Harul

„Dumnezeul oricărui har!" (1 Petru 5.10) 　

Oh! Cînd se va ridica inima omului, chiar si numai în gîndire, la înălţimea harului şi a răbdării lui Dumnezeu?

Dragostea care este în Dumnezeu - şi nu vreo atracţie în omul păcătos - explică dărnicia fără margini a primirii sale în Domnul Isus Hristos!

Felul în care omul firesc înţelege mila ar fi nu ca Dumnezeu să şteargă păcatul, prin vărsarea sîngelui Domnului Hristos, ci ca El să trateze păcatul cu o oarecare indiferenţă; aceasta n-ar mai fi har.

Nimic nu se dă în „ţara depărtată", nici chiar roşcovele porcilor. Satan vinde totul şi aceasta foarte scump: sufletele noastre sînt preţul. Totul trebuie cumpărat; principiul lumii este acesta: nimic gratuit. Pentru a găsi pe cineva care dă, trebuie să vii la Domnul Dumnezeu.

Harul nu are nici margini, nici limite. Orice vină am avea, oricît de vinovaţi am fi (şi nu putem fi decît nişte mari vinovaţi), în ciuda tuturor, Dum-nezeu este DRAGOSTE faţă de noi.

Harul Său este tot mai de neînţeles pentru mine. Prin faptul că Domnul Hristos a devenit Om, harul se leagă într-un mod atît de uimitor de toate fibrele şi de toate nevoile inimilor noastre, încît el ne aduce într-o stare pe care n-o poţi cunoaşte fără să te găseşti în ea. Totuşi în această stare noi nu sîntem nimic, desi uniţi cu Cel ce este totul. Si a nu fi nimic este o poziţie preţioasă între toate altele.

Legea poate tortura conştiinţa noastră, dar harul ne umileşte.

„Pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi" (Romani 5.8).

Găsim două adevăruri în acest loc: mai întîi, că păcătosul este fără putere şi lipsit de resurse. Ca şi fiul risipitor, el a risipit toată avuţia; iar cînd şi-a venit în fire şi s-a pregătit să se întoarcă la tatăl său, el nu avea nimic ce să-i aducă. Toată averea sa, ca a unui marinar naufragiat, este aruncată peste bord, toate sînt în voia valurilor; el însuşi, luptînd contra talazurilor întunecate, este aruncat pe plajă, sfîrsit, dezbrăcat, neavînd nimic. Dar, BINECUVINTAT să fie Dumnezeu! În nenorocirea noastră, îl găsim chiar pe această plajă; El este aici pentru noi. Noi ştim, în plus, că El nu ne va arunca afară şi că ne putem bizui pe toate binecuvântările pe care Dumnezeu le poate da. „Cel ce n-a cruţat nici chiar pe Fiul SAu, ci l-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da, împreună cu El, toate lucrurile"?

Ceea ce îmi dă sentimentul enormităţii păcatului este imensitatea harului care l-a îndepărtat.

Pentru „ca să arate, în veacurile viitoare, nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Sa faţă de noi, în Hristos Isus" (Efeseni 2.7).

Acesta este felul în care îngerii, care sînt „dom-niile şi stăpînirile din locurile cereşti" (Efeseni 3.10), vor învăţa să cunoască nemărginitele bogăţii ale harului Său. Ei vor vedea pe sărmanul tîlhar, pe femeia păcătoasă (Luca 7.37) şi pe noi în acelaşi loc si în aceeaşi slavă cu Fiul lui Dumnezeu.

Cuvîntul Domnului: „Bine, rob bun şi credincios" (Matei 25.21), răsună ca o muzică plăcută în urechile credinciosului, dar el este preţuit mai ales de cel care ştie că numai harul ne poate da una sau alta din aceste caracteristici!