Încheiere

Aceasta este, vai! starea a ceea ce omul și lumea numesc azi biserică, la sfârșitul istoriei noastre. “Apostazia” a început, și “lucrarea de rătăcire” se poate să fie în curs; venirea Domnului se apropie. În aceste zile din urmă, creștinul este în siguranță numai avându-L necontenit pe Domnul înaintea lui și așteptând zi de zi venirea Lui. El nu trebuie să se încreadă în totul nici să nu urmeze în toate nici o comunitate de creștini: nici una nu este una cu inima și cu gândul Domnului. Dar aceasta nu se cuvine să-l împiedice să frângă pâinea cu cei care se strâng pentru numele Lui. El trebuie să aibă o umblare sfântă cu Domnul și o comuniune neîntreruptă cu El, fiind despărțit de fluxul răului, care crește din toate părțile. Când întunericul devine tot mai adânc și când vin necazuri, sufletul găsește adăpost numai în prezența Lui. Națiunile pot avea conflicte, se poate să se înălțe strigăt de război din toate părțile, calamități din cele mai copleșitoare pot avea loc zi de zi în mijlocul nostru, biserica mărturisitoare poate să treacă prin mai multe stadii ale căderii, cum ar fi “calea lui Cain, ... rătăcirea lui Balaam, ... răzvrătirea lui Core”, dar adăpostul sufletului de conflictele națiunilor și de dezbinările creștinătății este iubirea neschimbată și neschimbabilă a Domnului cel binecuvântat în veci și vrednic de iubit.

Îl lăsăm pe cititor să aplice principiile Filadelfieu și ale Laodiceei la biserica mărturisitoare din zilele noastre, potrivit judecății lui spirituale. Perioada filadelfiană nu a trecut, dar trebuie să veghem împotriva spiritului laodiceean, care se răspândește rapid în toate categoriile de creștini mărturisitori.

Fie ca Domnul să-l țină atât pe cititor cât și pe scriitor aproape de El până ce va vedea fața Lui, va auzi vocea Lui și se va bucura pentru totdeauna de iubirea și de gloria Lui. Amin.