărbătorile solemne și jertfele pe care le aduceau înaintea Dumnezeului lor. Acestea era principalele întrebuințări ale trâmbițelor de argint și ambele sunt prezentate în Ioel. „Sunaţi din trâmbiţăe în Sion şi sunaţi alarma pe muntele Meu cel sfânt; să tremure toţi locuitorii ţării, pentru că vine ziua lui Yahve, pentru că se apropie!“

Aceasta îi avertiza în legătură cu ceea ce era grozav pentru Israel. Ziua lui Yahve se apropia – o zi în care nu numai vrăjmașii aveau să fie prezenți, ci Yahve avea să-și amintească de Israel, dar nu ca fiind poporul Său, ci pentru a-i folosi pe vrăjmașii lor pentru a-i lovi. Aceea trebuia să-i alarmeze, faptul că Yahve avea să fie prezent. Nu este ziua asirianului, ci ziua lui Yahve. Era gândul că judecata cu privire la care erau avertizați era atât de îndepărtată încât erau înclinați să spună: „Nu va veni în zilele noastre, nici peste copiii noștri“. Dar a venit în zilele lor. Aceeași putere asiriană, care se apropia în timpul lui Ioel, va reapărea în ziua din urmă. Aceasta este adevărata cheie pentru toate dificultățile pe care oamenii le invocă în legătură cu Vechiul Testament. Trebuie să ne amintim că nu s-a terminat cu acele națiuni după cum nu s-a terminat nici cu evreii. Multe dintre ele și-au pierdut numele sau și l-au schimbat, dar există în continuare. Și atunci când va veni vremea pentru restaurarea lui Israel prin judecăți, la sfârșitul veacului, și acele națiuni vor reapărea și vor fi cunoscute din nou ca fiind asirianul. Națiunile nu mor, după cum oamenii nu învie individual. La fel de sigur pe cât învierea îi așteaptă pe oameni, va fi o reînviere a acelor vrăjmași dintre națiuni ai evreilor. Este remarcabil și că faptele lor de la sfârșit vor avea aceleași caracteristici morale ca și cele de la început. Aceasta indică în mod clar un principiu după care la sfârșit sunt tratate păcatele de la început, deoarece la sfârșit ei vor repeta păcatele lor vechi. Aceeași gelozie față de Israel, aceeași hotărâre de a-i extermina pe evrei și aceeași împotrivire față de planurile lui Dumnezeu care caracteriza epoca lor de început se va regăsi la ultima lor apariție. Cercul unității lor istorice este evident sub aspect moral: același gen de vină se reproduce și judecata lui Dumnezeu vine asupra lor din cauza ei.

Nu că aș avea vreo îndoială că asirianul care a fost oprit în mod miraculos în zilele lui Sanherib este un simbol al nimicirii totale în ziua lui Yahve, sau că evenimentele din trecut ar reprezenta o zi a lui Yahve, deși nu în sensul complet, ci o aplicație premergătoare a zilei lui Yahve și un semn clar cu privire la catastrofa finală. Consider că acest fapt cert face ca scriptura să prezinte un interes deosebit, și, mai mult decât atât, demonstrează caracterul ei viu. În loc să privească numai înapoi la lucruri care au fost și s-au dus demult, în ceea ce a fost citim despre ceea ce va avea loc în viitor pe o scară și mai largă și cu rezultate și mai grave, chiar dacă finalul va fi mult mai fericit. Așa putem înțelege cum acea zi avea chiar atunci și un rost practic, dar are și semnificația viitoare pe care am indicat-o.

În această privință partida raționalistă s-a rătăcit în mod fatal pentru că tratează Biblia, cea profetică și istorică, ca și cum ar fi o mumie, dacă nu o compilație subțire, cu modificări, de vechi scrieri evreești privind la celelalte seminții care au existat odată și acum nu mai sunt pentru că au dispărut pentru totdeauna.

