Versetul zilei

„Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“.

Efeseni 6:2-3 (NTR)

Galateni 6:9-10 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 09 Ianuarie 2017

Galateni 6:9-10

Nevoia de răbdare pentru a secera (v.9)Secerişul nu vine îndată după ce sămânţa este semănată. De aceea este nevoie de răbdare, aşa cum spune versetul 9. Seceratul va fi la timpul potrivit; şi Dumnezeu, nu noi, este Cel care hotărăşte când va fi acest timp. Categoric, acest timp va veni. Geneza 8.22 rămâne un adevăr şi în legătură cu acest fapt: „semănatul şi seceratul… nu vor înceta”.

A face bine tuturor (v.10)După cum am observat mai înainte, acest adevăr important este prezentat aici pentru a-i determina pe galateni, ca şi pe noi înşine, la dărnicie, aşa cum scrie apostolul în versetul 10. Trebuie să fim darnici şi să facem bine tuturor oamenilor; în acelaşi timp, casa credinţei are prioritate. Prin creaţie suntem în legătură cu toţi oamenii. Prin răscumpărare şi prin rezultatele ei ne aflăm în casa credinţei. Cea dintâi legătură este naturală şi cea de-a doua este spirituală, iar ceea ce este spiritual are întâietate faţă de ceea ce este natural.