Introducere - 1 Tesaloniceni

Prima epistolă a lui Pavel către tesaloniceni se preocupă în mod deosebit ca nicio altă epistolă a Noului Testament cu revenirea Dom-nului Isus. Ea se adresează unei mărturii locale, care era încă foarte tânără în credinţă, dar care trăia într-o conştientă aşteptare a Domnu-lui. Toată epistola emană acest aer proaspăt al vieţii creştine a aces-tei adunări. Desigur, mai aveau lipsuri în cunoaştere, dar în schimb dovedeau în viaţa lor ceea ce Domnul Isus mai târziu nu găsise la credincioşii din Efes. Efesenii cunoşteau cele mai înalte adevăruri creştine, dar ei îşi părăsiseră dragostea dintâi. La tesaloniceni situaţia era cu totul alta. Deşi Pavel a fost numai trei săptămâni la ei (Fapte 17.2), ei nu doar au primit Cuvântul cu bucurie, ci l-au şi transpus zi de zi în practica vieţii lor. Pavel le dă mărturia aceasta că s-au întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujească Dumnezeului viu şi adevărat şi să aştepte din ceruri pe Fiul Său (1 Tesaloniceni 1.9, 10).

Oraşul Tesalonic

Tesalonic (astăzi Salonic [Thessaloniki]) este aşezat în nordul Gre-ciei de azi, cu port la marea Egee. Atunci, acest teritoriu se împărţea în două: partea de nord se numea Macedonia cu cetăţile Filipi, Tesalonic, Bereea, iar partea de sud se numea Ahaia cu cetăţile Atena şi Corint.

Pe timpul apostolului Pavel, Tesalonic era unul dintre cele mai im-portante oraşe ale Macedoniei. Se presupune că avea aproximativ 200.000 de locuitori. Cetatea se afla pe traseul strategic Via Egnatia care lega Roma de Orient. Din această cauză, Tesalonic era un mare oraş comercial, în care s-au aşezat mulţi evrei. Ca port, avea şi o fai-mă pentru imoralitate şi desfrâu. Cetatea a fost fondată în anul 315 înainte de Hristos de un general grec al lui Alexandru cel Mare, cu nu-mele Casandru (Kassandros). Sub ocupaţia romanilor, care au cucerit oraşul în anul 168 înainte de Hristos, cetatea a devenit capitala unei provincii care se putea gospodări singură şi poseda autonomie în toate problemele interne.

Pavel în Tesalonic

Multe expresii din epistolă le vom putea înţelege şi ordona corect, dacă vom avea în faţa noastră fundalul istoric, care stă la baza aces-tei epistole. În Fapte 17.1-9, Luca ne relatează amănunţit despre ve-nirea lui Pavel şi a lui Sila (Silvan) la Tesalonic. Apostolul era în a doua sa călătorie misionară, care l-a dus pentru prima dată în Europa (Fapte 16.6-12). Din Troa (ţinutul nord-vestic al Asiei Mici), cei doi au venit în Macedonia. Primul loc pe care l-au vizitat a fost Filipi, unde s-a ridicat prima adunare din Europa (Fapte 16.13-40). De acolo, călăto-ria lor s-a îndreptat spre sud-vest, ajungând la Tesalonic, care se afla la o depărtare de aproximativ 150 km. Se pare că aici locuiau câţiva evrei, pentru că era o „sinagogă a iudeilor“ (Fapte 17.11). Din relata-rea inspirată a lui Luca, putem deduce că aici Pavel s-a întâlnit în si-nagogă în trei zile de sabat cu tesalonicenii şi că un mare număr de oameni au venit la credinţă prin predica lui Pavel.

