Introducere - Ţefania

Ţefania ne prezintă judecata pe care Duhul lui Dumnezeu o face asupra stării mărturiei date pentru Numele lui Dumnezeu în această lume într-o epocă în care a fost o oarece uşurare a situaţiei venită prin intermediul unui împărat evlavios.

Dumnezeu a acordat poporului Său acest har în mai multe rânduri, după cum a şi suferit cu o îndelungă răbdare neascultarea şi răzvrătirea lui. În ambele cazuri, a dorit să ne arate adevărata stare morală a ceea ce purta Numele Lui, judecata pe care o formulează un suflet spiritual, care a fost format de Duhul Său, judecată care va fi legitimată prin ceea ce Dumnezeu urma să execute împotriva poporului său şi împotriva naţiunilor atunci când răbdarea Lui nu a mai fost de niciun folos.

Acestea sunt cele două părţi principale ale profeţiei: vestirea intenţiilor lui Dumnezeu cu privire la judecata pe care urma să o execute şi desfăşurarea a ceea ce conducea la acea judecată. Aceasta este însoţită în mod constant de revelaţia planurilor harului şi de venirea lui Mesia cu scopul de a încuraja şi susţine credinţa rămăşiţei credincioase a poporului Său.

Israel era chemat să fie martor al lui Dumnezeu atunci când celelalte naţiuni erau cufundate în nelegiuire şi idolatrie. Judecata generală asupra lumii a putut fi suspendată atâta timp cât acea mărturie era dată cum se cuvine, scoţând în evidenţă adevăratul caracter al lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este încet la mânie. El, de asemenea a ridicat profeţi, începând cu Samuel, pentru a aduce remedii la rătăcirile şi infidelitatea poporului atunci când poporul a eşuat. Cât timp această mărturie extraordinară a harului şi cele câteva pedepse care au însoţit-o au putut menţine pe pământ câteva sclipiri ale adevărului şi dreptăţii, Yahve şi-a oprit Mâna să distrugă ceea ce-L dezonora pe Dumnezeu şi asuprea pe om. Am văzut apoi că suveranitatea a fost transferată către împărăţia naţiunilor şi a fost introdus un nou sistem prin întemeierea Bisericii, după cum vedem în Noul Testament. Mă opresc aici. În ceea ce priveşte guvernarea lumii, în vederea mărturiei date pentru numele lui Yahve, când Israel, care susţinea această mărturie în mijlocul naţiunilor apostate şi răzvrătite împotriva lui Dumnezeu, a eşuat în mod iremediabil, şi acele naţiuni au trebuit să sufere judecata pe care o meritau de mult timp. Ele vor atrage asupra lor însele această judecată, ajungând la culme cu nelegiuirea şi revolta lor împotriva lui Dumnezeu şi manifestându-şi ura împotriva poporului lui Dumnezeu prin bucuria lor excesivă de a aplica pedepsele pe care acel popor le merita, pentru că Dumnezeu a fost răbdător şi faţă de ele. El a binevoit chiar să trimită evanghelia, fie că este vorba despre cea plină de har, de care ne bucurăm noi, fie de vestirea judecăţilor care vor veni, pentru ca aceia care au urechi ca să asculte să scape. În principiu, imediat ce mărturia lui Israel a falimentat definitiv, naţiunile au fost expuse judecăţii pe care o meritau din cauza stării lor de păcat – judecată care a fost suspendată atât timp cât era adusă o mărturie adevărată pentru Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care am găsit în mod constant în profeţi judecata definitivă a lui Israel. Întemeierea împărăţiei naţiunilor, prezentată simbolic prin statuie şi prin fiare, introducerea creştinismului şi apostazia care izbucneşte în sânul lui, fac să fie introduse alte obiecte ale judecăţii lui Dumnezeu, dar nu schimbă judecata care se execută asupra naţiunilor care nu sunt din acele obiecte.

Judecata asupra apostaziei şi a imperiului naţiunilor vine direct din cer, de unde venise şi autoritatea acelui imperiu şi binecuvântarea celor deveniţi apostaţi, ei fiind revoltaţi împotriva cerului. Judecata naţiunilor are Sionul ca punct de plecare. Sionul este deja sub judecată, dar va fi eliberat în urma judecăţii executate împotriva fiarei care-l asupreşte (vezi Psalmul 110). Aceste evenimente, de care se ocupă Daniel, profeţiile Noului Testament, şi, în parte, şi Zaharia, sunt omise de acei profeţi care tratează subiectul relaţiilor poporului pământesc cu Dumnezeu în Sion, iar judecata Ierusalimului şi a iudeilor se leagă, în profeţiile lor, de judecata naţiunilor care vor fi şi ele lovite atunci când Israel, infidel în mărturia care i-a fost încredinţată, a făcut de ocară numele lui Yahve.

Această judecată a început, în ceea ce-i priveşte pe iudei, prin Nebucadneţar însuşi, apoi, odată cu declinul imperiului acestuia (imperiu care a început avându-l pe Nebucadneţar drept cap de aur), la sfârşitul secolelor, naţiunile capătă putere şi folosesc acea putere împotriva Israelului supus imperiului apostat, iar judecata asupra lor va fi şi mai groaznică. Toate naţiunile se vor strânge astfel împotriva Ierusalimului, şi, atingând culmea cu judecăţile asupra poporului şi cu nelegiuirile lor, vor atrage intervenţia Dumnezeului îndurărilor în favoarea poporului Său, potrivit promisiunilor şi planurilor harului. Eliberarea se va împlini prin judecata executată împotriva celor care se ridică împotriva lui Israel, şi, ridicându-se împotriva lui, se ridică împotriva lui Yahve şi a Hristosului Său. Va fi, de asemenea, judecata care va ieşi din Sion şi fiara va fi nimicită de Cel care va veni din cer.