Ieremia 45-52

Capitolul 45 cuprinde o profeţie cu privire la Baruc, de care am vorbit deja.

Capitolul 46 şi următoarele cuprind profeţii împotriva naţiunilor învecinate cu Iudeea şi împotriva Babilonului însuşi. Profeţiile cu privire la naţiuni prezintă următoarele caracteristici: judecata nu se referă la zilele din urmă, ca în Isaia, ci, potrivit spiritului general al cărţii, au ca obiect distrugerea naţiunilor pentru ca să fie stabilită dominaţia unui singur imperiu. Astfel, pentru Iudeaa, judecata este executată de atunci.

Dar există o diferenţă cu privire la restabilirea naţiunilor în zilele din urmă. În acel timp Egiptul, Elamul, Moab şi Amon sunt restabilite, dar Edomul, Damascul, Filistia şi Haţorul nu. Motivul pentru care apare această diferenţiere se prezintă clar: Egiptul şi Elamul nu fac parte din ţara lui Israel, aşa că Dumnezeu, în bunătatea Lui, va avea milă de aceste ţări şi ele vor fi locuite şi binecuvântate sub guvernarea Lui. De la intrarea poporului în Canaan, Moab şi Amon au trebuit să fie cruţaţi pentru că nu erau canaaniţi blestamaţi, şi, deşi aveau o origine tristă, erau naţiuni înrudite cu Israel. Ţara le-a fost păstrată deşi până la a zecea generaţie ei nu puteau fi primiţi în adunarea poporului lui Dumnezeu (Deut 23:3). atunci când Dumnezeu va pune capăt stăpânirii încredinţate lui Nebucadneţar şi impreriului naţiunilor, acela naţiuni vor reveni în stăpânirea ţărilor care le-au fost date. Dar, deşi Edomul fusese cruţat şi trebuia să fie primit în mijlocul fiilor lui Israel de la a treia generaţie, din vreme ce ura lui împotriva lui Israel a fost fără margini, el avea să fie distrus complet în judecata din acele zile (comparaţi cu Obadia în general, dar în special v. 18). Ţara lui va face parte din Israel, după cum şi făcea parte din ea de fapt, chiar dacă el fusese cruţat la început, fiind fratele lui Israel, dar vai! a abuzat de acest har, astfel că judecata asupra lui va fi mai grozavă decât asupra altora. Damascul, Haţorul şi Filistia făceau parte din ţara lui Israel.

Aceste naţiuni urmau să dispară ca naţiuni de sine stătătoare ca teritorii. La sfârşitul judecăţii Egiptului, Dumnezeu i-a trimis lui Israel cuvinte de încurajare. Israel se bizuise pe Faraon când Nebucadneţar a atacat Ierusalimul pentru că puterea egipteană părea singura capabilă să echilibreze pe cea a Babilonului, dar Dumnezeu rânduise căderea Egiptului, care ar fi vrut să fie cel dintâi când acea poziţie fusese rezervată pentru Babilon. Ţara din care fusese scos Israel (adică lumea privită ca omul cu caracteristica lui firească de independenţă şi organizându-se prin propria lui putere) ar fi vrut să biruie corupţia idolatră şi principiile babiloneene, dar aceştia din urmă trebuiau să aibă puterea până la timpul rânduit de dumnezeu, când El avea să-i judece. Iar Israel, sprijinindu-se pe Egipt, a trebuit aparent să sufere pierderea împreună cu Egiptul, dar Dumnezeu veghea asupra lui, astfel încât el a revenit din captivitate şi a locuit în pace. Dumezeu va judeca naţiunile şi îl va pedepsi pe Israel cu măsură. Poporul Lui nu va fi condamnat împreună cu lumea. Merită să reţinem căile lui Dumnezeu în guvernare în acest caz. Abuzul de har aduce cea mai grozavă judecată: aşa a fost cazul cu Edom.

Mai rămânea Babilonul. În Ieremia toate judecăţile sunt privite în relaţie cu desfiinţarea a naţiunilor independente şi stabilirea unui imperiu unitar al naţiunilor, acesta fiind un subiect important al profeţiei. În consecinţă profetul se ocupă în mod special de soarta imperiului ca stabilit de Dumnezeu. Subiectul profeţiei lui este Babilonul şi ţara caldeenilor şi judecata asupra acestui imperiu cu scopul de a răzbuna asuprirea de către Nebucadneţar a lui Israel, căruia îi zdrobise oasele (Ieremia 50:17). Totuşi eliberarea lui Israel după distrugerea Babilonului este prezentată ca un fel de gaj şi de anticipare a eliberării finale complete (Ieremia 50:4-5, 19-20, 34, v. şi Ieremia 51:19, 21), pentru că distrugerea Babilonului este judecata a ceea ce Dumnezeu stabilise El Însuşi ca imperiu al naţiunilor. Acesta este motivul pentru care, şi sub aspect istoric, judecata lui a fost însoţită de eliberarea lui Israel şi de nimicirea idolatriei printr-un om ridicat pentru a împlini dreptatea lui Dumnezeu, ceea ce nu a fost cazul pentru celelalte imperii, deşi, fără-ndoială, şi existenţa lor a fost rânduită prin providenţa lui Dumnezeu. Dar în cazul lor nu era o întemeiere a imperiului de către Dumnezeu Însuşi, care i-a încredinţat omului împărăţia, dându-i o responsabilitate. Omul aşezat în acea poziţie a eşuat complet: a tiranizat poporul lui Dumnezeu, a stabilit o idolatrie obligatorie şi a corupt lumea prin aceasta.

