Galateni 6:8

A semăna în Duhul şi a secera viaţa veşnică (v.8)A semăna pentru fire păcătoasă înseamnă a-i alimenta dorinţele. A semăna în Duh înseamnă a-I ceda Lui locul şi a ne hrăni cu lucrurile Lui. Dacă îl practicăm pe cel dintâi, secerăm corupţie; pe al doilea, viaţa veşnică. Putrezirea vine de la firea păcătoasă. Viaţa veşnică, de la Duhul. În amândouă cazurile este întocmai rezultatul a ceea ce este semănat; este tot atât de normal să obţii un câmp de ciulini din semănarea pufului de scaieţi – sau grâu din semănarea grâului.În lumina acestui fapt cât de diferite vor apare vieţile noastre! cât de multe lucruri care ne-ar părea ciudat, de neînţeles, ni s-ar descoperi a fi perfect naturale, chiar ceea ce am fi putut aştepta, privind la felul nostru de purtare de mai înainte. Stăm nedumeriţi, de cutare şi cutare experienţă au fost partea noastră, în timp ce nedumerirea ar fi trebuit să fie dacă ele n-ar fi fost partea noastră. Ferice de noi când semănatul ar fi fost de aşa fel încât o recoltă bogată a „vieţii veşnice” va începe să se arate.Nimeni nu poate semăna în Duh, decât numai dacă are Duhul; adică, dacă este adevărat credincios. Având Duhul şi având în adevăr viaţa veşnică în sensul de la Ioan 5.24, secerăm viaţa veşnică drept consecinţă a cultivării lucrurilor Duhului lui Dumnezeu. Versetul acesta pune simpli „viaţa veşnică” înaintea noastră nu ca viaţa din care trăim, ci ca viaţa pe care o trăim. În măsura în care cultivăm lucrurile Duhului, obţinem şi ne bucurăm de toate aceste binecuvântări, aceste relaţii, această comuniune cu Tatăl şi cu Fiul, în care viaţa se arată din partea practică şi experimentală a lucrurilor.Aici deci ni se dă raţiunea pentru care atât de des avem să deplângem slăbiciunea noastră spirituală sau lipsa de vitalitate şi de bucurie şi de putere în lucrurile lui Dumnezeu. Înaintăm foarte puţin şi ne întrebăm de ce. De câte ori am auzit cum s-a pus această întrebare şi deseori într-un fel de plângere, de parcă Dumnezeu S-ar purta ciudat, sau întreaga întrebare ar fi înfăşurată în mister! De fapt nu este vreun mister în privinţa aceasta.Lucrurile devin simple când ne întrebăm pe noi înşine: „Ce cultiv eu?” Niciodată nu vom culege smochine din mărăcini, şi nici nu vom secera viaţa veşnică fără a semăna în Duh. Problema cu cei mai mulţi dintre noi în aceste zile este faptul că ne risipim fără rost energia. Nu înseamnă că am cultiva lucruri dăunătoare, ci mai degrabă lucruri fără rost, care nu sunt necesare. Nu suntem ca apostolul care putea spune: „Eu un fac”, în timp ce se rezuma cu toată fermitatea la acel lucru măreţ care avea importanţă.Ne întreabă unii tineri credincioşi: de ce să fim atât de severi în practică şi întotdeauna spre „un singur” lucru? Am putea spune: Înlăturaţi distracţiile „nevinovate”, acele lucruri neserioase, acele lucruri mărunte care îţi risipesc timpul, care nu realizează nimic şi nu te duc nicăieri. Umple-ţi inima şi gândirea şi timpul cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu rugăciunea, dăruieşte-te pe tine însuţi cu toată inima lucrării Domnului Isus, şi peste puţin timp înaintarea ta se va arăta tuturor.Observaţia desigur că ne-am întors la punctul la care ajunseserăm în capitolul 5.16, însă aici suntem cu un pas mai înainte. Acolo ideea principală era mai mult negativă – a nu împlini dorinţele firii păcătoase. Aici ea este pozitivă – a secera viaţa veşnică.