Dar cu siguranță vine „o zi de întuneric şi de întunecime, o zi de nori şi de negură deasă, ca zorile se revarsă peste munţi“. Este imposibil să aplicăm aceasta la venirea Domnului pentru a-i lua pe sfinții Săi ca să-L întâlnească. Poate cineva dori să vadă un exemplu mai clar ce nebunie este să identifici ziua lui Yahve, cu grozăviile ei pentru pământ, cu venirea lui Hristos pentru a-i lua sus pe ai Săi? Poate oare prezența Lui pentru a-i strânge pe ai Săi și ai lua în cer să fie „o zi de întuneric şi de întunecime“? Această confuzie este o gafă evidentă. Și nu numai atât, pentru că prezența Lui nu este niciodată numită „zi“. Nu am nici o îndoială că motivul este acela pe care l-am arătat deja – noțiunea de „zi“ a Lui presupune manifestarea Lui. „Ziua aceea“ se poate să fi fost în vechime numai într-un sens providențial, ca, de exemplu, când Sanherib a fost nimicit, dar este evident că acel eveniment arată mâna lui Dumnezeu lovind groaznic omul și aceasta este ceea ce se înseamnă manifestarea înaintea lumii, cu toate că, în final, aceasta va merge mult mai departe decât orice a fost în trecut.

Creștinii sunt, într-adevăr, numiți copii ai zilei înainte de venirea zilei, spre deosebire de majoritatea oamenilor, care sunt „copii ai nopții“, după cum vedem în 1 Tesaloniceni 5. Noi suntem copii ai luminii și ei zilei pentru că avem acum firea lui Hristos și vom veni împreună cu El în zorii acelei zile. Dar este o greșeală să gândim că trebuie să așteptăm acea zi pentru a ocupa locurile pe care le avem în cer, din vreme ce din scriptură rezultă clar că, atunci când va veni ziua, noi vom fi de mai înainte în locurile noastre din cer și vom veni din cer împreună cu Domnul. „Când Se va arăta Hristos, viața noastră, atuci ne vom arăta și noi cu El în glorie“ (Coloseni 3.4).

Apoi avem o descriere plastică a armatei asiriene. „un popor numeros şi puternic, cum n-a mai fost niciodată şi nici nu va mai fi după el, generaţii şi generaţii. Focul mistuie înaintea lui şi flacăra arde înapoia lui; ţara este ca grădina Edenului înaintea lui şi un pustiu părăsita înapoia lui; da, şi nimic nu scapă de el. Înfăţişarea lor este ca înfăţişarea cailor şi, ca nişte călăreţi, aşa aleargă“. Fără-ndoială, în aceasta este o schiță cu mult nerv, în care o armată cum nu s-a mai văzut vine împotriva țării, profeția merge mult mai departe decât ceea ce a avut loc când au fost atacați evreii. Adică trebuie să privim toată perspectiva, steaua dublă – ceea ce a fost și este acum clar, dar și ce va veni și va fi și mai grav -, pentru a avea toată forța expresiilor divine. În trecut asirianul a avut o armată formidabilă, dar după toată obrăznicia lor deșartă au fost nimiciți într-o singură noapte, iar Sanherib s-a întors cu rușine, recunoscându-se înfrânt. Dar în ziua viitoare va fi o oștire și mai grozavă.

Îngăduiți-mi să spun că, potrivit scripturii, nu există nici cea mai mică îndoială că Rusia este destinată să aibă un rol important în această mare criză din viitor deoarece politica acestui vast imperiu modern afectează aceleași regiuni ca și asirianul în ziua din urmă. Prin poziția ei în nord-est, Rusia caută să fie lider al forțelor din est, dobândind influență politică pentru a putea reuni și conduce spre sud marile hoarde din Asia centrală. Sunt convins că influența occidentului în este va fi, nu peste mult timp, anihilată și că stăpânirea țării noastre în India este destinată să fie de scurtă durată. Dar aceasta este doar o observație făcută în treacăt, care este de folos numai pentru a arăta importanța de a judeca și aceste lucruri potrivit scripturii și cum scriptura pregătește mintea credinciosului pentru evenimente care, atunci când vor avea loc, îi vor zdruncina, dacă nu chiar îi vor paraliza, pe cei care nu au crezut, pe când evoluțiile care pregătesc schimbările imense din ziua din urmă intră în domeniul credinței acelora care cred cuvântul lui Dumnezeu. Ei nu sunt clătinați de acele evenimente, ci sunt pregătiți pentru ele și le așteaptă, deci nu vor fi surprinși.

