Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Învierea Domnului Hristos

de Teodor Popescu - 16 Martie 2016

Învierea Domnului Hristos

"Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul” (Ioan 20.1-20)

În lucrările Domnului Hristos sunt două fapte mari care merg împreună: lucrarea de pe crucea Golgotei, unde Domnul Isus a ispăşit păcatele noastre, şi învierea Lui din morţi. Să ne închipuim o prăpastie peste care se află un pod sprijinit pe doi stâlpi. Având aceşti doi stâlpi, podul este tare; dacă însă unul din stâlpi lipseşte, podul nu mai este pod. Tot astfel este şi cu lucrările Domnului Isus: dacă una din ele dispare, totul dispare, nu se mai poate face legătura cu cerul şi nimeni nu mai poate fi mântuit.

Creştinătatea a moştenit sentimentul bucuriei de Paşti, adică al bucuriei învierii Domnului Hristos. Dar ce rost are Paştele, creştinătatea nu-şi dă seama, ci a rămas doar la câteva obiceiuri: o salutare deosebită, ouă roşii, cozonaci, petrecere. Bucuria ei nu este în legătură cu Domnul Isus. Natura este frumoasă acum, pomii înfloresc, iarba înverzeşte, totul surâde de bucurie şi aceasta se transmite şi la noi. Dar ce legătură are natura cu învierea Domnului Hristos? Ea putea să fie şi ieri şi alaltăieri tot atât de frumoasă ca acum ...

Creştinătatea a pierdut miezul Evangheliei. Nu mai ştie ce este cu răstignirea Domnului Hristos şi de aceea nu ştie nici ce este cu învierea Lui. Iată de ce, vestind Evanghelia, stăruim asupra jertfei Domnului Isus. Dacă jertfa Lui nu este crezută şi primită cu toate urmările ei, atunci nici învierea Lui nu are nici o însemnătate! Şi dacă jertfa de pe Golgota nu este pusă în legătură cu învierea, nu are nici un rost şi nici o putere.

În ziua întâi a săptămânii, femeile merg dis-de-dimineaţă la mormânt. Maria Magdalina este scoasă cea dintâi în faţă: fusese stăpânită de şapte demoni, dar Domnul Isus a vindecat-o. Ce chinuit trebuie să fi fost sufletul şi trupul acestei femei! Acum ea era recunoscătoare şi îl iubea pe Domnul Isus. Atât îi rămânea Mariei, să-şi mai facă ultima datorie, de a-I unge trupul cu arome.

A plecat şi a găsit mormântul gol. Primul gând trecut prin minte a fost: „Au luat pe Domnul din mormânt!" Se duce repede la Petru şi la Ioan şi le spune aceasta. Petru şi Ioan nu-şi mai aduceau aminte ce le-a spus Domnul Isus, că va învia. Au fugit deci la mormânt. Ioan, mai tânăr, ajunge cel dintâi; Petru vine pe urmă. Ioan s-a uitat înăuntru şi a văzut fâşiile de pânză. Când ajunge Petru, mai îndrăzneţ, intră şi vede fâşiile de pânză jos şi ştergarul pus într-alt loc singur. Apoi a intrat şi Ioan. A văzut şi a crezut. Poate va fi crezut ce a spus Maria, că au luat pe Domnul din mormânt, poate va fi crezut că Domnul a înviat.

Maria Magdalina a căutat să facă un lucru bun faţă de Domnul Isus: să-I ungă trupul cu arome. Dar Dumnezeu i-a oferit mult mai mult: un Isus înviat, un Mântuitor viu. Când pierdem în viaţă lucruri pe care le considerăm bune, peste sufletele noastre coboară întristare, dar Dumnezeu, care este mereu la lucru, poate să ne dea nespus mai mult decât gândim noi.

Ţi-ai pierdut sănătatea? Este o pagubă mare, fără îndoială. Ţi-ai pierdut copilul? Este o durere sfâşietoare. Ţi-ai pierdut soţul sau soţia? Paguba este înfiorător de mare. în aceste cazuri sufletul gândeşte: de ce toate acestea? Dar Dumnezeu vrea să ne dea mult mai mult decât ne închipuim.

