Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Galateni 4:17-20 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 09 Ianuarie 2017

Galateni 4:17-20

Dorinţa iudaizanţilor de a-i despărţi de Pavel (v.17-19)

Fapt era desigur că învăţătorii iudaizanţi, care veniseră printre ei urmăreau să facă o înstrăinare între galateni şi Pavel, tatăl lor spiritual, pentru a-i determina să le urmeze lor. În versetul 17 apostolul, în câteva cuvinte, dă pe faţă adevărata lor intenţie. „Ei sunt foarte zeloşi pentru voi”, spune el, „nu pentru bine”. Ei vor să vă despartă de mine, ca să fiţi mai zeloşi pentru ei”. Ceea ce dorea Pavel era să-i vadă întotdeauna zeloşi după lucruri care sunt în adevăr bune, şi aceasta cu atât mai mult când el nu era prezent cu ei.Totuşi aşa cum erau lucrurile, el nu putea decât să se îndoiască referitor la starea lor. Când îi vizitase pentru prima dată, fusese cu multă frământare şi osteneală sufletească. El nu se predica pe sine însuşi ci pe Hristos Isus ca Domn, şi naşterea lor spirituală a fost urmată de formarea lui Hristos în ei. Pavel urmărea, ca rod al luminii evangheliei, Hristos să ia chip în ei. Atunci se vor termina durerile naşterii în folosul lor.

Copilaşii mei, pentru care iarăşi sufăr durerile naşterii (v.19,20)Dar veniseră aceşti învăţători iudaizanţi şi iată! în loc de Hristos, aceşti oameni, sabatele lor, lunile noi ale lor, circumcizia lor, par să ia chip în ei. Nu e de mirare că Pavel, în dragostea sa arzătoare pentru ei, copiii săi, simţea ca şi cum ar trebui să treacă din nou prin durerile naşterii şi era nedumerit cu privire la ei. În aceste condiţii dorea ca, în loc să stea la distanţă şi să le comunice prin scris, să fie în mijlocul lor, în stare să judece exact starea lor şi să-şi schimbe glasul, vorbindu-le spre învăţătură, sau să-i mustre, sau chiar să arate cu severitate, după cum era cazul.