Ioan 11:1-27

În neliniştea lor, cele două surori din Betania I-au adresat Prietenului divin o rugăciune care ne poate servi drept model: „Doamne, iată, acela pe care-l iubeşti este bolnav“ (v. 3). Numindu-L Domn, ele Îi recunosc autoritatea şi nu-şi permit să-I dicteze, de exemplu: vino să-l vindeci! Ele expun simplu cazul care le preocupa. De asemenea, ele cunoşteau dragostea Lui şi la aceasta fac apel. Totuşi, această afecţiune nu-I impune lui Isus să plece imediat în Iudeea, după cum nici intenţiile criminale ale iudeilor nu-L împiedică să meargă acolo când a sosit momentul. El nu Se lasă condus de sentimente, cum facem noi adesea, nici oprit de teama de oameni. Ascultarea de Tatăl Său este singura care-I dirijează paşii. Prin această întârziere, gloria lui Dumnezeu va străluci şi mai mult, pentru că Lazăr este deja de patru zile în mormânt atunci când Domnul Isus ajunge în Betania. Ne aflăm uneori în faţa unor persoane încercate de doliu. Şi resimţim atunci totala insuficienţă a compasiunii omeneşti (asemenea celei a iudeilor din v. 19). Totul se schimbă însă când ne îndreptăm privirile spre Cel care este „Învierea şi Viaţa“. Atunci înţelegem plinătatea valorii lucrurilor veşnice.