Câţi credincioşi trebuie să mărturisească: „abia când am fost pe patul de boală şi în faţa operaţiei am primit mântuirea ..." Câţi nu spun că abia când li s-a luat o fiinţă scumpă s-au smerit şi s-au întors la Dumnezeu! Dumnezeu are întotdeauna gânduri bune şi de pace cu noi...

Cineva poate spune: Dacă Dumnezeu găseşte astfel de mijloace să te întorci la El, nu rămâne durerea aceea şi pe urmă? Da, dar este întrecută mult de mângâierea că Dumnezeu ne-a dat ceva mult mai de preţ: mântuirea eternă; şi Domnul Hristos ajunge cu mult mai scump sufletului care trece prin durere. Să ne imaginăm un arbust care creşte lângă un stejar. Stejarul care-i servea drept ocrotire a fost tăiat. Arbustul ar putea să spună: „S-a dus ocrotirea mea! Cu ce mai rămân?" Dar chiar prin aceasta arbustul este expus direct în lumina soarelui şi ploaia îl udă fără piedică. Atunci se dezvoltă mai mult şi mai frumos.

Mormântul Domnului Isus vorbeşte întâi de înjosirea Lui. De la gloria eternă pe care a părăsit-o şi până la crucea Golgotei, la mormânt, ce depărtare mare! Cine poate s-o măsoare? El, care a făcut lumină, trebuie să rămână în întuneric; El, care a creat cerurile şi pământul, a trebuit să stea în sânul pământului. Nu este mai mare înjosire ca aceasta. Cine L-a pus în mormânt? Cel care L-a pus pe cruce L-a pus şi în mormânt. Cine anume? Păcatele mele şi ale dumitale. El a mers până acolo ca să ne dovedească cât de mult ne-a iubit şi cât de ascultător a fost faţă de Tatăl ceresc: „S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce'' (Filipeni 2.8).

Dar în mormânt vom fi şi noi dacă nu va veni Domnul Isus în timpul vieţii noastre. Ce va fi pentru noi mormântul? Pentru unii, o garderobă în care vor depune cortul acesta ca pe o haină de lucru şi de unde vor învia cu un trup de glorie, iar pentru alţii, un loc unde vor învia pentru judecată şi condamnare eternă.

Moartea şi mormântul trebuie să ne aducă în suflet gânduri serioase. Dacă eşti tânăr şi sănătos, poate zâmbeşti în faţa unui astfel de gând trist. Poate spui: „Aceasta, peste o sută de ani!" Crezi că s-a sfârşit totul odată cu moartea? Nu! Ai un suflet care nu moare şi care, după „moarte", merge ori la Domnul Isus, ori în locul de chin; şi ai un trup care va învia ori pentru viaţă, ori pentru judecată.

Domnul Hristos a fost omorât şi pus în mormânt, dar a înviat prin puterea nemaipomenită a lui Dumnezeu cu un trup de glorie. Aşa va fi şi cu credincioşii. Vor fi puşi în mormânt (dacă nu va veni Domnul Isus până atunci), dar vor învia în trupuri de glorie.

Jertfa de pe Golgota înseamnă răscumpărarea duhului, a sufletului şi a trupului nostru. Răscumpărarea trupului se va arăta prin înviere sau prin schimbarea deodată. Dacă trupul nostru va merge în mormânt, nu va sta mult acolo. La trâmbiţa arhanghelului, cei morţi în Hristos vor învia, iar cei care vor fi în viaţă vor fi schimbaţi într-o clipă.

Domnul Isus n-a stat în mormânt decât atât cât a trebuit. Trupul Lui n-a văzut putrezirea. Trupurile noastre vor putrezi, dar vom primi un trup glorios. Domnul Isus a biruit moartea. Tot aşa şi credincioşii, vor birui moartea: „Căci, dacă moartea a venit prin om, tot prin Om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa vor învia toţi în Hristos" (1 Corinteni 15.21-22).

Mormântul era gol! Mormântul gol, judecând după mintea noastră, poate să ne spună şi nouă ce i-a spus Mariei mintea ei: „Au luat pe Domnul din mormânt". Atât poate spune mintea. Mai-marii preoţilor se duseseră la Pilat şi spuseseră să pună strajă, să sigileze mormântul, ca nu cumva ucenicii să vină şi să-L fure şi apoi să spună că a înviat. Acum iată însă că mormântul era gol; deci a luat cineva trupul lui Isus, l-a furat. Dar n-a fost aşa! Mintea de multe ori greşeşte. Adevărul era acesta: Domnul Isus înviase.

