Harul Meu îţi este de ajuns

„După ce veţi suferi puţin timp, El Însuşi vă va desăvârşi"(1 Petru 5.10)

Problema suferinţei a frământat omenirea de când a intrat păcatul în lume. Din cauza păcatului, credincioşii şi necredincioşii deopotrivă trebuie să înfrunte paguba, lipsa, falimentul, eşecul, durerea, necazul, respingerea, persecuţia, boala şi moartea. Indiferent de cât de mult încercăm s-o evităm sau s-o negăm, mai devreme sau mai târziu toţi vom suferi, pentru că suferinţa este o parte reală din viaţa fiecăruia. Uneori întrebăm: „De ce eu?" întotdeauna suntem constrânşi să întrebăm: „Cum aş putea scăpa de ea?" Dar poate mai bine ar fi să întrebăm: „Ce atitudine trebuie să avem faţă de ea?"

În prima sa epistolă, Petru priveşte suferinţa noastră în perspectivă: „aceleaşi suferinţe se împlinesc şi în frăţietatea voastră care este în lume" (1 Pet. 5.9). Dar apoi el ne încurajează cu această rugăciune: „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria Lui eternă în Hristos Isus, după ce veţi suferi puţin timp, El Însuşi vă va desăvârşi, vă va aşeza, vă va întări şi vă va face neclintiţi" (1 Petru 5.10). Nu putem evita suferinţa, este adevărat; dar este bine să ştim că nu suntem singuri în ea. Şi mai bine este să ştim că suferinţa noastră va dura numai „puţin timp" şi că „Dumnezeul oricărui har" o foloseşte pentru a ne desăvârşi, a ne aşeza, a ne întări şi a ne face neclintiţi. El are grijă de noi prin harul Său şi este bine să ne amintească două lucruri despre harul Său:

- întâi, că dacă ne apropiem „cu îndrăzneală de tronul harului", vom găsi „har pentru ajutor la timpul potrivit" (Evrei 4.16);

- şi al doilea, că El Însuşi a spus: „Harul Meu îţi este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune" (2 Cor. 12.9).

Dacă suferinţa este de neevitat, este foarte încurajator să ştim că Dumnezeu o foloseşte pentru a ne desăvârşi şi că în El avem resursa necesară pentru a o îndura.

Poate, într-adevăr, suferinţa să ne facă mai puternici? După părerea lui Pavel, răspunsul este un „da" absolut. În 2 Corinteni 12 el enumera câteva din suferinţele sale: detenţii, biciuiri, lapidări, naufragii, ameninţări, foamete, sete, pericole, oboseală, trudă, vegheri şi o infirmitate cronică pe care el o numeşte „ţepuş pentru carne". Se plânge el căutând milă sau se laudă el cu cât de mult poate să îndure? Dimpotrivă, el ne încurajează să privim durerea, încercările şi suferinţa dintr-o perspectivă divină, nicidecum omenească. Acest lucru reiese evident din cuvintele sale de încheiere: „De aceea, am plăcere în slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în persecuţii, în strâmtorări, pentru Hristos; deoarece, când sunt slab, atunci sunt puternic" (2 Cor. 12.10).

Când suferim dureri fizice, toţi am vrea să mergem la culcare până va trece durerea, dar scriitorul epistolei către Evrei ne încurajează să venim mai degrabă la tronul harului cu îndrăzneală, „ca să primim îndurare şi să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit".

Acolo vom găsi un Domn iubitor, care ne va spune: „Harul Meu îţi este de ajuns". El ne dă putere să mergem mai departe.

Pavel spune: „vouă vi s-a dat har, cu privire la Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi suferiţi pentru El, având aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o în mine" (Filip. 1.29-30). A învăţa această lecţie a suferinţei înseamnă a învăţa despre Acela care ne va ajuta cu adevărat să trăim deasupra împrejurărilor şi a realiza că Dumnezeu urmăreşte un scop atunci când îngăduie suferinţa în viaţa noastră. Când suferim pentru El, suntem aduşi mai aproape de sursa noastră de putere.