Habacuc 3

Habacuc izbucnește în rugăciune. De astă dată însă se pune problema dreptății și nu a judecății asupra caldeeanului. În consecință, ultimul capitol este o foarte frumoasă revărsare a inimii profetului. „O rugăciune a profetului Habacuc, pe şighionot [N. a.) S-ar părea că, în ebraică, aceasta se referă, ca în Psalmi, la muzică, la acompaniamentul de instrumente potrivit. În acest caz ar fi, fără-ndoială, un ritm entuziast exprimând bucuria și triumful.]. Yahve, am auzit ce ai spus Tu şi, m-am temut. Yahve, însufleţeşte lucrarea Ta în mijlocul anilor! În mijlocul anilor, fă-o cunoscut! În mânie, aminteşte-Ţi de îndurare!“ Și El așa și face. „Dumnezeul a venit din Teman şi Cel Sfânt de pe muntele Paran. Oprire. Gloria Lui acoperă cerurile şi pământul este plin de lauda Sa“. Deși este o rugăciune, aceasta ia forma unui psalm. „Şi strălucirea Lui era ca lumina. Raze ieşeau din mâna Lui; şi acolo era ascunsă puterea Lui. Înaintea Lui mergea ciuma şi o flacără arzătoare ieşea la picioarele Lui. El a stat şi a măsurata pământul; El a privit şi a tulburat naţiunile; şi munţii cei de veacuri s-au risipit, dealurile străvechi s-au afundat; căile Lui sunt eterne!“ (Hab. 3.1-6).

Cu toate acestea, Dumnezeu se ocupă cu lucrurile pe care omul le poate disprețui. El privește la cei mici, iar aceasta tocmai deoarece el este infinit de mare. Cei care doar aspiră la o măreție pe care nu o au, se tem să se coboare pentru a privi la ceea ce este mic, dar altfel stau lucrurile acolo unde măreția este reală. Israel era obiectul Lui și nu râurile, nici marea. El l-a căutat pe poporul Său și dorește să-l mântuiască. „Am văzut corturile Cuşanului în durere; covoarele ţării Madianului au tremurat. S-a mâniat Yahve pe râuri? Era mânia Ta împotriva râurilor? Era vuietul Tău împotriva mării, de ai călărit pe caii Tăi şi Te-ai suit în carele Tale de biruinţă? Arcul Tău s-a dezgolit, nuielele disciplinării jurate după cuvântul Tău. Oprire. Ai despicat pământul cu râuri. Munţii Te-au văzut, erau în durerile naşterii; şuvoaie de apă au trecut. Adâncul a făcut să i se audă glasul; şi-a ridicat mâinile în sus. Soarele şi luna s-au oprit în locuinţa lor, la lumina săgeţilor Tale care zburau, la strălucirea suliţei Tale scânteietoare. Ai păşit cu indignare prin ţară; ai treierate naţiunile cu mânie. Ai ieşit pentru salvarea poporului Tău“. Aici vedem cum ceea ce era scump inimii profetului era scump și inimii lui Yahve: „pentru salvarea unsului Tău, ai zdrobit capul din casa celui rău, ai dezvelit temelia până la gât“ (v. 7-13).

În mintea evreului, în mod potrivit, mântuirea lui Israel este asociată cu judecarea națiunilor, când poporul ales se va ridica spre a avea acea întâietate pentru care a fost rânduit spre bine și pentru care a fost pregătit în cele din urmă după umilințe. Atunci națiunile se vor supune de bună voie (deși se poate să fie, în special la sfârșitul perioadei, o ascultare prefăcută) în pofida îndelungii lor persistențe în împotrivire mândră. Pentru creștin mântuirea are un alt sens și implică chemarea din lume pentru cer. Lumea este lăsată neschimbată și numai sufletul este chemat în mod individual ca, prin credință, să se separ de lume pentru a fi cu Domnul. Și așa va fi până la venirea Lui pentru a ne lua și a ne schimba pentru a fi asemenea gloriei Sale. Dar când va veni mântuirea pentru evrei, aceasta va consta în doborârea vrăjmașilor care au succese peste tot în jurul lor. Puterea coboară pe pământ și pedepsește lumea, lăsând ca evreii să fie o binecuvântare, iar vrăjmașii lor vor fi nimiciți de mâna lui Dumnezeu. Noi, dimpotrivă, suntem îndreptățiți să ne bucurăm de mântuirea lui Dumnezeu în Hristos, prin crucea Lui, în timp ce răul în lume rămâne nejudecat, iar noi, eliberați astfel și cunoscând, prin puterea Duhului, această eliberare, suntem chemați, prin har, să ne separăm de lume pentru Domnul, și să facem aceasta având sentimentul deplin al victoriei personale prin moartea și învierea Lui.

Urmează relatarea judecății: „Ai străpuns chiar cu suliţele lui capul căpeteniilor lui; ei au ieşit ca un vârtej să mă risipească; veselia lor era ca şi cum ar fi vrut să înghită în ascuns pe cel întristat. Ai umblat cu caii Tăi prin mare, prin grămada apelor mari“.

Profetul își exprimă apoi venerația față de o intervenție atât de solemnă în favoarea lui Israel: ce trebuie să simtă aceia care sunt obiectele răzbunării divine? „Am auzit şi lăuntrul mi s-a cutremurat; buzele mele tremurau la acest glas; mi-a intrat putrezirea în oase şi am tremurat înăuntrul meu, ca să mă odihnesc în ziua strâmtorării, când invadatorul lori se va sui împotriva poporului“.

Cu toate că avem o descriere atât de minunată a judecății asupra vrăjmașilor în totalitate (nu numai caldeenii, ci toți vrăjmașii lor), și deși mântuirea poporului lui Dumnezeu, a evreilor, este asigurată, până atunci profetul răspunde prin credința pe care el însuși a predicat-o, oferind una dintre cele mai frumoase expresii ale credinței din întregul Vechi Testament: „Pentru că, deşi smochinul nu va înmuguri şi rod nu va fi în viţe, rodul măslinului va lipsi şi ogoarele nu vor da hrană, turma va fi nimicită din staul şi nu va fi nici o cireadă în grajduri“ – deci nu se va vedea nici un bine -„eu tot mă voi bucura în Yahve, mă voi veseli în Dumnezeul salvării mele. Yahve, Domnul este tăria mea; şi El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor şi mă va face să umblu pe înălţimile mele. Către mai-marele muzicii. Pe instrumentele mele[ N. a.) Nu există nici un temei ca din cuvântul „mele“ să deducem că profetul era un corist, fapt arătat de Isaia 38.20, după cum a mai remarcat și altcineva. Este clar că Ezechia nu era levit, așa cum ar fi rezultat dacă acea idee ar fi validă. Știu că așa spune tradiția, după cum învățăm din manuscrise creștine și din inscripția către Bel și Dagon din Septuaginta, dar aceasta este ceva foarte precar. ] cu coarde“.

Profetul își încheie mesajul prin această cântare (la fel de potrivită și de minunată ca tot cuprinsul profeției), care spune despre triumful final al gloriei până atunci însă credința își urmează calea cu încredere în harul divin, în pofida aparențelor.