Ioan 12:20-36

În vechile morminte egiptene s-a găsit grâu vechi, de mii de ani, capabil încă să germineze. Dar, deşi s-a scurs mult timp şi deşi a fost conservat în vase foarte preţioase, acest grâu nu s-a putut înmulţi acolo. Ca să poată răsări spice încărcate de boabe asemănătoare cu sămânţa, trebuia ca aceasta să fie pusă în pământ, să fie sacrificată. Aceasta este imaginea pe care o foloseşte Isus pentru a vorbi despre moartea Lui. Dorinţa de a-L vedea, exprimată de greci, I-a purtat gândurile spre consecinţele minunate ale lucrării Sale de la cruce: binecuvântarea naţiunilor sub domnia universală a Fiului Omului; multe roade (v. 24b); judecarea lui Satan (v. 31); toţi oamenii atraşi la El Însuşi (v. 32). Prin faţa sufletului Său sfânt trece însă şi acest ceas încărcat de suferinţe. El Se îndreaptă către Dumnezeu, care-I răspunde din cer prin promisiunea învierea (v. 28).Pentru poporul iudeu sosise amurgul. Lumina avea să dispară la orizont: Isus urma să-i părăsească (v. 35; Ieremia 13.16). Ziua de astăzi, o zi de har, este şi ea pe sfârşite. Se apropie clipa când nu va mai fi posibil să crezi (comp. cu v. 40). A fost pentru Isus un solemn „acum“ (v. 27,31). Pentru noi, acum este timpul să credem în El.