Geneza 12:9-20, 13:1-4

　　Avraam a venit în ţara Canaan cu Lot, nepotul său. Aici apare însă foametea şi, fără a aştepta de această dată instrucţiuni divine, patriarhul coboară în Egipt. Să luăm aminte la ce duce lipsa de dependenţă: îşi reneagă soţia şi, prin această minciună, se pune într-o situaţie critică. Din această tristă pagină a istoriei lui învăţăm de ce este capabil cel mai credincios om atunci când părăseşte locul în care l-a aşezat Dumnezeu. El poate ajunge până acolo încât să nege relaţia lui cu Domnul. Petru a trăit şi el această dureroasă experienţă. Căutând tovărăşia vrăjmaşilor Stăpânului său, el a pierdut tot curajul de a-I mărturisi Numele (Matei 26.69 ...). Nu cumva şi noi, răscumpăraţii Domnului, ne ruşinăm uneori să spunem că-I aparţinem Lui? (comparaţi cu 2 Timotei 2.12,13).Atitudinea sa echivocă, dezastruoasă pentru omul lui Dumnezeu, este ea oare cât de puţin profitabilă pentru lume? Nicidecum! Prezenţa Saraiei în palatul lui Faraon aduce doar urgii asupra lui şi asupra poporului său. După ce lumea i-a strigat: „pleacă!“ (v. 19) cu totul altfel decât îi poruncise Domnul în v. 1, Avraam se întoarce în Canaan în locul de unde plecase. El regăseşte altarul, cu alte cuvinte, relaţia cu Dumnezeu, de care nu se putuse bucura în timpul şederii sale în Egipt.