Galateni 4:1-13

Astfel Dumnezeu dăduse cu totul altceva decât legea: promisiuni necondiţionate. Ele proveneau din dragostea Sa şi din bucuria Sa de a binecuvânta, atât naţiunile, cât şi pe iudei. A dispreţui un asemenea dar însemna a dispreţui dragostea Lui. Pretenţia, de exemplu, de a plăti pentru un cadou pe care l-am primit este o ofensă adusă donatorului. Cât de întristată este inima lui Dumnezeu la vederea atâtor creştini care uită de libertatea Duhului, pentru a o înlocui cu biete practici plictisitoare! Ce dovedeşte aceasta? Că aceşti copii ai lui Dumnezeu Îl cunosc atât de greşit pe Tatăl lor ceresc. Este de înţeles că un necredincios se mulţumeşte cu „cunoştinţele elementare slabe şi sărace“, pentru că nu are altele mai bune. „Dar acum – ne spune versetul 9 – după ce L-aţi cunoscut pe Dumnezeu“ şi fiind cunoscuţi de El (1 Corinteni 8.3), să nu ne mai lăsăm robiţi şi să nu tolerăm nimic care-I aduce Lui indignare. Să avem încredere deplină în dragostea Lui.În versetul 12, apostolul îşi întrerupe expunerea, pentru a vorbi inimii galatenilor săi preaiubiţi. El ştie să le aducă aminte de bunăvoinţa şi de dăruirea lor pentru el. Vai, afecţiunile pe care absenţa le răceşte sunt afecţiuni slabe. Convingerile care-şi pierd înfiriparea atât de repede după plecarea slujitorului lui Dumnezeu sunt convingeri slabe. Cum este dragostea noastră creştină? Şi cum este credinţa noastră?