Ieremia 37-39

Capitolul 37 ni-l prezintă pe Zedechia în aceeaşi neascultare. Sunt menţinute totuşi aparenţele religioase, şi, cu ocazia unui moment de respiro care l-a dat oarece speranţe, prin intermediul profetului, împăratul a cerut răspuns de la Yahve. Dar împrejurările favorabile, care păreau să indice că este posibil pentru cel rău să scape de judecată, nu au schimbat cu nimic cuvântul Lui. Ieremia a dorit să profite de acea ocazie pentru a se sustrage de la judecata ce urma să fie executată împotriva cetăţii răzvrătite, dar aceasta nu a făcut altceva decât să arate ura inimii omului împotriva mărturiei lui dumnezeu: Ieremia a fost acuzat că îi favoriza pe duşmani pentru că vestea judecata pentru care acei vrăjmaşi erau instrumentul, astfel încât căpeteniile poporului l-au întemniţat pe profet. Zedechia a arătat a avea un pic de conştiinţă prin faptul că l-a scos din închisoare.

În general se vede mai multă conştiinţă la Zedechia personal decât la alţi câţiva din ultimii împăraţi ai lui Iuda (v. cap. 21 şi Ieremia 38:14, 16). Poate acesta este motivul pentru care i-au fost adresate câteva cuvinte favorabile de îndurare în Ieremia 34:5, dar slăbiciunea credinţei lui făcea ca el să nu poată merge pe calea ascultării (comparaţi cu Ieremia 38:5-18). Şi acest capitol ne prezintă istoria slăbiciunii lui. În acest timp, în scena dominată de mizerie şi nelegiuire vedem câteva exemple de oameni drepţi, de care Dumnezeu îşi aminteşte, oricât de cruntă este judecata Lui, deoarece judecata Lui este cruntă tocmai pentru că El este drept. În Ieremia 39:16 vedem că Ebed-Melec, care l-a salvat pe Ieremia, a fost cruţat. Baruc de asemenea. Până şi Zedechia însuşi a fost puţin despovărat prin câteva cuvinte de încurajare, după cum am văzut, deşi a trebuit să suporte consecinţele pentru vina lui. Căile lui Dumnezeu sunt întotdeauna perfecte, iar dacă judecăţile Lui sunt ca un torent devastator pentru om, aceasta nu Îl împiedică deloc ca toate lucrurile să fie dirijate de mâna Lui până în cele mai mici detalii, ca să fie salvat cel drept. Închisoarea a fost chiar un adăpost pentru Ieremia, pentru că Yahve nu numai că a găsit potrivit să-l cruţe pe Ebed-Melec, ci şi, prin gura profetului, să trimită o mărturie directă despre favoarea Lui, pentru ca el să înţeleagă bunătatea lui Dumnezeu şi să se încreadă în ea.

Altfel, capitolul 39 şi următoarele prezintă istoria confuziei şi nelegiuirii care au domnit în mijlocul rămăşiţei care nu a fost dusă în captivitate în Babilon, ca aceasta să fie risipită şi nimic să nu scape fără a suferi deplin judecata pronunţată de Dumnezeu. Dar, dacă în acea ultimă oră, rămăşiţa s-ar fi supus jugului lui Nebucadneţar, pacea ar fi domnit în ţară, iar acei puţini care mai rămăseseră s-ar fi bucurat în linişte. Dar unii s-au revoltat, iar alţii s-au temut de consecinţele nebuniei celor dintâi şi nimeni nu a avut încredere în Yahve. Ei l-au consultat pe Ieremia, dar au refuzat să asculte cuvântul lui Yahve rostit prin gura lui şi s-au refugiat în Egipt pentru a scăpa de Nebucadneţar, dar s-au dus acolo pentru a cădea pradă săbiei de care nu ar fi fost atinşi în Iudeea dacă s-ar fi supus împăratului Babilonului. În Egipt ei s-au dedicat idolatriei pentru ca mânia lui Dumnezeu să vină asupra lor până la capăt. Totuşi Dumnezeu a cruţat o mică rămăşiţă dintre ei, dar pe Faraonul Hofra, în care ei se încrezuseră, l-a dat în mâinile lui Nebucadneţar, cum făcuse şi cu Zedechia.