Dar unii evrei s-au umplut de invidie şi au căutat să împiedice a-ceastă lucrare a Domnului. Acea înscenare a revoltei din oraş a făcut ca tot oraşul să se agite, iar Pavel a trebuit să părăsească noaptea oraşul. În epistola sa, Pavel scrie că el şi Sila au fost „alungaţi prin persecuţie“. Următorul oraş pe care l-au vizitat a fost Bereea; de aco-lo, Pavel a plecat la Atena, iar Sila şi Timotei au rămas în Bereea. Mai târziu au plecat şi ei după Pavel. Deoarece nu găsea nicio posibi-litate să se întoarcă la Tesalonic (2.18), dar fiind în acelaşi timp îngri-jorat de soarta fraţilor săi iubiţi, Pavel l-a trimis pe Timotei înapoi la Tesalonic. „De aceea, nemairăbdând, am gândit că ar fi bine să fim lăsaţi singuri în Atena şi am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitor al lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă încurajeze în ceea ce priveşte credinţa voastră“ (3.1, 2). În Corint, cei trei s-au întâlnit din nou (Fapte 18.5). De acolo a scris cele două epistole către tesaloniceni.

Despre o altă vizită a lui Pavel în Tesalonic, Noul Testament nu relatează nimic exact. În Fapte 19.21-22 vedem că Pavel doreşte din nou să vină în Macedonia şi îi trimite mai întâi pe Timotei şi pe Erast acolo. Conform textului din Fapte 20.1 se pare că el însuşi a fost în Macedonia. El i-a îmbărbătat pe credincioşii de acolo cu multe cuvinte. Dacă şi cât timp a poposit în Tesalonic la a treia călătorie misiona-ră şi ce a întâmpinat acolo, nu se poate spune cu precizie.

Adunarea din Tesalonic

Să privim acum la credincioşii din acest mare oraş comercial şi port, pe care Pavel îi numeşte „adunarea tesalonicenilor care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos“ (1.1). Pentru înţelegerea unei epistole este bine mai întâi să vedem cine sunt destinatarii şi în ce împrejurări se găseau ei.

În Fapte 17.4, Luca numeşte trei grupe de oameni care au primit Cuvântul Evangheliei şi astfel au venit la credinţă: 1. unii iudei, 2. o mare mulţime dintre grecii închinători (aceştia fuseseră odinioară pă-gâni, care au renunţat la închinarea la idoli şi au devenit prozeliţi), 3. nu puţine femei de seamă (probabil de origine greacă).

Citind epistola observăm că un număr mare de păgâni au venit la credinţă, pentru că numai despre aceştia se putea spune că s-au în-tors de la idoli la Dumnezeul cel viu (1.9). Şi pericolele despre care avertizează Pavel în capitolul 4.1-8, erau o problemă deosebită pen-tru foştii păgâni (şi mai puţin pentru iudei).

Acolo era deci o adunare în care se găseau atât foşti evrei, cât şi foşti păgâni, deşi se pare că cea mai mare parte o reprezentau păgâ-nii. Se pare însă că în această adunare nu erau probleme de comu-nicare între cele două grupuri de oameni aşa cum erau de pildă în Roma.

Predica lui Pavel în Tesalonic

Conţinutul mesajului vestit de Pavel tesalonicenilor este de o im-portanţă deosebită pentru a înţelege cele două epistole adresate acestor credincioşi. Numai având în vedere ceea ce a predicat apos-tolul în timpul vizitei sale în acest oraş, putem înţelege corect cele două epistole.

Dacă citim Fapte 17.1-9, remarcăm că predica sa avea două teme centrale:

