„Hristos ne-a eliberat ca să fim liberi. Rămâneţi deci tari şi nu vă supuneţi iarăşi sub jugul robiei! Iată, eu, Pavel, vă spun că dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi cu nimic. Şi mărturisesc iarăşi oricărui om tăiat împrejur că este dator să împlinească toată legea. Voi, care căutaţi să vă îndreptăţiţi pe voi înşivă prin lege, v-aţi lipsit de Hristos, aţi căzut din har. Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea dreptăţii. Căci în Isus Hristos nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste. Voi alergaţi bine; cine v-a tăiat calea ca să nu ascultaţi de adevăr? Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel care vă cheamă. Puţin aluat dospeşte toată plămădeala. Eu, cu privire la voi, am în Domnul încrederea că nu gândiţi altfel. Dar cel care vă tulbură va purta vina, oricine ar fi el" (versetele 1-10).

　　Aceste zece versete mi se par a fi concluzia a tot ceea ce s-a spus mai înainte. Punctul esenţial este că Hristos ne-a eliberat. Această eliberare cuprinde nu numai dezrobirea de sub jugul legii, ci şi pe aceea de sub jugul păcatului. Dar este rar lucru să întâlneşti creştini care să-şi dea seama de o altfel de eliberare.

　　Cea mai mare parte dintre ei se mărginesc să cunoască valoarea morţii lui Hristos, a sângelui Său vărsat pe cruce, pentru a şterge păcatele noastre în ochii lui Dumnezeu, astfel ca să nu mai fie niciodată vorba despre ele între El şi noi. Preţioasă siguranţă şi care ne dă o intrare în dreptate înaintea fetei Dumnezeului nostru! Dar eliberarea, aşa cum epistola către Romani şi aceea pe care o studiem în acest moment ne-o înfăţişează, merge mult mai departe decât aceasta. Ea este întemeiată nu numai pe faptul că Hristos a murit pentru noi, ci că noi am murit împreună cu El, morţi faţă de legea care a folosit asupra lui Hristos răstignit toată puterea sa de condamnare; morţi faţă de păcatul în carne (în firea păcătoasă), deoarece această judecată a fost executată asupra lui Hristos când El a fost făcut păcat pentru noi şi când noi am fost răstigniţi împreună cu El; morţi în sfârşit faţă de lume, cum vom vedea mai departe, când lumea a fost definitiv judecată prin învierea lui Hristos, pe care ea îl dăduse la moarte.

　　De acum înainte şi mai presus de orice, o religie a cărnii (a firii păcătoase) a pierdut raţiunea sa de a fi, orice religie întemeiată pe principiile omului (de care apostolul a căutat, în primele două capitole, să ne elibereze definitiv) nu are nici o valoare.

　　Dezrobirea ne-a aşezat în libertate si ne este dobândită libertatea de a ne da pe noi înşine lui Dumnezeu (Romani 6.13; Romani 12.1). Noi nu mai suntem sub vreo obligaţie faţă de păcatul din firea păcătoasă; el nu mai are nici un drept asupra noastră. Suntem îndemnaţi să rămânem credincioşi principiului care ne-a fost arătat în capitolul precedent (4), că noi nu suntem copii ai femeii roabe, ci ai femeii libere. Pavel îi îndeamnă pe aceşti Galateni să reziste contra duşmanului care ar vrea din nou să-i aducă la robie. Cum asta? Sfătuindu-i să primească tăierea împrejur. Acest singur act nesemnificativ în aparenţă pentru nişte creştini şi despre care duşmanul căuta să-i facă să creadă că era o simplă formalitate sau o dovadă de respect faţă de fraţii lor Iudei, îi lipsea de orice beneficiu din partea lui Hristos, astfel că Hristos nu le folosea la nimic. Tăierea împrejur aducea obligaţia solemnă de a împlini toată legea; ea îl punea pe păgân sub obligaţia de a se împovăra cu un jug pe care niciodată vreun om, începând cu Iudeul, n-a putut să-1 poarte. Să vedem acum ceea ce Galatenii, aceşti păgâni, ar fi câştigat din asta. Ei se depărtau prin tăierea împrejur de tot beneficiul care este în Hristos. Pentru ei se termina cu libertatea, urmând obligaţia, sub ameninţarea cu moartea, de a împlini toată legea. Îndreptăţirea prin lege este prin urmare cădere din har, căci cele două lucruri (legea şi harul) nu pot să existe împreună. Care era deci starea creştină? Regimul cel mai diametral opus aceluia al legii: „Căci noi, prin Duhul, pe principiul credinţei, aşteptăm nădejdea dreptăţii" (versetul 5).

