Ieremia 27-28

Capitolele 27 şi 28 împreună au ca subiect principal supunerea pe care Dumnezeu le-o cerea Iudeilor faţă de căpetenia naţiunilor. Totuşi, înainte de a insista asupra acestui aspect, fac câteva remarci cu privire la modul în care Dumnezeu s-a îngrijit de poporul său, avertizându-l la fiecare pas că se îndrepta spre judecată. Ne amintim că Zedechia a atras asupra lui această judecată prin aceea că s-a revoltat împotriva împăratului Babilonului. La începutul domniei lui Zedechia, Yahve a trimis cuvântul său prin Ieremia pentru a-i avertiza pe toţi împăraţii din jur şi pe Zedechia însuşi că trebuiau să se supună, pentru că supunându-se vor avea pace, iar în caz contrar vor fi cotropiţi şi pieri.

Să remarcăm ce poziţie îi acordă împăratului Babilonului Dumnezeu în calitate de creator al întregului pământ, al omului şi al animalelor. Pentru un timp Dumnezeu i-a dat lui Nebucadneţar autoritate peste naţiuni şi peste toate fiarele câmpului şi el a dorit să stabilească această putere centrală şi universală, astfel încât naţiunea care nu i se supunea lui Nebucadneţar se împotrivea lui Dumnezeu însuşi şi urma să fie zdrobită (comparaţi cu Daniel 2:38, unde şi păsările cerului sunt sub stăpânirea lui). Era o guvernare după voia lui Dumnezeu, care abandonase Ierusalimul şi nu îl mai proteja decât dacă se supunea acelei guvernări. Părea că împăraţii ţărilor din jur unelteau ceva împreună cu Zedechia pentru a scutura jugul împăratului Babilonului, şi cu această ocazie le-au fost trimişi ambasadori care să le transmită profeţia. Dumnezeu Îşi manifesta voinţa ca toţi să se supună sub acel jug pentru că El era cel care li-l impunea.

Faptul că Dumnezeu i-a încredinţat unui om puterea în această lume este extrem de remarcabil. În ceea ce-l priveşte pe deţinătorul puterii regale în Israel, el a fost pus la încercare în ceea ce priveşte ascultarea de Dumnezeu, dar nu a ştiut să se bucure de ceea ce aducea acea ascultare. Atunci Dumnezeu a abandonat acea guvernare directă în lume (totuşi rămânând în continuare suveran din cer), şi, respingându-l pe Israel, pe care-l alesese dintre naţiunile pe care le grupase în jurul lui şi al tronului pe care El îl aşezase acolo, a supus lumea unei căpetenii, încredinţând astfel omului puterea, supunându-l prin aceasta la o nouă încercare, anume aceea de a recunoaşte că Dumnezeu îl pusese stăpân pentru ca să-şi poată face voia în lume şi că Dumnezeu chiar îi favoriza puterea obligând pe toţi oamenii să i se supună. Şi o altă probă era dacă acea căpetenie avea să ştie să-i facă fericiţi pe oamenii care îi erau supuşi.

Nu intenţionez să intru aici în detaliile istoriei acestui om, acestea fiind tratate în studiul cărţii lui Daniel. Ştim că omul a eşuat: fără înţelepciune şi îngâmfat, el a făcut ravagii în lume şi a oprimat poporul lui Dumnezeu, a călcat în picioare sanctuarul Lui şi a pregătit pentru sine o judecată şi mai groaznică, Satan împingându-l să se opună judecăţii şi ajutându-l în răzvrătirea lui. Numai Nebucadneţar a corespuns sub toate aspectele tabloului prezentat anterior. El a fost capul de aur pentru că Dumnezeu îi încredinţase în mod direct guvernarea lumii. Cirus ocupă în mod personal o poziţie deosebită, care, sub anumite aspecte, este şi mai onorabilă, dar Imperiul Persan nu a făcut altceva decât să înlocuiască imperiul care exista deja, dar sursa şi caracterul puterii s-a deteriorat în continuu pe măsură ce s-au depărtat de Dumnezeu şi de darul Lui.

Falşii profeţi ca şi falşii învăţători se opun adevărului tocmai în ceea ce Dumnezeu pune pe poporul Său la încercare. Ei se pot folosi de toate celelalte părţi ale adevărului pentru ca să înşele, dând impresia că au mai multă credinţă în ele, dar este clar că ei nu cunosc niciodată taina lui Yahve. Totuşi, indiferent care sunt aparenţele, ele nu-L pot nici opri nici nu-L pot întoarce pe Dumnezeu de la ceea ce doreşte să facă. În acel timp poziţia adevăratului profet este penibilă: pentru un moment el poate să pară a fi redus la tăcere pentru că minciuna populară cucereşte inimile poporului. Aşa că Ieremia a trebuit să se retragă. Cu toate acestea, în lupta dintre adevăr şi minciună, Dumnezeu intervine adesea prin mărturii strălucite. Misiunea profetului în guvernarea lumii şi în legătură cu umblarea poporului este tot timpul mărturia despre judecata care va veni asupra necredinţei.