Galateni 5:1-6

Prin Hristos eliberaţi de lege: ca bază a îndreptăţirii, a relaţiilor cu Dumnezeu şi ca regulă de viaţă (v.1)În cel dintâi verset al capitolului 5 avem ideea principală a epistolei restrânsă în puţine cuvinte. Hristos ne-a adus într-o libertate minunată şi în ea avem să stăm, refuzând să fim ademeniţi din nou în robie.Să ne împrospătăm amintirile în ce priveşte extinderea şi caracterul libertăţii în care am fost aduşi.În primul rând am fost eliberaţi de lege ca bază a îndreptăţirii noastre înaintea lui Dumnezeu. Aceasta s-a precizat în capitolul 2.16. Suntem „îndreptăţiţi din credinţa lui Hristos”.Mai departe, am fost eliberaţi de lege ca bază a relaţiilor noastre cu Dumnezeu. „Înfierea” este a noastră pentru că am fost răscumpăraţi de sub lege. Aceasta se spune în capitolul 4.5.Ca urmare, în al treilea rând, suntem eliberaţi de lege ca regulă sau standard al vieţii noastre.Aceasta rezultă din tot pasajul de la 3.23 până la 4.7. Atât timp cât copiii lui Dumnezeu erau în poziţia de robi, legea era regula de viaţă pentru ei. Acum, ca nişte copii care au devenit maturi în casa tatălui lor, având Duhul Fiului lui Dumnezeu, avem o regulă sau standard mai presus de legea lui Moise – numită „legea lui Hristos” în capitolul 6.2.

A cădea din har (v.4)Libertatea în care suntem aduşi, deci, este eliberarea deplină care a ajuns a noastră, fiind făcuţi fii ai lui Dumnezeu. Este libertatea despre care spusese Domnul Isus: „Dacă Fiul vă va elibera, veţi fi cu adevărat liberi” (Ioan 8.36). Noi nu mai suntem ca nişte robi ai casei, a căror purtare este impusă de regulile potrivite robilor; şi a ne aşeza noi înşine în gândurile şi purtarea noastră în aceea poziţie ar fi o amăgire foarte tristă. Înseamnă, în adevăr, a cădea din har, aşa cum spune versetul 4.Cuvintele „a cădea din har” sunt luate deseori în sensul că cineva ar fi căzut din mâna plină de har a lui Dumnezeu – că unul ca acesta nu mai este mântuit. Însă cuvintele acestea se referă la ceva ce s-a produs în conştiinţa lor, nu la ceea ce este real înaintea lui Dumnezeu. Versetul 4 spune: „V-aţi despărţit de (orice folos de la )Hristos, voi care vă îndreptăţiţi prin lege; aţi căzut din har”. A căuta să foloseşti ceea ce este imposibil, să evii îndreptăţit prin lege, înseamnă a te abate, a cădea de la har, care este singura bază a îndreptăţirii. Dacă ei se considerau ca îndreptăţiţi prin lege, Hristos era în mod foarte evident respins de gândirea lor, şi ei ar fi coborât de la principiul divin şi măreţ al harului la nivelul cel mai de jos al legii. Şi coborârea aceasta este atât de pronunţată şi abruptă încât poate fi descrisă numai ca o cădere!Nu este greu să cazi din har. Cât de mulţi creştini de nume se fac vinovaţi de acest lucru! Avem noi claritate în această privinţă? Stăm noi în libertatea harului în tot ce avem a face cu Dumnezeu?

Legea ca întreg (v.2,3)În versetele 2 şi 3 Pavel din nou face aluzie la circumcizie, care era tăişul cu care adversarii lui le atacau libertatea. Fără îndoială, ar fi părut multora să fie un punct mic şi neimportant, totuşi era cu totul suficient ca să stabilească principiul. Legea este un întreg; dacă te referi la un singur detaliu, trebuie menţionate toate detaliile. Este aşa cum scrie Iacov: „Cine va păzi toată legea şi va greşi în una, s-a făcut vinovat de toate” (2.10). Aceasta întăreşte faptul că dacă legea este călcată într-un detaliu, este călcată în întregime. Ea nu poate fi luată parţial; este un întreg şi aşa trebuie considerat.

Nădejdea dreptăţii: gloria (v.4-6)Notăm aici contrastul dintre „voi” din versetul 4 şi „noi” din versetul 5. „Voi” – cei dintre galateni care erau tentaţi să abandoneze în gândurile lor locul în care îi aşezase harul. „Noi” – marea parte a credincioşilor care rămâneau în harul evangheliei. Pentru aceşti „noi” din versetul 5 sunt poziţia şi privilegiul înaintea lui Dumnezeu, ca fii; dar este o poziţie de libertate, ca fiind lăsaţi în această lume, într-un contrast categoric cu iudeii, care nu au cunoscut niciodată o astfel de poziţie.Poziţia noastră este de aşteptare. Noi nu aşteptăm dreptatea, aşa cum era cazul iudeilor, care căutau continuu sub lege să-şi stabilească o dreptate a lor şi niciodată nu ajungeau la ea. Noi avem dreptatea, ca un fapt stabilit în evanghelie, şi aşteptăm numai nădejdea care este în legătură cu ea. Nădejdea dreptăţii este gloria, aşa cum ne arată Romani 5.2. Acum noi aşteptăm gloria, prin Duhul care ne-a fost dat; iar această prin credinţă, nu pe principiul faptelor legii.Nu este aceasta o poziţie de libertate minunată? Cu cât am experimentat mai mult truda şi disperarea în căutarea dreptăţii prin eforturi sincere de a ţine legea, cu atât mai mult vom aprecia libertatea şi vom înţelege că această credinţă care lucrează prin dragoste este singurul lucru care contează în Hristos Isus.