Galateni 6:2-5

A împlini legea lui Hristos, purtând poverile altora (v.2-5)

Versetul 2 este un îndemn cu un caracter mai general; ni se aplică tuturor. Avem să împlinim legea lui Hristos – care într-un singur cuvânt este dragostea – şi să ne purtăm sarcinile unii altora. Foarte des fratele care cade purtase poveri faţă de care noi eram străini, şi dacă am fi umblat în ascultare de porunca cea nouă din Ioan 13.34, l-am fi ajutat să şi le uşureze.Şi de ce nu împlinim în felul acesta legea lui Hristos? Ce anume ne împiedică? Noi ne gândim că suntem ceva sau cineva şi ne simţim pe noi înşine prea mari şi importanţi ca să ridicăm poverile altora. Şi în tot acest timp ne înşelăm pe noi înşine. Nu suntem „nimic”, aşa cum ne spune cu severitate versetul 3. Un om nu este niciodată mai aproape de zero ca atunci când îşi închipuie că el însuşi este cineva – chiar cineva „spiritual”!.Fapt este că avem nevoie de seriozitate în gândire. Avem nevoie să fim pregătiţi să facem faţă faptelor, să ne punem la probă faptele. Dacă facem acest lucru, vom fi aduşi jos de la gândurile înalte pe care le-am întreţinut. Şi dacă în adevăr trecem testul, ne putem bucura de ceea ce este în adevăr al nostru, şi nu în ceea ce suntem în estimarea altora. Desigur, fiecare trebuie să-şi poarte povara lui, a responsabilităţii lui individuale înaintea lui Dumnezeu. Nu este contradicţie între versetele 2 şi 5, deşi de obicei sunt folosite aceleaşi cuvinte, care în greceşte sunt diferite. În versetul 2 „poverile” se referă la ceea ce apasă asupra noastră pe calea punerii la probă. În versetul5 „povara” se referă la responsabilitatea faţă de Dumnezeu care apasă asupra fiecăruia dintre noi şi nimeni n-o poate purta pentru altul.