Apoi, din versetul 5, „sar ca vuietul de care pe vârfurile munţilor, ca zgomotul flăcării de foc care mistuie miriştea, ca un popor puternic aşezat în linie de bătaie. Înaintea lor popoarele tremură, toate feţele pălesc. Aleargă ca vitejii, se suie pe zid ca bărbaţii de război şi merg fiecare pe căile lui şi nu rup rândurile lor şi nu se împing unul pe altul. Fiecare merge pe calea lui; şi se aruncă printre săgeţi şi nu se rănesc. Dau năvală asupra cetăţii, aleargă pe zid, se suie în case, intră pe ferestre ca un hoţ. Pământul se cutremură înaintea lor, cerurile se zguduie, soarele şi luna se întunecă şi stelele îşi retrag strălucirea. Şi Domnul face să se audă glasul Lui înaintea oştirii Sale, pentru că tabăra Lui este foarte mare; pentru că cel care împlineşte cuvântul Său este puternic; pentru că ziua Domnului este mare şi foarte înfricoşătoare şi cine o poate îndura?“ Este remarcabil modul în care profetul împletește numele și ziua lui Yahve cu asirienii folosiți pentru a face lucrarea Lui. În Isaia 1o asirianul este numit „toiagul mâniei Lui“ și „securea“ care s-a lăudat față de Acela care o mânuia. Domnul se va întoarce cu siguranță împotriva acelei securi și o va distruge. O va folosi pentru a-Și împlini scopurile față de un popor vinovat, dar după cum ea i-a distrus fără milă și fără urmă de teamă de Dumnezeu, El se va întoarce împotriva celui care s-a înălțat folosindu-se de mânia Lui pentru a nimici pe sărmanul Lui popor dacă se poate.

În consecință urmează un apel practic la pocăință. „Totuşi chiar şi acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima voastră şi cu post şi cu plâns şi cu jale! Şi sfâşiaţi-vă inima, şi nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru, pentru că El este milos şi plin de îndurare, încet la mânie şi de o mare bunătate şi Se întoarce de la rău. Cine ştie dacă nu Se va întoarce şi-I va părea rău şi va lăsa după El o binecuvântare, un dar de mâncare şi un dar de băutură pentru Domnul Dumnezeul vostru?“

Urmează al doilea sunet de trâmbiță, dar acesta este deosebit. „Sunaţi din trâmbiţă în Sion! Sfinţiţi un post, anunţaţi o adunare solemnă!“ Nu mai este „sunați alarma“, ci „sfinţiţi un post, anunţaţi o adunare solemnă“. Este strângerea poporului la Dumnezeu, nu numai strigarea lor cu glas tare către Dumnezeu ca să se arate pentru ei în fața vrăjmașului. „Adunaţi poporul, sfinţiţi adunarea, strângeţi laolaltă pe bătrâni, adunaţi† pe copii şi pe pruncii de la sân! Să iasă mirele din camera lui şi mireasa din camera ei! Să plângă preoţii, slujitorii Domnului, între pridvor şi altar“. Așa este de doborât întregul popor și starea de prostrație a cuprins până și mirele și mireasa și sugarul și preoții ca și poporul, dar nu în locul normal pentru ei deoarece cu ieșit afară și sunt împreună cu poporul în umilință, nu separați de el prin demnitatea lor. Este cea mai admirabilă imagine a unei națiuni care se smerește înaintea lui Dumnezeu astfel încât toate clasele sociale – în cercurile politice, religioase și de familie – arată cum simt păcatul lor înaintea Domnului. Nu există nimic altceva care să aducă la același nivel ca păcatul sau moartea care este consecința păcatului, dar este o binecuvântare când chemarea de har a lui Dumnezeu lucrează pocăința, ceea ce înseamnă că inima își recunoaște răul și primește ceea ce are Dumnezeu să ne spună despre aceasta. Nimic nu este mai minunat pentru un suflet cu excepția harului lui Dumnezeu care produce o asemenea atitudine. Sub aspect moral pocăința este întotdeauna sănătoasă pentru poporul Său care este conștient că a răspuns într-un chip nevrednic harului pe care L-a manifestat El față de ei. Aceasta nu se poată să nu ducă la restabilirea comuniunii în urma judecății de sine și a ascultării practice. Așa va fi cu evreul în final. „şi să zică: Cruţă, Yahve, pe poporul Tău şi nu da batjocurii moştenirea Ta, ca să-i stăpânească naţiunile! De ce să se zică printre popoare: «Unde este Dumnezeul lor?»“