Ucenicii au rămas întristaţi, Maria la fel, dar toate acestea pentru că n-au luat aminte la înştiinţările pe care le dăduse Domnul Isus. Nu a putut să le intre la inimă gândul că Domnul Isus va învia şi de aceea au trecut repede peste această înştiinţare. Şi mare pagubă are oricine nu ţine seama de Cuvântul lui Dumnezeu, de înştiinţările Iui Dumnezeu.

Ostaşii, care au fost martori ai învierii, au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate şi le-au spus cum a fost cu cutremurul, cum a venit un înger şi-a, dat piatra la o parte şi cum a înviat Isus. Atunci mai-marii preoţilor le-au transmis: „Spuneţi că ucenicii au venit noaptea, pe când dormeaţi voi, şi L-au furat. Şi dacă lucrul acesta va ajunge la urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă" (Matei 28.13-14).

Aşa s-a răspândit zvonul printre iudei, până în ziua de azi, că ucenicii I-au furat trupul. Dar ce aveau să facă ucenicii cu un cadavru? Să fure un mort? Cu ce scop?

De altă parte, minciuna nu s-a potrivit. „Am dormit", spuneau ostaşii. Atunci, dacă aţi dormit, cum puteaţi să ştiţi ce s-a întâmplat în timpul cât aţi dormit? Minciuna nu poate să rămână în picioare.

Câte păreri au născocit oamenii, numai ca să dărâme adevărul că Domnul Isus a înviat! Poate n-o fi murit, ci a căzut în leşin şi L-au lăsat acolo în leşin. În mormânt, la răcoare, El Şi-a revenit din leşin a treia zi ... Dar părerile omeneşti pălesc în faţa adevărului.

Domnul Isus a murit, în ade-văr, şi a înviat, în adevăr! Cei de acolo au constatat că a murit. I-au străpuns coasta cu o suliţă şi a curs sânge şi apă, ca la morţi. Au venit să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniţi, ca să-i omoare şi să-i îngroape, pentru ca a doua zi (zi mare la iudei, fiind sabatul de Paşti) să nu-i mai apuce pe cruce. Au zdrobit fluierele picioarelor celor doi tâlhari, dar, pentru că au văzut că Domnul Hristos murise, s-au mulţumit să-I străpungă coasta cu o suliţă. El deci a murit cu adevărat.

Alţii spun: poate că femeilor li s-a părut că a înviat şi-L văd viu, pentru că femeile au halucinaţii mai degrabă decât bărbaţii. Oh, minte omenească, cât eşti de născocitoare când este vorba să rămâi în necredinţă! Halucinaţia nu poate să aibă loc decât atunci când omul se aşteaptă la ceva. Dar nici femeile, nici ucenicii nu se aşteptau ca Domnul Isus să învieze şi s-au încredinţat cu anevoie de acest adevăr.

Mormântul este gol! Domnul Isus a înviat! Faptul acesta este bine întărit de Cuvântul lui Dumnezeu. Se numără zece arătări după înviere (1 Corinteni 15). Între acestea a fost o arătare la cinci sute de fraţi deodată.

Dar veţi spune: de ce nu S-a arătat El şi la alţi oameni, la necredincioşi? Cu Domnul Isus Cel viu n-au a face decât cei credincioşi. Cei necredincioşi îl socotesc mort; şi cu morţii n-are a face. Cei necredincioşi au făcut cu El ce au vrut, acum nu puteau să-I mai facă vreun rău..

În toate lucrurile este dat omului să aleagă între ceea ce poate să-i spună mintea lui, care nu ajunge prea departe, şi între ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Ucenicilor le-au trebuit multe dovezi; când însă s-au încredinţat că El este viu, lucrul acesta le-a adus mare mângâiere. Iar după coborârea Duhului Sfânt peste ei, ziceau: „Suntem martori ai învierii Lui".

