Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Ioan 20:19-31 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 06 Ianuarie 2017

Ioan 20:19-31

Este seara unei minunate zile întâi a săptămânii. Potrivit promisiunii Sale, Mântuitorul înviat Se prezintă în mijlocul ucenicilor Săi adunaţi (cap. 14.19). Le arată în mâinile şi în coasta Sa „dovezi“ garantate că este făcută pacea lor cu Dumnezeu (Fapte 1.3). El suflă peste ei viaţa cea nouă (comp. cu Geneza 2.7 şi cu 1 Corinteni 15.45) şi îi trimite să vestească, acelora care cred, iertarea de păcate (v. 23).În acea duminică, Toma lipsise de acolo. Iar când ceilalţi ucenici îl anunţă: „L-am văzut pe Domnul“ (v. 25), inima lui rămâne rece şi necredincioasă. Şi câţi copii ai lui Dumnezeu nu se privează cu uşurinţă de preţioasa strângere în jurul Domnului Isus, … poate pentru că, în străfundul inimii lor, nu cred cu adevărat în prezenţa Lui! Toma reprezintă rămăşiţa iudaică care, mai târziu, văzându-L, Îl va recunoaşte pe Domnul şi Dumnezeul său. „Ce sunt rănile acestea în mâinile Tale?“, vor întreba ei (Zaharia 13.6). Partea binecuvântată a răscumpăraţilor din perioada actuală este însă de a crede fără să fi văzut încă (1 Petru 1.8). Pentru acest scop au fost scrise aceste lucruri, nu numai pentru a fi citite, ci pentru a fi crezute! Credinţa noastră, întemeiată pe Scripturi, trebuie să şi-L însuşească pe Cel care dă viaţa şi care este Fiul lui Dumnezeu (v. 31).