Geneza 31:1-21

　　Dincolo de tot ce este neplăcut în comportarea lui Iacov, trebuie să recunoaştem totuşi răbdarea lui. Fără să se plângă, îndură greutăţile şi lipsurile, precum şi toată nedreptatea din partea lui Laban. Ceea ce-l susţine este amintirea ţării date de Domnul lui Avraam şi seminţei lui. El n-a uitat promisiunea pe care i-o făcuse Dumnezeu la Betel, de a-l aduce înapoi în „ţara părinţilor săi“. Această speranţă a rămas vie în inima lui şi momentul împlinirii ei în sfârşit a sosit. Creştini, străini pe pământ, nu avem şi noi o promisiune de la Domnul cu privire la Ţara cerească în care El ne va primi curând? Această speranţă ar trebui să ne dea toată răbdarea şi curajul de care avem nevoie pentru a suporta greutăţile şi chiar nedreptatea.Este trist să vedem că, în timp ce ascultă de porunca Domnului (v. 3), Iacov rămâne neschimbat în caracterul său meschin: îl înşală pe Laban, fugind fără să-i spună. Nu arată aceasta o lipsă de încredere în Dumnezeu? Cel care-i poruncise lui Iacov să se întoarcă (v. 3) nu-i putea permite lui Laban să-l reţină (v. 24). Şi Laban n-ar fi putut decât să se plece, recunoscând precum odinioară: „lucrul acesta vine de la Domnul“ (24.50).