Dumnezeu ascultă. „Atunci Yahve va fi gelos pentru ţara Lui şi va avea milă de poporul Său. Da, Yahve va răspunde“ – nu numai la alarmă, ci datorită pocăinței lor autentice înaintea Lui. În loc de insensibilitate sau eforturi de a se îmbunătăți, ei se vor apropia de Yahve simțind păcatele lor. Când se vor întoarce cu durere spre cuvântul Lui și-L vor primi în inimile lor pe Cel care vine în numele lui Yahve, atunci El Se va arăta ca răspuns la strigătul lor. Urmează siguranța deplină și mângâierea. Asirianul a fost lichidat. „Şi voi îndepărta de la voi pe cel de la nord şi-l voi împinge în ţara cea stearpă şi pustie, cu faţa spre marea dinspre răsărit şi cu spatele spre marea de la apus. Şi duhoarea lui se va ridica şi mirosul lui respingător se va sui, pentru că s-a înălţat pe sine, ca să facă lucruri mari“. Cel de la nord cu siguranță nu înseamnă vreo invazie de lăcuste, deoarece acelea vin dinspre sud, ci este marele vrăjmaș din ziua din urmă, care nu va pieri în mare, cum se întâmplă de obicei cu acele insecte, ci va fi dus într-o țară stearpă și pustie, cu fața spre Marea Moartă și spatele spre Mediterana. Dreaptă judecată a mândriei lui pentru că „s-a înălțat pe sine ca sp facă lucruri mari“.

Dar Dumnezeu este Acela care va face lucruri mari. „Nu te teme, ţară!“ remarca se referă cu siguranță la speranța evreilor ca națiune. „Bucură-te şi veseleşte-te: pentru că Domnul face lucruri mari“. Ei vor fi reînnoiți în loc să se prăbușească din lipsa celor necesare supraviețuirii. Ne stă înainte ziua milenară de bucurie pentru întreaga creație. De aici „păşunile pustiului înverzesc, pentru că pomul îşi poartă rodul, smochinul şi viţa îşi dau tăria“. Totul se schimbă. Nu este vorba despre creștinism cu binecuvântările spirituale în locurile cerești și cu batjocori și suferințe pe pământ pentru cei credincioși, ci sunt binecuvântări pământești și răsplătiri ca și îndurarea divină care mântuiește. „Fii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Yahve Dumnezeul vostru, pentru că El vă dă ploaia timpurie în dreptate şi face să cadă pentru voi ploaia, ploaia timpurie şi ploaia târzie, la începutul anotimpului. Şi ariile se vor umple de grâu şi teascurile se vor revărsa de must şi de untdelemn. Şi vă voi da înapoi anii pe care i-a mâncat lăcusta cea mare, cea târâtoare, şi omida, şi cea rozătoare, oştirea Mea cea mare, pe care am trimis-o printre voi“. Astfel Dumnezeu nu numai că va anula răul, ci va da mai mult decât a luat. Prin plinătatea binecuvântării Sale El va șterge rușinea și durerea din trecut. „Şi veţi mânca din belşug şi vă veţi sătura şi veţi lăuda Numele lui Yahve Dumnezeul vostru, care a lucrat minunat cu voi; şi poporul Meu nu se va mai ruşina niciodată!“

