Versetul zilei

„Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“.

Efeseni 6:2-3 (NTR)

Horoscopul săptămânii

de Click Bible - 14 Martie 2016

Horoscopul săptămânii

În orice ziar cotidian, revistă sau prospect pe care măcelarul ţi-l pune amabil în sacoşă împreună cu cârnatul şi şunca, peste tot te loveşti de acelaşi lucru: de horoscop. De fapt ce este un „horoscop“ şi de ce se întrebuinţează în zilele noastre atât de multă cerneală pentru aşa ceva?

Cuvântul „horoscop“ provine parţial din latină, parţial din greacă şi înseamnă „perspectiva orei“. Se cerceta care era poziţia stelelor, una faţă de cealaltă, în momentul naşterii unui om. De aici se credea că se pot primi lămuriri asupra destinului său. Grecii şi romanii au preluat aceste lucruri obscure de la babilonieni, ai căror preoţi păgâni se ocupau în mod deosebit cu prezicerea viitorului, pe baza studiului corpurilor cereşti, numit şi astrologie. În evul mediu, această superstiţie a fost foarte larg răspândită, însă — şi aceasta ar trebui să ne alarmeze cel mai mult — ea a fost în floare nu numai în întunecimea evului mediu, ci astăzi este cu mult mai mult răspândită. Pare a fi o gluma, însă este cruda realitate.

În epoca noastră luminoasă, progresistă, în care dezagregăm atomul şi trimitem în spaţiu nave cosmice, credinţa în horoscop este superstiţia cea mai larg răspândită. Cum este posibil acest lucru? Mulţi oameni nu mai cred în Dumnezeu; sau ceea ce este şi mai rău, trăiesc aşa ca şi cum nu ar exista Dumnezeu. Vor să fie independenţi, să facă numai ce le convine lor. De aceea se îndreaptă aproape obligatoriu spre o altă credinţă, şi anume spre superstiţie. Aceasta este tot o credinţă, chiar dacă ea este îndreptată în sens opus, spre diavolul. Cine este superstitios, cade automat în vraja puterilor întunericului. Iar cine îi întinde diavolului degetul mic, aceluia el îi apucă toată mâna. Un astfel de deget mic este horoscopul.

În Germania, conform unui raport al ziarului „Die Woche“, numărul astrologilor s-a înzecit prin utilizarea computerelor. În prezent, aici sunt activi circa 96.000 de prezicători, respectiv astrologi. Ramura ezotericii bubuie. Cifra de afaceri pe an se ridică la 7,5 miliarde euro.

Oare este adevărat ce este scris în horoscop? Dacă horoscoapele din ziarele noastre ar spune adevărul, atunci nu ar exista, conform zodiacului, mai mult de 12 grupe de oameni, dintre care fiecare grupă ar trebui să experimenteze zi de zi aceleaşi lucruri. În afară de aceasta, horoscoapele din diferite ziare şi reviste se contrazic unul pe altul sau sunt redactate într-un fel lipsit de precizie, ca să poata fi interpretate în multe feluri cu multe înţelesuri, ca să se potrivească pentru oricine. De asemenea „regulile de joc“ ale astrologiei sunt pe deplin arbitrare şi nu au de-a face cu ştiinta câtuşi de puţin. Aşa că nu trebuie să ne mirăm când adevăraţii oameni de ştiinţă ai astronomiei sunt adversari hotărâţi ai astrologiei cu totul neştiinţifice. Într-o depoziţie a societăţii astronomice se spune: „Ceea ce se prezintă astăzi ca astrologie, cosmobiologie ş.a.m.d. nu este altceva decât un amestec de superstiţie, şarlatanie şi afacerism.“

Obiectiv deci, nu se poate da crezare horoscopului. Pentru aceasta însă să credem că poate fi doar o prostie, o glumă nevătămătoare? Nu, în nici un caz, nu! Cine îşi pune încrederea în horoscop se aşează în conflict direct cu Dumnezeu. El ajunge în sfera de exercitare a puterii diavolului. După Biblie, superstiţia nu este numai un semn de prostie, credulitate şi lipsă de cunoştinţă, ci o punere la dispoziţia puterilor împotrivitoare lui Dumnezeu. „Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru“ (Leviticul 19.31).

Credinţa în horoscop a fost, este şi va fi până la sfârşit o credinţă demonică, drăcească. Urmările acestei credinţe ne înconjoara în tot locul: indiferenţa faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, lipsa de bucurii, deprimare. Este un drum ce conduce la pierzare. Într-o astfel de viaţă se poate zări adesea de aici înspăimântătorul foc al gheenei. Nu în zadar spune Dumnezeu despre acela care face astfel de lucruri: „Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia...“ (Leviticul 20.6). De aceea nu trebuie să credem în horoscop. De aceea nu trebuie nici măcar să-l citim. Ca şi toate lucrurile oculte, magia, ghicitul în cărţi, chiromanţia ş.a.m.d., horoscopul este viclenie perfidă ca o pânză de păianjen. Cine ajunge odată în ochiurile ei, fie chiar şi în glumă, se încurcă tot mai adânc în ele. Cum poţi ieşi afară din această periculoasă pânză de păianjen? Unde se poate găsi eliberare? Mai întâi trebuie să-ţi dai seama că tu singur nu te poţi elibera.

Nici un om nu este suficient de puternic, ca să poată birui forţele întunericului din această lume. Singurul, care este suficient de puternic, este biruitorul de la Golgota, Isus Hristos. El este Fiul lui Dumnezeu care l-a biruit pe cruce pe diavolul. Această biruinţă trebuie să o iei pentru tine în mod personal, ca un drept al tău. De aceea vino la El cu toate păcătele tale şi constrângerile ce le ai! Mărturiseşte-I vina ta! El te iartă şi îţi curăţeşte inima. Isus Hristos îţi dă şi putere să începi o viaţă nouă cu El şi să spui nu păcatului.

Atunci nu mai ai nevoie de horoscop. Talismanul poti să-l arunci la coşul de gunoi. Cosarul privit în legatura cu norocul tău îti va deveni indiferent. O pisică neagră ce îţi va tăia drumul poate să-ţi pară frumoasă sau nu, dar norocul sau nenorocul nu depinde de ea. În ziua de 13 a lunii îţi vei vedea de treburile tale tot aşa de voios ca şi în celelalte zile. Cuvintele precum „mult noroc“ sau „a ţine pumnul strâns“, ce nu vin de la Dumnezeu, nu îţi vor mai aluneca pe buze şi nu va mai trebui să baţi de trei ori în masă pentru a-ţi asigura imaginara fericire şi sănătate.

Când Isus Hristos este Domnul tău, atunci El îţi hotărăşte viitorul. Iar viitorul, orice om vrea să şi-l asigure. Noi nu lâncezim ca un mormoloc. Noi suntem înzestraţi cu daruri spirituale, putând să cugetăm asupra noastra retrospectiv, în momentul de faţă şi să privim în viitor. Totuşi, despre viitor nu ştiu nimic; nici măcar ce îmi va aduce clipa următoare. Nimeni nu îmi poate spune acest lucru. Însă, dacă Isus Hristos este Domnul tău, atunci te ştii călăuzit de El în toate situaţiile din viaţă, ajungând în împrejurari gata pregatite. Atunci noi, tu şi eu, putem spune cu o încredere neclintită că nu ni se poate întâmpla nimic decat ceea ce El a ales pentru noi şi ceea ce nouă ne este de folos. Astfel, viitorul nostru nu se află în stele, ci în voia lui Dumnezeu plină de har şi de îndurare.