Prima tematică o avem descrisă în versetele 2 şi 3. Acolo citim că a mers în sinagoga iudeilor şi le-a arătat din Scripturi că Hristos tre-buia să sufere şi să învieze din morţi şi că „Acesta este Hristosul, Isus pe care vi-L vestesc eu“. Pavel dovedea astfel pe baza scrierilor Ve-chiului Testament (deoarece iudeii aveau atunci numai aceste scrieri la dispoziţie) că acest Isus, pe care evreii L-au răstignit pe cruce, era Mesia promis de Dumnezeu, care a suferit şi a înviat. Pentru un evreu era greu să accepte această veste, dar el trebuia să o primească pentru a fi mântuit. Dacă citim cu atenţie, observăm că accentul nu era pus pe faptul că Hristos a murit (deşi acesta este un adevăr fundamental), ci că El a suferit. Aceasta includea lepădarea Sa de că-tre poporul Său, dar şi de către naţiuni. Cu alte cuvinte, Pavel dorea să le spună: acest Isus, pe care voi L-aţi lepădat şi L-aţi răstignit, este Hristosul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a primit lucrarea Sa. Suferinţa Lui s-a sfârşit, El a înviat. Credincioşii din Tesalonic erau deci în legă-tură cu un Hristos înviat, dar lepădat. Ca urmare, în călcarea lor pe ur-mele lui Hristos vor trece şi ei prin suferinţe. În aceste suferinţe, Pavel le era un exemplu grăitor (3.4); şi ei au aflat foarte curând ce înseam-nă a-L urma pe Domnul şi a suferi pentru El.

A doua mare tematică a predicii sale o găsim în versetele 6 şi 7. Acolo, duşmanii lui au dat mărturie despre ceea ce el vestea şi fără să-şi dea seama au rezumat învăţătura sa. Ei au zis: „Aceştia lu-crează împotriva decretelor Cezarului, spunând că este un alt împă-rat: Isus.“ Pavel nu a predicat pe Domnul Isus numai ca Mântuitor, ci şi ca Împărat (al Împărăţiei Sale). Acel Om lepădat de oameni, Isus din Nazaret, nu este altul decât Acela pe care Dumnezeu L-a făcut Domn şi Hristos. Chiar dacă în postura de Împărat este văzut mai mult în legătură cu poporul Său Israel, totuşi Îl cunoaştem deja astăzi ca Domnul Împărăţiei Sale, căruia noi Îi slujim.

Predica despre această Împărăţie ocupă un loc însemnat în învă-ţăturile apostolului Pavel din Faptele Apostolilor. Pavel a spus mereu că Isus este şi Domn. De fapt, Isus nu Şi-a ocupat oficial această poziţie în putere şi slavă, dar în inimile credincioşilor El este Cel a cărui autoritate şi drepturi dorim să le recunoaştem. Dar va veni timpul când El Îşi va ridica această Împărăţie în mod vizibil pe pământ. Atunci va veni ca Împărat pe acest pământ şi Îşi va lua în stăpânire conducerea care Îi aparţine numai Lui. Şi despre aceste adevăruri le-a vorbit Pavel tesalonicenilor, pentru că ei ştiau că Isus va veni pentru a prelua conducerea. În acest sens mărturisesc ambele epistole.

Ambele tematici sunt foarte strâns unite între ele şi conţin învăţă-turi importante şi pentru noi. Acest Isus lepădat odinioară de evrei, este şi astăzi lepădat în această lume. El a suferit, şi noi de aseme-nea suferim când Îl urmăm. Noi suntem robi în Împărăţia Sa, care pentru lume nu este vizibilă. Dumnezeu L-a făcut Domn şi Hristos, şi astfel va reveni să-Şi instaureze Împărăţia Sa în putere şi în glorie. De această revenire noi ne bucurăm. Dar până atunci Îl recunoaştem ca Domn al vieţii noastre.

Aceste gânduri apar în ambele epistole. Tesalonicenii au primit Cuvântul în mult necaz, dar cu bucuria Duhului Sfânt (1.6). Necazurile sunt caracteristici exterioare ale Împărăţiei lui Dumnezeu în forma sa actuală, iar bucuria în Duhul Sfânt este o caracteristică interioară a acestei Împărăţii (Fapte 14.22; Romani 14.17). De aceea Pavel i-a în-demnat să umble într-un chip vrednic de Dumnezeu, care i-a chemat la Împărăţia şi gloria Sa (2.12). De fapt, şi în a doua epistolă este reluat acest gând, când apostolul spune că ei au fost socotiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi sufereau (2 Tesaloniceni 1.5). Acum suferim cu Domnul, chiar dacă într-o măsură infimă, dar va veni ziua în care El va fi glorificat: „va veni ca să fie glorificat în sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire“ (2 Tesaloniceni 1.10).