Dar poate satisface aceasta? Poate fi aceasta îndeajuns pentru o minte reînnoită? Sigur că nu-L poate satisface le Acela care este Dumnezeu, nu numai în guvernarea dreaptă peste prieteni sau inamici, ci în iubirea Lui față de poporul Său. De aceea, după acestea, ne este prezentat un fel de binecuvântare cu totul deosebit. În ebraică aici începe capitolul următor. Este de regretat că, în această privință, evreii o aranjare mai bună decât cei dintre națiuni, iar versiunile moderne nu le-au urmat pe cele de mai înainte. „Şi va fi aşa…“ Aici avem, în mod clar, o pauză. Probabil că nu este o exagerare să spunem că punerea laolaltă a acestor două secțiuni este mai curând în detrimentul sensului scripturii. Versetele 28 și 29 se detașează destul de bine de ceea ce este înainte. Este o binecuvântare mult mai înaltă care decurge din dragostea lui Dumnezeu, dar este evident o binecuvântare spirituală. „Şi va fi aşa: după aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură. Şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri vor visa vise, tinerii voştri vor avea viziuni. Şi chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu, în zilele acelea“. Dup[ cum știm, acesta este textul pe care apostolul Petru l-a citat în ziua Cincizecimii pentru a arăta că imensa binecuvântare din acea zi era potrivită cu cea mai mare favoare a împărăției și că nu era cum credeau cei care își închipuiau că aveau înaintea lor oameni surescitați sau nebuni, ci aceia care îi depășeau pe ceilalți prin puterea spirituală.

Dar trebuie să observăm că apostolul nu a afirmat că această scriptură s-a împlinit, ci a spus: „aceasta este ceea ce s-a spus prin profetul Ioel“. Adică a fost promisă vărsarea Duhului Sfânt și așa s-a și întâmplat. Dar nu a spus că acel fapt reprezenta împlinirea profeției (așa cum au presupus unii înțelegând greșit scriptura, spre desconsiderarea creștinismului). Apostolul a arătat că era ceva de acea natură, astfel încât profeția putea justifica acele lucruri înaintea conștiinței lor, dar apostolul a fost reținut în ceea ce a spus, pe când comentatorii nu au rețineri ci merg prea departe. Am face bine să rămânem la ceea ce spune scriptura.

În ceea ce privește turnarea Duhului peste „orice carne“, trebuie să avem în vedere că „orice carne“ este în contrast cu restricția numai la evrei. Aceasta este o altă trăsătură ce ilustrează atât de admirabil în scriptură darul de la Cincizecime deoarece faptul că Dumnezeu i-a făcut pe cei care primiseră Duhul Sfânt să vorbească în diferite limbi din diferite părți ale lumii națiunilor și nu i-a făcut pe toți cei convertiți să vorbească limba ebraică (ceea ce, dacă ar fi fost așa, ar fi fost ceva slab, dar această idee este doar un vis sau un paradox superficial), ci i-a făcut pe evreii strânși dintre națiunile printre care erau risipiți să vorbească limbile națiunilor a fost o mărturie minunată a harului care se îndrepta către națiuni pentru a le căuta oriunde vor fi ele. Judecata lui Dumnezeu îi făcuse să aibă diferite limbi și astfel făcuse să eșueze complet proiectul ambițios de a se uni prin construirea turnului Babel. Dar harul lui Dumnezeu a intervenit exact acolo unde avusese loc judecata. Dacă mândria omului a trebuit să sufere o lovitură zdrobitoare, ei fiind aruncați în mai multe gropi separate, harul lui Dumnezeu a venit acolo pentru a-i binecuvânta așa cum zăceau ei și a-i ridica de unde căzuseră.

Așa este prima întrerupere care aduce ceva nou, fapt destul de clar prin modul în care este introdusă. „Şi va fi aşa: după aceea voi turna Duhul Meu“ – este ceva separat de subiectul din textul precedent, ceea ce face să se potrivească modului în care apostolul Petru a aplicat acest text. Dar apoi trebuie să ne amintim că, atunci când vine ziua ca Duhul Sfânt să fie turnat din nou, nu pentru a strânge un popor pentru cer, ci pentru scopurile harului lui Dumnezeu pe pământ (deoarece în aceasta constă diferența), Duhul Sfâtt le va fi dat tuturor oamenilor, nu numai evreilor. Astfel, la Cincizecime au fost numai evrei, dar prin miracolul limbilor diferitelor națiuni s-a arătat că Dumnezeu nu se oprește la evrei ci merge și la națiuni.

