„Când i-am văzut că nu umblă drept după adevărul evangheliei, am spus lui Petru în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?" Noi suntem Iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri. Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este îndreptăţit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim îndreptăţiţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii, pentru că prin faptele Legii nimeni nu va fi îndreptăţit. Dar dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptăţiţi în Hristos, noi înşine am fi găsiţi păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! Căci dacă reclădesc lucrurile pe care le-am dărâmat, mă arăt ca un călcător de lege" (versetele 14-18).

　　Pavel ne dă aici rezumatul vorbirii lui. Venind la Antiohia, Petru trăise ca Neamurile şi nu ca Iudeii; părăsind acest mers la venirea Iudeilor de la Iacov, el silea pe Neamuri să se poarte ca Iudeii, restabilind sistemul deosebirilor după Lege şi prin urmare acela al faptelor legii, pe principiul cărora nici un om nu putea să fie îndreptăţit. Dar, mai rău decât aceasta, în virtutea încrederii pe care i-o arătau Neamurile, în virtutea cheilor pe care i le încredinţase Domnul pentru a le deschide împărăţia cerurilor, ele aveau să se lase readuse la un sistem de îndreptăţire pe temeiul faptelor legii în locul temeiului credinţei în Hristos şi al iertării păcatelor prin această credinţă (Faptele Apostolilor 10.43). Această simplă faptă a lui Petru punea deci în discuţie temelia vieţii creştine pe care el o propovăduise şi îndreptăţirea prin credinţă. Dacă pentru a veni la Hristos, Galatenii, revenind la obiceiurile legii, căutau să fie îndreptăţiţi prin ea, Hristos Însuşi era un slujitor al păcatului şi învăţătura Sa făcuse din ei, ca şi din apostol, nişte călcători de lege. Nicidecum! Era imposibil să admiţi o asemenea enormitate: slujba pentru Hristos având păcatul drept obiect!