Galateni 3:2-5

Ei primiseră şi Duhul Sfânt – nu din faptele legii (v.2-4)

Totodată, ca rezultat al primirii cuvântului crucii pe care îl adusese Pavel, ei primiseră şi Duhul Sfânt. Dar în ce fel şi pe ce principiu primiseră ei Duhul Sfânt? Din faptele legii, sau din auzirea credinţei? Nu este decât un răspuns la întrebarea aceasta. Ca să răspundă: „Am primit Duhul din faptele legii”, ar fi fost o imposibilitate pentru galateni, aşa cum Pavel ştia foarte bine.De aceea el nu se opreşte să răspundă la propria lui întrebare, ci îndată trece, în versetul 3, la o altă întrebare bazată pe ea. După ce au primit Duhul prin auzirea credinţei, aveau să sfârşească în firea lor? Începe Dumnezeu cu noi o lucrare pe baza unui principiu, opus? Oamenii sunt destul de dezordonaţi. Când planurile lor dau greş, ei fac schimbări de felul acesta. Dar oare Dumnezeu lucrează haotic? Dau vreodată greş planurile Lui, încât are nevoie să le schimbe? Galatenii erau „fără minte”, dar erau ei în aşa fel fără minte încât să-şi imagineze aşa ceva? Şi erau ei înşişi pregătiţi să schimbe şi să înlăture ca fără valoare tot ceea ce mai înainte pentru Hristos aveau să fie tratate ca zadarnice, fără valoare? Ce fel de întrebări se puneau! Când le citim, nu suntem noi conştienţi de forţa lor zdrobitoare?

Credinţa şi Duhul merg împreună; legea şi firea omului sunt legate împreună (v.3-5)

Dar de ce vorbea apostolul despre faptul de a sfârşi în carne, adică în firea lor? Mai întâi, pentru că ea este în mod particular opusă Duhului; şi în al doilea rând, pentru că ea este pusă în legătură cu legea. Aceasta completează cuartetul conţinut în versetele 3 şi 4. Credinţa şi Duhul merg împreună. Duhul este primit ca rezultat al auzirii credinţei, şi El este puterea vieţii celei noi pe care o avem în Hristos. Legea şi firea omului (carnea) sunt legate împreună. Legea a fost dată ca omul în firea lui s-o împlinească, dacă ar putea. De fapt el n-a putut. Legea nu putea pune un frâu înclinaţiilor pe care le are firea păcătoasă; pentru că firea păcătoasă „nu se supune legii lui Dumnezeu, căci nici nu poate” (Rom.8.7). Totuşi aici galatenii înclinau să se întoarcă de la Duhul atotputernic la firea lor care, deşi plină de putere pentru rău, era cu totul neputincioasă pentru bine. Era în adevăr nebunie!În versetul 5 apostolul repetă întrebarea pe care o pusese în versetul 2, însă într-o altă formă. În versetul 2 ea se referea la galateni. Cum primiseră ei Duhul? Aici se referă la sine însuşi. În ce fel şi pe baza cărui principiu lucrase el când venise printre ei cu mesajul evangheliei? Se făcuseră minuni printre ei şi, când evanghelia a fost crezută, Duhul lui Dumnezeu a fost primit. Toate erau pe baza faptelor, sau a credinţei? Încă o dată el nu face o pauză ca să le dea răspuns, ştiind foarte bine că numai un singur răspuns putea fi dat la galateni. În schimb el apelează îndată la cazul lui Avraam, pentru ca ei să înţeleagă că mai înainte de a fi instituită legea, Dumnezeu stabilise credinţa ca mijlocul binecuvântării pentru om.