De ce s-au bucurat ucenicii? Veţi spune: „pentru că Isus a înviat". Da, este adevărat; dar ce-mi aduce mie acest fapt? O, nespus de mult, când îl pun în legătură cu jertfa de pe Golgota! Dacă am pătruns înţelesul jertfei de pe Golgota, voi înţelege şi învierea. Dacă n-am înţeles jertfa, n-am nici un folos din învierea Domnului Isus.

Ce înseamnă învierea pentru cel care are privirea întunecată şi se opreşte numai la cât poate să încapă în mintea omenească? Aceluia nici crucea de pe Golgota, nici mormântul gol al Domnului Isus nu-i spun nimic.

Cei credincioşi văd însă în jertfa de pe Golgota eliberarea de păcate, pentru ca, pe temeiul ei, Dumnezeu să poată da o hotărâre de iertare pentru toţi câţi cred în Domnul Isus Hristos. Şi atunci, dacă iei jertfa Lui ca făcută pentru tine, te bucuri de siguranţa că păcatele îţi sunt iertate, că eşti mântuit şi împăcat cu Dumnezeu. Atunci şi numai atunci îţi vorbeşte învierea Domnului Isus.

Ce înseamnă deci învierea Domnului Isus? În primul rând ea înseamnă: jertfa a fost primită, păcatele au fost spălate, mântuirea a fost săvârşită. Cel care a trebuit să stea pe cruce şi în mormânt pentru păcatele noastre a fost eliberat de acolo, pentru că a fost primită jertfa Lui. Păcatele au fost şterse, mântuirea a fost câştigată! Iată ce înseamnă învierea Lui! Numai atât dacă ar fi şi încă ar fi foarte mult. Dar nu este numai atât.

El a înviat! Acest lucru nu a fost înţeles de ucenici, nu putea să intre în mintea şi în inima lor, deşi Domnul Isus le spusese, când trăia: „ Fiul Omului va învia a treia zi". Părea un cuvânt imposibil de împlinit după mintea omenească. Totuşi s-a împlinit. Orice cuvânt spus de Domnul Isus, oricât de imposibil s-ar părea, se împlineşte la timpul lui.

Domnul Isus a promis: „Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi, după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, pentru ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi" (Ioan 14.2, 3). Cine poate să pătrundă cu mintea gloria locului pregătit de Domnul Isus Hristos? Şi poate fi cineva sigur de acest loc? Negreşit! Este o certitudine! Totuşi, el nu poate fi înţeles de mintea nici unui om. Şi nu este de mirare că mintea nu-l poate înţelege. Cu privire la viitor, mintea nu poate merge decât până la moarte şi la mormânt: dincolo, ea nu poate să treacă; însă credinţa trece dincolo, întemeindu-se pe cuvintele Domnului Isus. Iar Domnul Isus spune că vom învia.

Încă un gând scump sufletului credincios este deosebirea dintre viaţa dinainte de învierea Domnului Hristos şi viaţa de după aceea. El putea fi oriunde; nu era nici un obstacol pentru El. A mâncat, deşi nu avea nevoie să mănânce, şi S-a arătat când şi unde voia să Se arate.

Şi pentru noi este o mare deosebire între viaţa pe care am dus-o înainte de a-L primi pe Domnul Isus şi viaţa pe care o ducem de când L-am primit pe El. Acum ştim ce înseamnă învierea spirituală, ştim pentru ce trăim. Bucuria Domnului este tăria noastră, cele vechi s-au dus şi toate s-au făcut noi. Este o mare deosebire între ceea ce am fost şi ceea ce suntem acum în Domnul Isus Hristos. Viaţa pe care am dus-o înainte nu mai există înaintea lui Dumnezeu; iar viaţa pe care o trăim acum o trăim în credinţa în Fiul lui Dumnezeu.

Este natural ca omul necredincios să nu priceapă lucrurile Duhului. Pacea care este în cel credincios, lumina de care se bucură el, speranţa pe care o are, purtarea nouă pe care o are nu pot fi înţelese de omul firesc.

