Galateni 5:16-26

Domnul ne explică după ce se poate recunoaşte o lucrare, dacă este a cărnii sau dacă este din Duhul (citiţi Matei 7.16-20; Ioan 3.6). „Un pom bun nu poate să facă roade rele“. Cele din versetele 19-21 nu pot deci să provină decât din pomul rău: carnea. Iar carnea este încă în fiecare dintre noi, cu acelaşi potenţial redutabil. Dacă însă suntem „ai lui Hristos“ (v. 24), în noi rămâne de asemeni o altă Putere să acţioneze: Duhul Sfânt. El ne face să trăim (v. 25) şi El ne face să umblăm (v. 16, 25); El Se împotriveşte cărnii (v. 17); El ne conduce (v. 18); El aduce la maturitate roada Sa proprie, imposibil de confundat cu o alta, un ciorchine preţios, căruia versetul 22 îi enumeră nouă „boabe“ delicioase: dragoste, bucurie, pace… Din nefericire însă, un pom poate rămâne neroditor dacă întreaga sa forţă se risipeşte în vlăstari inutili crescând din partea de jos. Ce face atunci grădinarul? Taie aceste mlădiţe, pentru ca seva să circule din nou îmbelşugat prin ramurile altoite. Aceasta este semnificaţia versetului 24. „Cei ai lui Hristos au răstignit carnea“ la întoarcerea lor la Dumnezeu. Prin credinţă, ei s-au supus sentinţei morţii pronunţate asupra întregii lor naturi (pomul sălbatic a fost tăiat pentru a fi altoit). De atunci încolo, ei trebuie să judece în ei manifestările cărnii: patimi şi pofte. „Dacă trăim în Duh, în Duh să şi umblăm“ (v. 25).