Ieremia 5:1-31

În ciuda frumoaselor mărturisiri de credinţă, trebuia multă osteneală pentru a găsi în Ierusalim un om „care să facă judecată, care să caute adevărul“ (v. 1; vezi şi Ezechiel 22.30). Dumnezeul îndurării ar fi fost gata să ierte cetatea vinovată, pentru un singur om (v. 1; comp. cu Geneza 18.23...). Din nefericire, această credincioşie plăcută lui Dumnezeu nu putea fi găsită nici printre oamenii de rând, nici printre cei mari, care erau mai învăţaţi şi deci mai responsabili (comp. cu Psalmul 62.9). Finalul capitolului, ca de altfel întreaga istorie a lui Ieremia, confirmă aceasta în mod trist.„Iată, ei sunt sărmani, sunt fără minte...“ (v. 4). Oare nu acelaşi lucru se poate spune şi astăzi despre mulţimile care merg inconştiente spre pierzare?În zadar Şi-a pedepsit Domnul poporul: „Ei nu simt durere, ... au refuzat să primească disciplinarea, ... au refuzat să se întoarcă“ (v. 3; Ţefania 3.2). Ce poate face un medic când pacientul său, pretinzând că nu suferă de nimic, refuză să-şi ia medicamentele? Să nu ne sustragem niciodată de la această corecţie necesară, ci să ne păstrăm o conştiinţă cât mai sensibilă la ceea ce vrea Domnul să ne vorbească pe această cale. Dacă nu, „ce veţi face la sfârşit?“, întreabă profetul (v. 31).