„Uitaţi-vă cu ce litere mari v-am scris cu însăşi mâna mea! Toţi cei care doresc să arate bine în fata oamenilor, vă silesc să primiţi tăierea împrejur, numai ca să nu sufere ei prigonire pentru crucea lui Hristos. Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, nu păzesc legea, ci voiesc doar ca voi să primiţi tăierea împrejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru. In ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume. Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o creaţie nouă. Şi peste toţi cei care vor umbla după regula aceasta şi pentru Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare" (versetele 11-16).

Apostolul arată aici toată grija sa pentru aceste adunări scumpe ale căror pericole el le calcula. El nu scrisese cu însăşi mâna lui o scrisoare întreagă pentru nici o altă adunare. El lămureşte motivele, acelora care voiau să-i facă să primească tăierea împrejur, căci se sustrăgeau astfel prigoanei din cauza crucii lui Hristos. Noi am văzut pe larg de la începutul acestei epistole, că crucea Iui Hristos pune capăt omului şi firii păcătoase. Ce sens are atunci legea? „Eu am murit faţă de Lege". „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea păcătoasă (carnea)". Dar aceia care îi constrâng pe Galateni să se taie împrejur nu păzesc legea. Atunci pentru ce tăierea împrejur? Ei scot de aici folos pentru ei înşişi, pentru ca să se laude cu trupul lor.

　　Adevărul este că ei dădeau înapoi dinaintea prigonirii pentru Hristos şi că se alipeau de religia care păstrează formele iudaice, pentru că nu puteau să se hotărască să aibă înfăţişare proastă, nici să înlăture în întregime firea păcătoasă ca pe un lucru care nu merită decât crucea (5.24). Era o fală, chiar înaintea păgânilor, să aparţii unei religii care recunoştea un singur Dumnezeu, dar nu unei religii care condamna lumea. Iudeul în carne era jignit din cauza aceasta, mai mult chiar decât păgânul, pentru că religia aceasta îl făcea să piardă renumele, faima cu care el fusese investit înaintea altora, din cauza cunoştinţei ce o avea despre Singurul Dumnezeu adevărat. Dar, dacă ei erau răstigniţi cu Hristos, unde ar mai fi pricina de laudă?

　　Apostolul exclamă: „Să mă ferească Dumnezeu, în ce mă priveşte (când ei au asemenea intenţii, planuri) să mă laud cu altceva, decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos". Iată cuvântul sfârşitului. Această epistolă este crucea aplicată la tot ceea ce este al omului şi al firii păcătoase. Dar el adaugă încă un cuvânt care rezumă, completează şi domină totul: „crucea prin care lumea este răstignită fată de mine si eu fată de lume". Acest cuvânt de la sfârşit se uneşte astfel cu cel de la început: „El S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău" (Galateni 1.4). Ce rămâne? Omul a dispărut în judecată, cu tot ce este din firea păcătoasă şi cu tot ce este din lume.

　　Legea, când este vorba de creştin, nu mai găseşte cui să se adreseze. Nimic nu mai dăinuie din ceea ce are legătură cu vechea creaţie; rămâne numai ceea ce are legătură cu noua creaţie. „În Hristos Isus, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o creaţie nouă: aceasta este lotul.

　　La versetul 16 apostolul invocă pacea şi îndurarea peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta, acela al unei creaţii noi. El încurajează în aceeaşi binecuvântare Israelul lui Dumnezeu. Sunt Israeliţii care cred acum în evanghelie şi care au, cum se cuvine, toată aprobarea lui Dumnezeu, toată bunăvoinţa Sa.