Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Galateni 5:16-18 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 09 Ianuarie 2017

Galateni 5:16-18

A umbla în Duh (v.16)Cu toate acestea galatenii s-ar fi întors spre Pavel să-i spună: „Ne-ai arătat foarte hotărât cum gândurile noastre cu privire la urmărirea sfinţeniei prin ţinerea legii sunt greşite; dar ce anume este drept?” răspunsul lui ar începe cu versetul 16: „Spun dar: umblaţi în Duh”.A umbla este cea dintâi şi cea mai primitivă activitate a omului. „A umbla în Duh” înseamnă a avea orice activitate, atât în gândire cât şi în vorbire şi în fapte, în energia Duhului care ne-a fost dat. Duhul Fiului lui Dumnezeu, care ne-a fost dăruit ca unor fii ai lui Dumnezeu, urmează să ne stăpânească toate activităţile. Aceasta este calea libertăţii, o libertate care este chiar opusul promisiunii de a păcătui, pentru că umblarea în Duhul ne face imposibilă împlinirea dorinţelor firii păcătoase. Venirea unei puteri mai mari ne ridică în întregime deasupra tragerii în jos a uneia mai mici.

Călăuziţi de Duhul (v.17,18)Firea păcătoasă nu se schimbă, aşa cum arată clar versetul 17. Natura ei, dorinţele ei, faptele ei rămân aceleaşi, şi întotdeauna sunt potrivnice Duhului lui Dumnezeu. Dar Duhul este învingător – dacă umblăm în Duhul – împotriva firii păcătoase, „ca să nu faceţi” lucrurile pe care altfel le-aţi dori. Şi atunci, dacă suntem „călăuziţi” de Duhul, nu putem fi în acelaşi timp sub stăpânirea îndrumătorului – legea.Deci în versetul 16 Duhul este văzut ca Puterea cea nouă în cel credincios, dându-i vitalitatea. În versetul 18, ca noul Conducător, îl ia de mână şi îl îndrumă în tot ceea ce este voia lui Dumnezeu. În Romani 8.14 de asemenea Duhul este prezentat drept Călăuzitor. Fiii sunt călăuziţi de Duhul. Robii sunt conduşi de îndrumător.