Habacuc 1

Înainte de toate, profetul se plânge că răul care există în mijlocul poporului este insuportabil. Acesta este efectul natural al lucrării Duhului lui Dumnezeu într-o inimă care este geloasă pentru gloria Lui şi care detestă răul. Inima profetului, formată în şcoala legii, vorbeşte, probabil, despre rău în spiritul legii. Duhul lui Dumnezeu nu-l scoate din această poziţie potrivită, de profet înaintea lui Dumenzeu, aşa că el judecă răul potrivit sfinţeniei, conform cu o inimă credincioasă promisiunilor lui Yehova.

În legătură cu aceasta, Yehova îi descoperă judecata grozavă, prin care va pedepsi poporul care s-a dedat răului. El îi va ridica împotriva lor pe caldeeni, imagini ale mândriei şi energiei, care, plini de succes în tot ceea ce întreprindeau, căutau glorie doar în opinia pe care o aveau despre ei înşişi. Căpetenia lor, părăsindu-L pe Dumnezeul adevărat, care le dăduse puterea, se va închina unui dumnezeu al său*. Dar toate acestea trezesc în profet un sentiment opus celui pe care-l experimentase mai înainte. Aici Dumnezeul lui era renegat de instrumentul răzbunării pe care-l folosise, iar poporul preaiubit, călcat în picioare de unul mai rău decât el. Dar credinţa ştie că Dumnezeul ei, Dumnezeul cel adevărat, este unicul şi singurul Domn** şi (ceea ce este deja o profundă consolare, asigurând inima de salvare) că Yahova este cel ce le-a dat celor răi putere, pentru corectarea poporului Său. Dar oare trebuie ca ei să-şi umple mereu plasa cu oameni ca şi când ar fi fost peşti?