Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Iacov 2:1-13 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 02 Decembrie 2016

Iacov 2:1-13

Suntem influenţaţi mai mult decât credem de falsa scară de valori de care se foloseşte lumea, precum averea, rangul social… Până şi un Samuel avea nevoie să înveţe că: „omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă“ (1 Samuel 16.7b). Şi ştiţi până unde a ajuns lumea „privind după înfăţişare“? Până într-acolo încât a dispreţuit şi a respins pe Fiul lui Dumnezeu, pentru că venise ca sărac pe pământ (2 Corinteni 8.9). Şi astăzi, frumosul nume al lui Hristos, cu care sunt numiţi creştinii, este obiectul batjocorii şi al hulelor. Aceia care-l poartă, aceşti săraci pe care lumea îi dispreţuieşte, sunt numiţi de Domnul moştenitori ai împărăţiei (v. 5; Matei 5.3). Lor li se impune deci legea imperială, adică cea a împăratului (v. 8). A nu împlini porunca dragostei înseamnă a încălca toată legea, aşa cum pentru a rupe un lanţ este suficient să fie ruptă o singură verigă. Astfel, noi suntem toţi vinovaţi, convinşi de păcat. Dumnezeu însă a găsit o glorie mai mare în îndurare decât în judecată. Această îndurare ne plasează definitiv sub o cu totul altă „lege“: cea a libertăţii. Libertatea unei firi noi, care-şi găseşte plăcerea în ascultarea de Dumnezeu (1 Petru 2.16).