Geneza 44:1-17

　　Plasa se strânge în jurul fraţilor lui Iosif. Împrejurări neprevăzute – însă dirijate de o mână credincioasă – îi constrâng a face cale-ntoarsă şi a se înfăţişa înaintea celui care cunoaşte totul. Acum conştiinţa le este atinsă. „Ce să vorbim şi cum să ne îndreptăţim?“ (v. 16). Ce progres moral au făcut până în acest moment, faţă de ziua când pretindeau că sunt „oameni cinstiţi“ (42.11)! De aceea, izbăvirea este aproape.Ca întreaga istorie a lui Iosif, aceste evenimente au semnificaţie profetică. Israel, temporar lăsat deoparte după respingerea lui Hristos, adevăratul Iosif, va fi făcut să-şi recunoască crima şi să vadă în Nazarineanul pe care L-au dispreţuit şi L-au răstignit, Cel pe care Dumnezeu L-a făcut şi Domn şi Hristos (Fapte 2.36), pe Mesia al lor şi în acelaşi timp pe Fiul Omului care va domni peste întregul univers. Dar, ca să poată înfăptui această lucrare în conştiinţă, trebuia mai întâi ca Israel, şi în special seminţia lui Iuda, să treacă printr-o perioadă de mari încercări, numită „necazul cel mare“ (Apocalipsa 7.14). Necazul fraţilor lui Iosif de până în momentul când îşi mărturisesc crima ilustrează neliniştea de care vor avea parte evreii înainte de a-L recunoaşte şi onora pe Mesia.