Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Ghehazi

de Click Bible - 15 Martie 2016

Ghehazi

Ghehazi a avut un început bun şi părea să fie un slujitor model. În multe feluri a fost părtaş cu Elisei, dar după un timp a făptuit un păcat cu consecinţe grave. Îţi poţi închipui? - el a făcut lucruri rele în Numele Domnului.

Naaman venise pregătit să plătească bani mulţi pentru a fi vindecat de lepră, iar acum toţi acei bani pregătiţi se întorceau în Siria. Ghehazi n-a mai putut rezista ispitei de a încerca să ia pentru sine ceva din acei bani. De ce atunci sa nu spună o istorie închipuită ca să exagereze nevoile slujbei lor, ca să ia ceva din mâna lui Naaman? Nu aveau să se aducă aceşti bani cel puţin indirect în folosul lucrării Domnului, pentru unul din „slujitorii Domnului"? Faptul că o mică minciună ar fi fost spusă lui Ghehazi, ar fi fost chiar aşa de rău? Şi dacă el era greşit, de ce ar considera Dumnezeu atât de serios păcatul încât Ghehazi să moştenească lepra lui Naaman?

Păcatele lui erau deosebit de serioase pentru că mărturia Domnului era atinsă în mod direct şi negativ. Ghehazi

1. a întinat lucrarea Domnului

2. a dezonorat pe slujitorul Domnului şi

3. a strâmbat evanghelia Domnului.

Faptele lui i-au atins nu numai viaţa personală, dar au şi dezonorat mărturia Domnului. Moştenirea leprei de către Ghehazi trebuie să ne facă pe toţi mai trezi în legătură cu seriozitatea păcatelor care în mod negativ ating mărturia Domnului.