Galateni 3:25-26 (F. B. Hole)
de F. B. Hole - 10 Ianuarie 2017
-
Categorii:
- Galateni - Comentarii F. B. Hole
Galateni 3:25-26
O nouă epocă; fii ai lui Dumnezeu prin credinţă (v.25,26)
Această nouă ordine de lucruri este prezentată în versetul 23 prin cuvintele referitoare la venirea credinţei. Din nou în versetul 25 avem cuvintele „după ce a venit credinţa” şi „nu mai suntem sub îndrumător”. Credinţa se găsea desigur în toţi sfinţii din zilele Vechiului Testament, aşa cum se arată în Evrei 11 şi prin pasajul din Habacuc citat aici în versetul 11. Când a venit Hristos s-a revelat credinţa în Hristos şi credinţa a fost recunoscută public ca fiind calea, şi singura cale, prin care omul poate avea a face cu Dumnezeu în binecuvântare. În sensul acesta „a venit credinţa” şi venirea ei marchează o epocă în totul nouă.Prin credinţa în Hristos Isus am fost introduşi în locul plin de favoare de „fii ai lui Dumnezeu”. Cuvântul din versetul 26 este „fii” şi nu „copii”. Sfinţii de sub lege erau ca nişte copii, într-o stare de copilărie; erau nevârstnici şi de aceea sub îndrumător. Credinciosul din veacul de acum este ca un copil care a ajuns la majorat şi de aceea, dând deoparte stare de susţinere a îndrumătorului, îşi ia locul ca fiu în casa tatălui. Gândul acesta semeţ, care domină ideea generală a epistolei este mai larg dezvoltat în versetele de la începutul capitolului 4. Totuşi înainte de a ajunge la ele, avem trei fapte importante exprimate în cele trei ultime versete din capitolul 3.