* * *

Închipuiţi-vă că ar fi posibil ca o cloşcă să stea de vorbă cu puiul ei care este în ou, sub ea. Cloşca i-ar spune: „Să vezi tu ce viaţă este afară, ce aer curat, ce frumuseţe, iarbă, pomi înfloriţi! O viaţă nouă te aşteaptă, puiul mamei!" Puiul ar putea atunci să răspundă: „Nu cred. Eu am aici un spaţiu în care abia mă învârt. Nu văd cum ar putea să fie altfel". „Te cred, puiul mamei, că în starea în care te găseşti acum nu poţi să înţelegi aceste lucruri. Dar ai puţină răbdare! Vei ieşi din ea şi vei vedea că tot ce ţi-am spus este adevărat". Trece puţin timp şi puiul iese afară din găoace. „Vezi acum ce-ţi spunea mama?" „Dacă nu intra în mintea mea, gândeam că este cu neputinţă".

* * *

Tot astfel va fi şi cu cel care a trecut de partea Domnului Isus şi trăieşte o viaţă nouă de legătură cu El: este o deosebire mare între ce a fost şi ce este şi între ce va fi în viitor. Dar aşa ceva nici o minte omenească nu poate să înţeleagă.

Dacă n-ai pace, cum s-o înţelegi? O vezi prea puţin zugrăvită pe faţa unuia sau a altuia. Dacă n-ai în suflet lumină de sus, cum vei putea să-ţi închipui această lumină? Dacă n-ai în inimă speranţa slavei, cum să înţelegi speranţa care este în cel credincios? Dacă n-ai credinţa care mântuieşte, cum îl vei înţelege pe acela care se sprijină pe Cel Nevăzut ca şi cum L-ar vedea cu ochii lui?

Dacă nu începi cu ceea ce trebuie să începi, dacă n-ai început cu păcatele dumitale, nu vei înţelege nici jertfa de pe Golgota, nici învierea; ele vor fi întunecoase în mintea dumitale. Începe deci cu păcatele dumitale şi, dacă te lămureşti asupra stării de păcat în care te găseşti înaintea lui Dumnezeu, dacă te înfiori şi vrei să scapi de judecată, atunci eşti gata să primeşti scăparea în Domnul Isus însuşi.

Dacă nu începi de la păcatele dumitale, vei amesteca toate. Chiar dacă vei citi Cuvântul lui Dumnezeu, nu m-aş mira să spui că nu înţelegi nimic. El însă este ca o oglindă pentru a ne privi adevărata noastră stare de oameni păcătoşi. Atunci vom înţelege şi jertfa şi învierea Domnului Isus.

Este o mare mângâiere pentru cei credincioşi să ştie că vor învia. Ai avut o fiinţă scumpă care s-a îmbolnăvit şi a trecut dincolo? Ochii aceia care s-au închis, gura aceea care n-a mai răspuns la întrebările tale, inima aceea care a încetat să mai bată, trupul acela care a rămas ţeapăn şi rece va învia! Îţi vei vedea copilul, dacă a fost credincios! îţi vei vedea soţul, soţia, îi vei vedea pe scumpii tăi! Ei vor învia!

Sănătatea ni se duce, tinereţea ni se scutură, trupul ni se uzează, averea ni se spulberă, şi atunci cu ce rămânem? Este ceva stabil pe pământ? Nu este absolut nimic statornic. Să nu ne facem cuib în nici unul din copacii lumii acesteia, căci toţi vor fi tăiaţi! Totul piere, El rămâne. ÎI ai pe Domnul Isus? Ai totul deplin în El. Nu-L ai pe Domnul Isus? Cu ce rămâi la urmă? N-am adus nimic cu noi şi nici nu vom lua ceva cu noi din lucrurile lumii acesteia. Vom lua cu noi numai binecuvântările spirituale pe care le dă Dumnezeu credincioşilor Lui. Vom fi cu Domnul Isus, care S-a dus să ne pregătească loc. Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte de un loc de fericire, la Domnul Isus, şi de un loc de chin, acolo unde focul nu se stinge şi viermele nu moare.

Iată că pun înainte calea vieţii şi calea morţii" (Ieremia 21.8). Calea vieţii este calea Domnului Isus şi pe această cale merg toţi cei ce sunt ai Lui. Pe calea morţii merge orice suflet până să se întoarcă la Dumnezeu. Cunoscând însă ceva din moartea şi învierea Domnului nostru, să mergem pe calea vieţii şi atunci El va fi în toate zilele cu noi.

(24.04.1949)