Introducere - Tit
S-a spus pe bună dreptate că prima epistolă către Timotei şi epistola către Tit îşi trag caracterul din misiunea cu care apostolul îi însărcinase pe cei doi delegaţi şi însoţitori ai săi în lucrare. Timotei trebuia să vegheze asupra învăţăturii sănătoase (1 Timotei 1.3-4), Tit asupra rînduielii în casa lui Dumnezeu (Tit 1.5).
Avînd intenţia să ne ocupăm numai de epistola către Tit, nu ne vom opri la contrastele dintre aceste două epistole, ci ne vom mărgini mai degrabă să prezentăm punctele lor de contact, pentru a ajuta, în măsura noastră, la explicarea acestui subiect important.
Epistola către Tit, deşi insistă mult, ca şi prima epistolă către Timotei, asupra învăţăturii (didaskalia, în limba greacă, în capitolul 1.9; 2.1,3,7-10 şi 1 Timotei 1.10; 2.7; 4.6,13,16; 5.17; 6.1,3), opunînd-o doctrinei învăţătorilor mincinoşi, insistă totuşi mai mult asupra adevărurilor fundamentale ale creştinismului. Ea scoate în relief roadele acestor adevăruri în viaţa practică a credincioşilor, astfel încît o rînduială frumoasă să poată caracteriza casa lui Dumnezeu şi o armonie deplină să poată exista între toate mădularele ei.
"Învaţatura sanatoasă" cuprinde toate principiile divine care ne sînt expuse în trei texte esenţiale ale aceste epistole. Găsim:
În primul din aceste texte (capitolul 1.1-4), învăţătura creştinismului rezumată în marile adevăruri care îl caracterizează;
- în cel de al doilea (capitolul 2.11-14), ansamblul creştinismului, nu în adevărurile sale caracteristice, ci în realizarea sa practică privitor la mersul nostru şi la comportarea noastră;
- al treilea (capitolul 3.4-7) ne lămureşte asupra lucrării lui Dumnezeu în noi şi asupra mijloacelor de care El S-a slujit pentru a ne aduce la El şi a ne dobîndi mîntuirea.
Vom avea ocazia să reluăm şi să explicăm în amănunt toate aceste versete; dar înainte de a începe se impune o observaţie: este foarte important, în zilele prin care trecem, să insistăm asupra marelui adevăr şi anume: practica vieţii creştine este nedespărţită de învăţătura sănătoasă. Într-adevăr, întîlnim astăzi din ce în ce mai mult pretenţia de a-i îndruma pe creştini să producă roade după voia lui Dumnezeu, în ciuda învăţăturilor nesănătoase care strică sau ruinează adesea adevărurile cele mai esenţiale ale creştinismului. Se discreditează Sfînta Scriptură, singura şi infailibila (care nu poate greşi) culegere a acestor adevăruri. Luîndu-i vieţii creştine baza sa absolută, care este Cuvîntul inspirat, se uită faptul că roade nu pot să fie produse fără pomul care să le poarte. Socotindu-1 pe omul căzut capabil fără Revelaţie de a produce prin el însuşi roade pentru Dumnezeu, se uită că un pom rău nu va aduce niciodată roade bune. Făcînd din Cuvîntul lui Dumnezeu numai o călăuză dotată cu o moralitate superioară, dar scrisă sub influenţa erorilor şi a prejudecăţilor diverşilor săi autori, se uită că chiar un pom bun, lipsit de seva care îl hrăneşte, prin jupuirea scoarţei lui, este incapabil de a produce o recoltă suficientă, sau chiar o recoltă oarecare.
Legătura intimă între învăţătură şi viaţa practică se află la fiecare pas în Scripturi. Psalmul 119 ne arată că numai prin Cuvîntul lui Dumnezeu, cărarea celui drept este trasată şi luminată. Fără învăţătura Scripturii, credinciosul mărturiseşte că a fost ca „o oaie pierdută". Cele două epistole către Timotei sînt pline de acest adevăr. In 2 Timotei 3.16, Scripturile insuflate de Dumnezeu ne învaţă şi ne mustră cu privire la dreptatea practică, în toată purtarea noastră. Capitolul 2 din epistola noastră ar fi de ajuns el singur pentru a ne convinge de acest adevăr important. Totuşi să nu uităm că chiar creştinul, care are o deplină încredere în autoritatea absolută a Cuvîntului scris, vede totdeauna că gustul vieţii sale practice depinde de măsura în care el se hrăneşte din Scripturi, de măsura în care el rămîne în contact cu ele şi se supune învăţăturii lor.