Versetul zilei

„Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“.

Efeseni 6:2-3 (NTR)

Galateni 6:15-16 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 09 Ianuarie 2017

Galateni 6:15-16

O creaţie nouă, potrivit căreia umblăm (vers.15,16)

Cum se putea realiza acest lucru? El cunoştea valoarea crucii şi acum avea înaintea ochilor săi creaţia cea nouă a cărei bază era crucea. Datorită crucii el se afla „în Hristos Isus” şi aici este creaţia cea nouă, iar circumcizia şi necircumcizia, amândouă sunt fără importanţă.Pavel umbla potrivit acestei reguli, a regulei dată de cruce şi de creaţia nouă. Aceasta este umblarea potrivită fiecărui creştin. Crucea a înlăturat tot ce este rău şi împotrivitor, fie păcatul sau satan, firea păcătoasă sau lumea. Noua creaţie introduce tot ce este de la Dumnezeu, şi în Hristos Isus. Noi creştinii, aparţinem creaţiei celei noi şi avem să umblăm potrivit acestei reguli. Pacea şi îndurarea sunt cu toţi aceştia şi peste adevăratul Israel – în prezent desigur fiind inclus în Adunarea lui Dumnezeu. Gândim că apostolul vorbeşte aici în felul acesta ca să ruşineze pe învăţătorii iudaizanţi care apărau lucruri înşelătoare.În versetul 16 citim pentru ultima oară în epistola aceasta despre „umblarea” celui credincios. Am citit mai înainte despre umblarea „potrivit adevărului evangheliei” şi despre umblarea „în Duhul”. Acum învăţăm să umblăm potrivit cu regula creaţiei celei noi. Un standard înalt? Totuşi nu imposibil, pentru că am fost aduşi de pe acum în creaţia cea nouă în Hristos Isus, chiar dacă suntem încă în trup şi firea păcătoasă este încă cu noi. Din nou vedem cum toate acesta sunt adevărate cu privire la noi ca să-şi exercite influenţa în viaţa noastră chiar de pe acum.