Habacuc 3:1-19

În timp ce Domnul impusese tăcere vocilor pământului (cap. 2.20), cel credincios are libertatea să-şi înalţe rugăciunea înaintea Lui. Profetul afirmă ce a văzut (v. 3, 7) şi a auzit (v. 2, 16). Viziunea cu duşmanii caldeeni i s-a şters, iar în locul ei contemplă maiestatea Dumnezeului Răzbunător. Însoţit de semne înspăimântătoare, acest Dumnezeu înaintează pentru a judeca naţiunile şi a-Şi salva poporul (v. 12, 13). În faţa acestei apariţii solemne, care sunt sentimentele cu care se confruntă profetul? Întâi teama; nu şi-o ascunde. Ştie însă că poate apela la îndurarea Domnului, chiar când El Îşi revarsă o îndreptăţită mânie (v. 2; Psalmul 78.38). Dumnezeu aşteaptă necontenit S.O.S-ul sufletului. Apoi vine bucuria! (v. 18). Chiar dacă lipsesc binecuvântările materiale (v. 17), omul lui Dumnezeu se poate bucura, pentru că nu în împrejurări găseşte el această bucurie, ci în Dumnezeul mântuirii lui (comp. cu Filipeni 4.4). „Domnul este tăria mea; El mă va face să umblu pe înălţimile mele“ (v. 19; Psalmul 18.32,33). Domnul să ne acorde energia spirituală pentru a escalada aceste înălţimi de pe care credinţa domină lumea! Judecata lumii este aproape şi, pentru că vremea noastră se aseamănă cu cea a lui Habacuc, este partea noastră să ne putem asemăna cu acest om al lui Dumnezeu!