　　Dacă legea este un regim care are carnea (firea păcătoasă) drept temelie, în care te naşti şi care duce la judecată, care, mai mult, persecută ceea ce este născut din Duhul, deşi ţinându-l pe om sub un jug de robie, regimul harului are izvorul său în Hristos. El se rezumă în întregime la lucrarea Sa şi la Persoana Sa adorabilă. El este regimul libertăţii. El n-are nimic de a face cu omul păcătos, cu omul vechi, a cărui condamnare definitivă si moarte o vesteşte. El pune capăt cărnii, care nu naşte decât robia, sterpiciunea şi judecata, şi de care trebuie să fii dezrobit prin cruce, prin moartea lui Hristos.

　　Dar iată, la versetul 5, începutul şi sfârşitul a toată această nouă ordine de lucruri pe care creştinismul ne-o aduce. În primul rând este credinţa care dă în întregime la o parte orice alt mijloc de mântuire. În al doilea rând, Duhul, Sfântul Duh al făgăduinţei, prin care noi suntem pecetluiţi după ce am crezut. În al treilea rând, îndreptăţirea divină pe care noi o posedăm pe viaţă sau pentru totdeauna prin har, „fiind îndreptăţiţi prin credinţă". (Romani 5.1). Ce se poate vedea mai complet, mai independent de om, mai exclusiv dependent de Dumnezeu ca o asemenea stare?

　Dar dreptatea aceasta are o nădejde şi această nădejde a dreptăţii este slava, slava lui Dumnezeu, slava lui Hristos Însuşi! „Ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu" (Romani 5.2). Să adăugăm la acestea, ca în acelaşi pasaj din Romani 5, favoarea sau harul în care suntem acum. Acesta este creştinismul şi, am putea spune, în expresia sa cea mai simplă, căci versetul 5 din capitolul nostru nu depăşeşte urmările îndreptăţirii prin credinţă, aşa cum ele ne sunt înfăţişate în Romani 5.1-2, înainte chiar ca chestiunea dezrobirii să fie atinsă în vorbirea dezbătută în capitolele 6,7 şi 8 din aceeaşi epistolă către Romani. Dar de fapt, dezrobirea de lege este subiectul esenţial, fundamental al epistolei către Galateni şi acest subiect are drept urmare moartea omului vechi, condamnarea firii păcătoase la crucea lui Hristos, moartea faţă de lume. Epistola către Romani ne înfăţişează lupta care duce la dezrobire; epistola către Galateni nu arată acest lucru, ci mai degrabă consecinţele nedezrobirii. Aici, ca în Romani 5.1-11, putem spune: Ce ne trebuie mai mult? Se poate adăuga sau tăia ceva din dezrobirea noastră? Netăierea sau tăierea împrejur au ele vreo valoare pentru aceia care Îl au „pe Hristos Isus?" Nu! În Hristos Isus, singurul lucru de preţ este credinţa care lucrează prin dragoste (versetul 6).

　　Credinţa ne introduce în ceea ce iubirea ne-a pregătit: „ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu". Aceeaşi iubire face din noi, cum vom vedea, slujitori unii altora.

　　„Cât despre mine, fraţilor, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sunt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s-a dus. Şi dacă s-ar tăia măcar de tot cei care vă tulbură!"