„Atunci este oare legea împotriva făgăduinţelor Iui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o lege care să poată da viaţa, atunci în adevăr, dreptatea ar fi prin lege. Dar Scriptura a închis toate lucrurile sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor care cred, prin credinţa în Isus Hristos. Înainte de a veni credinţa, noi eram sub paza legii, ca închişi pentru credinţa care avea să fie descoperită. Astfel, legea ne-a fost îndrumătorul nostru spre Hristos, ca să fim îndreptăţiţi prin credinţă. După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumător. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus. Voi toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, ci toţi sunteţi una în Hristos Isus. Si dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa" lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei" (versetele 21-29).

　Există deosebire esenţială între lege şi făgăduinţe? Nicidecum. Aici apostolul introduce viaţa, în întregime în afara legii, şi el arată ce scop avea Dumnezeu dând legea. Nu era acela de a da viaţa, căci legea nu avea puterea să o facă, ci de a arăta prin Scriptură că toate lucrurile erau închise sub păcat. Fără lege, care interzicea păcatul, niciodată totala pierzare a omului n-ar fi fost dovedită. Ar fi putut fi în orice clipă cazuri în care lucrul ar fi putut părea că scapă controlului sau ar fi dubios. Cu legea, nimic nu scăpa. De aceea nu rămânea omului decât un singur mijloc, credinţa care primeşte făgăduinţa fără condiţie oferită tuturor pe temeiul harului.

　　La versetul 23, apostolul se adresează Iudeilor. Nu pe Galateni îi menţionează aici, ci pe aceia cărora le fusese dată legea. Cât despre Galateni, ei fuseseră „închişi" ca de altfel toate lucrurile, sub păcat (versetul 22); dar cât despre Iudei, ei erau păziţi sub lege, închişi acolo, în vederea descoperirii pe care principiul credinţei avea să le-o aducă. Din acest punct de vedere, legea era îndrumătorul căruia i-a fost încredinţat copilul mic, până ce avea să vină Hristos, aducând o îndreptăţire nouă, aceea a credinţei în Hristos.

　　Dar, credinţa fiind venită, Iudeii nu mai erau sub un îndrumător, pentru că, zice apostolul, voi toţi sunteţi Galateni (Neamuri), ca şi Iudeii care au scăpat de tutela legii şi de copilărie, fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.

　　Totul era schimbat. Aceşti Galateni nu fuseseră botezaţi pentru Moise (1 Corinteni 10.2), ci pentru Isus Hristos. Însemnătatea botezului lor avea pe Hristos şi nu pe Moise drept cauză; ei nu fuseseră botezaţi „în nor şi în mare". Cu Hristos se îmbrăca seră ei. Nu mai era vorba de Iudeu, nici de Grec. Orice deosebire: rob, liber, bărbat, femeie, dispăruse; toţi erau una în Hristos Isus. Aceşti Galateni erau de acum înainte ai lui Hristos şi prin urmare sămânţa lui Avraam, moştenitori după făgăduinţa dată credinţei.

　În acest pasaj, orice pretenţie de a readuce pe Galateni la lege a dispărut în întregime. Nu rămâne decât Hristos.