Scriitorul şi apariţia epistolei

Prima epistolă către tesaloniceni este una dintre primele epistole scrise de apostolul Pavel. Unii admit că este chiar prima scriere a lui Pavel (pe când alţii spun că epistola către galateni este prima scriere). Epistola către tesaloniceni a început deja foarte de timpuriu să circule printre credincioşii acelor zile. Unii bătrâni ai bisericii din secolul al II-lea amintesc această epistolă în scrierile lor (de exemplu Irineus, Clement din Alexandria şi Tertullian).

Cu privire la faptul că Pavel este autorul scrierii sunt foarte puţine semne de întrebare. Din păcate, unii teologi care critică Biblia pun sub semnul întrebării faptul că Pavel ar fi autorul. Dar pentru noi nu este nicio îndoială, că nimeni altul decât Pavel este autorul inspirat de Duhul Sfânt al acestei epistole.

Ce l-a determinat, ca atât de curând după prima sa vizită în Tesa-lonic să ia peniţa pentru prima dată şi, inspirat de Duhul Sfânt, să scrie unei adunări o epistolă? Din Fapte 18.5 în legătură cu 1 Tesalo-niceni 3.6 observăm că Pavel a primit veşti despre tesaloniceni în timp ce era în Corint. Dacă citim numai 1 Tesaloniceni 3, am putea spune că Pavel a scris din Atena. Unele ediţii ale Bibliei chiar indică oraşul Atena ca locul de scriere al epistolei. Dar în legătură cu Fapte 18 putem deduce clar că Pavel a scris epistola din Corint. Acesta era capitala provinciei Ahaia (Fapte 18.12), iar această provincie este amintită de două ori în capitolul 1. În general, se presupune că aceas-tă epistolă a fost scrisă în jurul anului 51 după Hristos.

Motivul pentru a le scrie tesalonicenilor o scrisoare a fost vestea primită despre ei. În principiu, aceste informaţii aveau menirea să bu-cure inima apostolului. El scrie: „Mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi... aducându-ne aminte neîncetat de lucrarea credinţei voastre şi de osteneala dragostei şi de răbdarea speranţei..., încât aţi devenit modele tuturor credincioşilor din Macedonia şi din Ahaia“ (1.2-7). Credinţa lor în Dumnezeu a fost cunoscută în toate împrejurimile. Aceasta a fost o mărturie vie a unei adunări tinere, de la care putem învăţa multe lucruri.

Dar totuşi, tesalonicenii aveau unele lacune în cunoştinţă (ei erau foarte tineri în credinţă), pe care Pavel dorea să le umple. Ne amintim că a vorbit despre venirea Domnului şi astfel s-au născut întrebări care au primit răspunsuri amănunţite în ambele epistole.

Motivul şi tematica principală a epistolei

Tesalonicenii trăiau într-o continuă aşteptare a venirii Domnului Isus (1.10). Ei ştiau că El, Cel lepădat, va reveni să-Şi instaureze pe pământ Împărăţia Sa în putere şi glorie. Acestă clipă a preluării puterii stătea aşa de vie în faţa ochilor tesalonicenilor, încât ei aşteptau zilnic sosirea ei. Probabil că la vizita sa, Pavel nu a explicat în amănunt că înainte de momentul instaurării Împărăţiei, credincioşii vor fi răpiţi şi că apoi se vor arăta împreună cu Domnul. În acest punct, tesalonicenii erau în neclaritate. În momentul în care unii credincioşi dintre ei au murit, cei rămaşi au fost neliniştiţi, gândind că cei adormiţi nu vor avea parte de ridicarea Împărăţiei.

