Ioan 12:37-50

Odată cu capitolul 12 se încheie şi o mare diviziune a acestei evanghelii, pentru că, într-adevăr, începând cu capitolul 13, Domnul Se va adresa numai ucenicilor Săi.Aici avem cele din urmă cuvinte adresate poporului. De acum înainte, acesta va fi împietrit ca naţiune, conform profeţiei lui Isaia. Vedem cum se verifică versetul 11 din capitolul 1: „A venit la ai Săi (în Israel) şi ai Săi nu L-au primit“. De asemenea este confirmat şi versetul următor; unii L-au primit şi, pentru acest motiv, au primit dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu (cap. 1.12). „Chiar dintre mai-mari, mulţi au crezut în El“, fără totuşi a avea îndrăzneală să-şi mărturisească credinţa. Şi motivul ne este dat: „au iubit mai mult gloria oamenilor decât gloria lui Dumnezeu“ (v. 43). Noi, cărora ne lipseşte un asemenea curaj de a ne mărturisi credinţa, să ne întrebăm dacă uneori nu se întâmplă aceasta din acelaşi motiv.Pentru ultima dată, Isus afirmă public şi solemn caracterul divin al slujbei Sale. El este Trimisul lui Dumnezeu şi în acelaşi timp „întipărirea fiinţei Tatălui“ (v. 44,49; Evrei 1.3). Niciunul din cuvintele Sale nu este altceva decât expresia absolută a gândului divin. Să medităm la acest exemplu minunat şi, la rândul nostru, să învăţăm de la El deopotrivă ce trebuie să vorbim şi cum să vorbim (v. 49).