Dumnezeu nu va abandona niciodată acel principiu. El nu intenționează să se limiteze din nou la copiii lui Israel. Îi va binecuvânta din nou pe copiii lui Israel și îl va ridica din nou pe Iuda ca atare și va împlini fiecare cuvânt pe care l-a promis spre bucuria lor în unitate. Și nu există nici un bine pe care El nu li-l va da, dar el nu Se va limita numai la evrei în ziua viitoare. De aceea Duhul Sfânt va fi turnat atunci peste „orice carne“, ceea ce nu înseamnă că orice persoană care va fi în mileniu va avea Duhul Sfânt, ci că nici o rasă nu va fi exclusă de la darul Duhului Sfânt. Nici o categorie de persoane, indiferent de vârstă sau de sex, nu va fi uitată de harul lui Dumnezeu.

Dar este necesar să remarcăm că aici nu este nicidecum vorba de a vindeca sau de a ameliora cumva carnea, așa cum spun părinții sau teologii. Lumina Noului Testament ne arată cât de greșită este o asemenea concepție. Firea cea veche este judecată, omul nostru cel vechi este crucificat și nu renovat. Noi am murit față de starea noastră în Adam și avem o poziție nouă în Hristos, potrivit cu care suntem chemați să umblăm ca morți și înviați împreună cu Hristos.

Semnele exterioare numite aici vor precede ziua care încă nu a venit. Zadarnic am încerca să aplicăm versetele 30 și 31 la prima venire. „Şi voi arăta minuni în ceruri şi pe pământ“ este evident că prezintă alt caracter al lucrurilor. „Şi voi arăta minuni în ceruri şi pe pământ, sânge şi foc şi stâlpi de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare“. Va avea loc o manifestare vizibilă extraordinară a puterii divine înainte de executarea judecății. Dumnezeu întotdeauna întâi avertizează și dă o mărturie înainte de executarea judecății. El nu lovește fără să avertizeze mai întâi. Și așa procedează El și cu noi în viața de zi cu zi. Ce creștin ajunge oare să fie pedepsit înainte de a fi mustrat de Duhul lui Dumnezeu? Întotdeauna există un sentiment că este o neregulă și o lipsă de comuniune pe care duhul o simte înainte ca Domnul să dea lovitura care spune despre iubirea cu care El veghează asupra căilor noastre atunci când noi suntem neglijenți. Dacă putem spune așa, el ne dă ocazia de a îndrepta lucrurile din punct de vedere moral și, dacă nu luăm aminte la ceea ce ne învață El, atunci vine durerea. Așa este și aici. Aceste minuni nu se poate să nu atragă atenția și să nu captiveze gândurile oamenilor, dar ei nu vor lua aminte cu adevărat. Orbiți prin împietrirea care va veni peste ei ca pedeapsă, ei se vor face că nu aud nimic, astfel încât ziua grozavă a lui Yahve îi va surprinde ca un hoț. Va fi o rămășiță care va căpăta capacitatea de a vedea, aceasta fiind, după cum știm, mai ales dintre evrei, dar limitată numai la ei, după cum aflăm din a doua parte din Apocalipsa 7 și de la sfârșitul Matei 25. Va mai fi încă mărturie de la „orice carne“ pregătită pentru gloria lui Yahve pe cale să se descopere.

„Oricine va chema numele lui Yahve va fi mântuit“ – aceasta arată că binecuvântarea este prin credință, deci prin har. „Orice carne“ nu înseamnă, în mod necesar, orice individ, ci, după cum știm din scriptură, binecuvântarea se îndreaptă spre toate categoriile de oameni, spre toate națiunile și chiar spre toate diviziunile națiunilor. Aceasta este ceva foarte important deoarece sistemul evreiesc tindea, în mod natural, să-L limiteze pe Dumnezeu și chiar să constituie clase în poporul evreu. Astfel, numai familia lui Aaron putea intra în sanctuar, numai leviții puteau atinge vasele sfinte fără a fi pedepsiți, pe când cea mai mare binecuvântare a lui Dumnezeu va avea caracterul fără discriminări al harului. „Şi va fi aşa: oricine va chema Numele lui Yahve va fi mântuit: pentru că în muntele Sionului şi în Ierusalim va fi eliberare, după cum a zis Domnul, printre cei rămaşi pe care îi va chema Yahve“. De aici rezultă clar că, deși este binecuvântare pentru Israel, profetul rămâne fidel țelului său. Cetatea Ierusalimului rămâne marele centru al regalității, muntele Sionului apare din nou ca semn al harului pentru împărăția pe care Yahve o va întemeia în ziua aceea.