Pavel lămureşte această problemă scriindu-le. Tratarea acestei întrebări a fost de fapt motivul principal pentru scrierea epistolei. În capitolul 4.13 citim: „Dar nu dorim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă de-spre cei care au adormit, ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi care nu au speranţă.“ Apostolul explică apoi amănunţit că Domnul Isus va veni, şi mai întâi vor învia cei morţi în Hristos, apoi cei vii, care vor fi rămas vor fi răpiţi toţi împreună cu ei. Astfel, nu există nicio dezavantajare a celor adormiţi deja în Domnul. În capitolul 5.10 revine încă o dată la acest subiect şi spune: „fie că veghem, fie că dormim, să trăim îm-preună cu El“. Cercetând această epistolă vom vedea că aici este vorba atât despre credincioşi care trăiesc, cât şi despre cei care au plecat acasă.

Învăţăturile despre venirea Domnului, care fără îndoială sunt tema principală a acestei epistole, doresc să ne încurajeze şi să ne zideas-că (5.11). Venirea Domnului este amintită în fiecare capitol, şi de fie-care dată apostolul leagă un gând deosebit de ea:

Capitolul 1.9-10: aici, venirea Domnului este prezentată ca şi atitu-dine a vieţii noastre. Această speranţă, aşteptarea Fiului lui Dumnezeu din cer, este o caracteristică importantă a vieţii creştine. Să trăim cu această nădejde. Revenirea Domnului nu este o cunoştinţă teoretică, ci ea influenţează umblarea, acţiunea şi gândirea noastră.

Capitolul 2.19-20: Pavel vorbeşte despre venirea Domnului şi în context aminteşte de răsplata (cununa) pentru slujitor. La arătarea Sa se va descoperi ce a făcut fiecare pentru El aici pe pământ.

Capitolul 3.12-13: Umblarea credincioşilor trebuie să fie caracteri-zată pe de o parte de dragoste, iar pe de altă parte de sfinţenie. Dacă ne gândim la arătarea Domnului cu noi, atunci sfinţirea practică, adică dedicarea totală pentru Domnul Isus prin abaterea de la orice rău, va fi pentru noi ca de la sine înţeles.

Capitolul 4.13-18: Aceste versete nu conţin numai o învăţătură im-portantă, ci sunt şi o mângâiere şi încurajare pentru cei care au pier-dut pe unul dintre cei dragi. Vom fi pentru totdeauna la Domnul care ne-a iubit atât de mult. Pavel sfârşeşte cu acest îndemn: „Încurajaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.“

Capitolul 5.1-11: Aici se continuă gândul din capitolul 4.13-14. Pentru credincios, venirea Domnului este mângâiere şi îmbărbătare; pentru cei ce nu cred, înseamnă judecata groaznică, inevitabilă şi veşnică. Sunt cuvinte grave când Pavel scrie „ ...nicidecum nu vor scăpa.“

Chiar dacă învăţătura despre venirea Domnului este în prim-plan în această epistolă, totuşi epistola nu este una de învăţătură aşa cum sunt epistolele către romani, coloseni sau efeseni. În epistola către tesaloniceni, în prim-plan este practica vieţii de creştin, deoarece ea este o urmare directă a nădejdii noastre că Domnul va veni curând. De aceea, această epistolă este o îmbărbătare şi vrea să ne încura-jeze să slujim cu mai multă dăruire Dumnezeului nostru şi în acelaşi timp să-L aşteptăm pe Domnul nostru Isus din cer.

Împărţirea epistolei

Există diferite posibilităţi de a împărţi această epistolă. Această îm-părţire în şapte părţi sperăm să ne ajute la o mai uşoară înţelegere a epistolei:

1) Starea practică a tesalonicenilor (capitolul 1);

2) Slujba apostolului Pavel (capitolul 2);

3) Trimiterea lui Timotei şi relatarea sa (capitolul 3);

4) Umblarea sfântă a credincioşilor (capitolul 4.1-12);

5) Venirea Domnului (capitolul 4.13-18);

6) Ziua Domnului (capitolul 5.1-11);

7) Îndemnuri practice pentru credincioşi (capitolul 5.12-28).