Privit ca stăpânind peste imperiul lumii, care îi fusese încredinţat, el a fost judecat şi Babilonul a căzut. Este important să ne însuşim bine acest adevăr cu privire la primul imperiu. În principiu, eliberarea lui Israel este consecinţa judecării lui, cu toate că apoi căile lui Dumnezeu au fost altfel (vedeţi şi caracterul acestei judecăţi în Ieremia 50:28,33,34). Capitolul următor ne prezintă principii importante, care, fiind cu privire la căderea Babilonului, proclamă fidelitatea neschimbată a lui Dumnezeu faţă de Israel (Ieremia 51:2) în pofida păcatelor lui. Era răzbunarea lui Yahve pentru timpul despre care vorbeşte, iar cunoaşterea ei este lăsată în seama discernământului spiritual capabil să găsească aplicaţii pentru profeţia ale cărei elemente sunt prezentate destul de clar în aceste două capitole, mai ales atacurile naţiunilor împotriva cetăţii, care, pentru cei ce aveau urechi, trebuia să fie semnalul ca să părăsească cetatea. Mai mult decât atât, căderea Babilonului era o judecată pronunţată asupra idolatriei. Yahve, partea lui Iacov, putea să-şi pedepsească poporul, dar El nu era ca deşertăciunile naţiunilor, ci, după ce l-a pedepsit, El va scoate dreptatea lui în contrast cu naţiunile care îl asupresc şi se va folosi de poporul său ca de un instrument de război. De la v. 25 vedem că este vorba despre Babilonul din acel timp, o dovadă clară fiindu-ne prezentată în v. 29 prin circumstanţele istorice menţionate.

Ultimul capitol nu face parte din scrierile propriu-zise ale profetului. În el găsim relatări despre distrugerea Ierusalimului şi a templului. După cele precedente, ceea ce se spune despre Babilon sunt uşor de înţeles.

Aici fac un rezumat al principiilor pentru că acestea sunt importante. În urma necredinţei familiei lui David, Dumnezeu a întemeiat Imperiul Babilonului şi i-a încredinţat guvernarea lumii. Dar Babilonul nu numai că l-a asuprit pe Israel ci a şi instituit idolatria şi a corupt lumea. Cel care ar fi trebuit să fie adorator al Dumnezeului Cel Adevărat şi instrumentul puterii Lui a stabilit influenţa vrăjmaşului atât cât i-a stat în putere. Aşa că Dumnezeu l-a judecat şi imperiul aşezat de Dumnezeu Însuşi a fost complet răsturnat. Această judecată a fost executată împotriva mândriei omului şi împotriva idolatriei şi a adus eliberarea lui Israel. Cu această ocazie Dumnezeu a declarat ce este Israel pentru El şi ceea ce va fi Israel în zilele din urmă. Dar subiectul tratat este Babilonul de atunci. După aceea Dumnezeu a permis ca alte puteri să guverneze lumea ca imperii universale până la împlinirea finală a tuturor planurilor Lui.

Aceste imperii au trebuit să existe potrivit cu voia Lui şi să fie doborâte sau ridicate după cum a găsit El că este bine, dar niciunul dintre ele nu a avut acea poziţie pe care a avut-o Babilonul pentru că nicinul nu a fost întemeiat în mod oficial în locul lui Israel şi distrugerea niciunuia dintre ele nu a fost ocazia pentru restabilirea lui Israel. Cuvântul profetic ne face cunoscut că, la sfârşitul timpurilor, judecata ultimului imperiu va avea efectul de a aduce eliberarea lui Israel. Judecata Babilonului a fost ca un fel de semn, după cum şi caracterul lui moral a fost începutul tristei istorii a acestor monarhii şi le-a servit drept model în multe privinţe în aspectele răului care trebuie să se dezvolte până la sfârşit. Dar, pentru a înţelege principiile fundamentale ale acestei istorii şi ale căilor lui Dumnezeu trebuie să avem clar în minte locul pe care l-a avut acest prim imperiu în căile Lui. Înafară de marele fapt al înlocuirii imperiului încredinţat omului pentru ca el să exercite direct guvernarea lui Dumnezeu pe pământ, este extrem de impresionant să vedem în această carte mărturia pe care Dumnezeu a dat-o continuu şi avertismentele pe care le-a trimis împăraţilor care s-au succedat şi poporului şi preoţilor ca şi răbdarea, dragostea şi interesul pe care le-a arătat Dumnezeu.