Iacov 1:13-27

În versetele 2 şi 12, cuvântul ispită are semnificaţia unei încercări din afară, pe care Dumnezeu o trimite spre binele nostru şi, în final, pentru bucuria noastră. În versetul 13, a fi ispitit are un alt sens: implică răul; acesta este declanşat din interior prin pofte. Cum ar putea fi Dumnezeu cauza unor asemenea lucruri? Nimic întunecos nu poate veni de la „Tatăl luminilor“ (v. 17; comp. cu 1 Ioan 1.5). Cel care ni L-a dat pe propriul Lui Fiu, împreună cu El ne dă „orice dar desăvârşit“ (v. 17; vezi şi Romani 8.32). Sursa răului este în noi: gânduri rele, din care decurg cuvinte rele şi fapte rele. Dar nu este de ajuns să fim conştienţi. Riscăm să fim ca o persoană care, privind în oglindă, constată că este murdar, dar care nu se duce apoi să se spele. Cuvântul lui Dumnezeu este această oglindă. Îi arată omului ceea ce este; îl învaţă ce înseamnă să facă bine (cap. 4.17), dar nu poate face binele în locul lui.Care este singura „slujbă religioasă“ recunoscută de Dumnezeu Tatăl? Nu ceremoniile deşarte pe care oamenii le numesc religie. Ea decurge din dubla poziţie în care Domnul i-a pus pe ai Săi. În lume, şi aceasta este devoţiunea dragostei. Nu din lume, este deci pentru a ne păstra curaţi (v. 27; Ioan 17.11,14,16).