Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Încurajări şi descurajări

de Click Bible - 17 Martie 2016

Încurajări şi descurajări

Voi deci fiţi desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit". (Matei 5.48)

Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri". (2 Corinteni 1.3)

Îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi". (Evrei 3..13)

Încurajarea este o slujire absolut necesară şi ea poate fi făcută în public sau în particular, de bărbaţi sau de femei. A încuraja nu înseamnă a-i face pe oameni să se simtă bine, ci a-i ajuta pe cei credincioşi să-şi dezvolte viaţa spirituală, să slujească lui Dumnezeu şi să-i încurajeze şi ei pe alţii.

Îi putem încuraja pe alţii tot arătându-le greşelile, abaterile, nepriceperea lor? Nu! Calea cea mai bună este să ne preocupăm cu lucrurile pozitive (Filipeni 4.8). Dacă în adunare, de exemplu, un frate a predicat mult şi a spus numai un gând pe care să-l poţi reţine, să ne oprim la această parte bună şi să-i spunem: „Frate, mi-a plăcut gândul acela". În curând vor fi două, trei sau mai multe idei bune în vorbirea lui.

(Acasă, dacă soţia a făcut o prăjitură bună, dar a ars cealaltă mâncare, să vorbim numai despre prăjitură. Dacă soţul face un lucru care îi place soţiei, ea să-şi exprime aprecierea pentru acest singur lucru şi să nu-l cicălească pentru alte multe lucruri care nu-i plac. Dacă putem gândi la un lucru bun pe care l-a spus sau l-a făcut copilul nostru, îi va fi o mare încurajare că i-l amintim).

Una dintre armele de seamă ale lui Satan împotriva credincioşilor este descurajarea, şi noi nu trebuie să-l ajutăm. În schimb, să ne zidim şi să ne încurajăm unii pe alţii zi de zi. Citim în Fapte 4.36 că pe losif, un levit, cipriot prin naştere, apostolii l-au numit şi Barnaba, care tradus înseamnă: Fiul mângâierii.

Ce minunat ar fi dacă şi noi am putea primi acest nume de barnaba de la fraţii şi surorile noastre, ca urmare a încurajării pe care le-o dăm!