Hristos este de ajuns

„Harul Meu îţi este de ajuns!" (2 Corinteni 12.9) 　　

Este un adevăr preţios că noi nu ne putem găsi în astfel de împrejurări, pentru care Domnul Isus Hristos să nu fie de ajuns.

Am mai văzut cît de perfecte sînt aceste cuvinte: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul!" (Filipeni 4.4). În aceasta stă partea noastră pozitivă. Apoi, în ceea ce priveşte tot ce întîlnim pe pămînt: „Nu vă îngrijoraţi de nimic!" (Filipeni 4.6). Astfel, dacă aducem greutăţile noastre înaintea inimii Lui şi a tronului Său, avem pace cu Dumnezeu, căci El nu este tulburat de nimic si cunoaşte sfîrşitul de la început: pacea lui Dumnezeu vă va păzi inimile voastre! Ce loc sfînt este acesta!

Mai presus de toate, credeţi totdeauna aceste cuvinte: „Harul Meu îţi este de ajuns!" (2 Corinteni 12.9). Cînd inima se odihneşte în Domnul Hristos, totul este uşor; căci ea se îndepărtează de ceea ce ne este o piedică. Domnul Isus Hristos este totdeauna acelaşi: plin de har şi de înţelegere, El este de ajuns tinerilor şi le este de ajuns bătrînilor. Să fim păstraţi în umilinţă, în aşa fel încît să-L cunoaştem pe El şi toate izvoarele care sînt în El! Ele sînt în El, chiar pentru cei care sînt singuri; căci El a încercat ce este singurătatea: „Mă veţi lăsa singur, dar nu sînt singur, căci Tatăl este cu Mine!", a spus El ucenicilor Săi, în ultima noapte cînd au fost împreună (loan 16.32). Atunci veţi putea spune: Nu sînt singur, Domnul Hristos este cu mine.

Cu cît îl vom cunoaşte, cu atît vom înţelege că El este totul!

Înţelepciunea noastră constă în a şti că nu putem nimic fără Domnul Hristos: cu El putem să facem tot ce este după voia Lui. Secretul păcii este de a fi ocupaţi cu El, din dragoste faţă de El însuşi; astfel vom găsi pacea în El şi prin El, iar cînd va veni încercarea, vom fi mai mult decît biruitori.

Este important de a observa că puterea Domnului Isus în noi poate să ne ridice deasupra tuturor împrejurărilor prin care trecem în viaţa noastră. „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, coborîndu-se de la Tatăl Luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare" (lacov 1.17). în practică, noi contrazicem adesea acest adevăr, pentru că noi căutăm lucruri de pe pămînt, ceea ce nu ne aduce decît dezamăgire. însă, dacă sîntem dezamăgiţi, Dumnezeu nu este niciodată dezamăgit. El ne lasă să fim dezamăgiţi privind la noi înşine, ca să învăţăm mai bine cîtă nevoie avem de Domnul Hristos şi că în El sîntem din plin satisfăcuţi.

„Du-mă pe calea veşniciei!" (Psalmul 139.24). Această cale nu este Hristos însuşi, singura cale? Lui Dumnezeu îi place să cerceteze căile noastre, ca să ne conducă şi să ne arate că Domnul Hristos trebuie să fie pentru noi, practic, ceea ce ne arată în Cuvîntul Său: „Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Alfa şi Omega al nostru". Tot ceea ce ne conduce pe „calea veşniciei" este bun. Tot ceea ce, zdrobinduse, ne scapă de căile noastre proprii şi ne conduce pe Calea Sa ne este salvator. Tot ceea ce urmăreşte să ne facă să-L apreciem pe Domnul Hristos, tot aşa de bine de la început, ca şi la sfârşitul călătoriei, pe un Hristos cunoscut ca partea din care sufletele noastre se hrănesc, cum L-au cunoscut pentru ier-tarea păcatelor noastre, tot ce produce astfel de roade este bun pentru noi.