Galateni 2:11-14

　　Pavel îl înfruntă pe Petru în Antiohia (v.11-14)Îi rămăsese să arate că fusese un timp când chiar Petru cedase oarecum influenţei unor oameni care se asemănau cu cei care se împotriveau lui Pavel, şi să le spună cum i se împotrivise şi temeiurile pentru care se procedase în felul acesta.Nu se menţionează în Fapte vizita aceasta a lui Petru în Antiohia, dar în mod evident ea a avut loc după hotărârea consfătuirii din Ierusalim istorisită în Fapte 15. În acea consfătuire Petru a vorbit în favoarea primirii celor întorşi la Dumnezeu dintre naţiuni, fără să li se impună ţinerea legii lui Moise. El prezentase legea ca „un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi n-am fost în stare să-l purtăm”. În Antiohia însă, când unii au coborât de la Iacov, având vederi stricte cu privire la valoarea circumciziei, el n-a mai vrut să mănânce cu credincioşii dintre naţiuni, se reţinea şi se separa. Exemplul lui a avut mare greutate şi alţii l-au urmat – chiar şi Barnaba care mai înainte fusese cu Pavel, aşa cum ni se istoriseşte în Fapte 15.2 şi 12.

　　Departe de adevăr în lucruri mici (v.14)Fără îndoială fapta aceasta ar fi părut multora un lucru foarte mic – o prejudecată neînsemnată de trecut cu vederea, un amănunt la care să zâmbeşti. Pentru Pavel a fost cu totul altfel. El a înţeles că sub felul aparent mărunt în care Petru se separa când era vorba de a mânca împreună cu cei dintre naţiuni erau în primejdie principii importante, şi că fapta lui Petru nu era dreaptă, „după adevărul evangheliei”.De am pricepe toţi gândul atât de puternic prezentat aici! Depărtarea de adevăr, chiar în felul cel mai grav, ni se prezintă în general sub împrejurări aparent neînsemnate şi nevinovate. Mulţi dintre noi ar fi fost gata să spună: „O, Pavel, ce om sever este! Cât de greu să-i fi pe plac! De ce să facă atâta agitaţie pentru un lucru mărunt? Dacă Petru vrea să mănânce acum numai cu iudeii, de ce să nu-l lăsăm în pace? De ce să stricăm liniştea din Antiohia şi să aducem întristare?”. Deseori suntem neştiutori de intenţiile lui Satan. El ştie că ne vom abate de la adevăr cu ceva care apare nevinovat în sine.Cu această ocazie să notăm că ideea că adunarea în timpul apostolic ar fi fost un loc de pace şi lipsit de neînţelegeri nu este susţinută de Scriptură. De la început adevărul a trebuit câştigat şi menţinut prin luptă – mare parte din ea internă şi nu numaidecât cu lumea din afară. Nu avem nici un drept să aşteptăm absenţa conflictului şi a tulburării în zilele noastre. În mod sigur apar ocazii când pacea poate fi dobândită numai prin compromis, iar cel care vede mai mult şi de aceea este constrâns să-şi ridice vocea ca protest, trebuie să fie pregătit de a fi acuzat ca lipsit de dragoste. Fără acest protest se menţine pacea, însă este pacea stagnării şi a morţii spirituale. Cel mai liniştit loc dintr-un oraş plin de gălăgie este cimitirul. De aceea, atenţie!

　　Pavel i-a spus lui Petru înaintea tuturor (v.14)Dacă ne vom găsi într-o poziţie în care vom simţi că suntem obligaţi moral să ne ridicăm glasurile, să ne rugăm cu stăruinţă ca să fim în stare să facem acest lucru într-un fel asemănător cu al lui Pavel. „Când am văzut….i-am spus lui Chifa….”. Tendinţa noastră este să ne spunem plângerea către un altul, în locul celui cu vina. Notăm, de exemplu, în Marcu 2, că atunci când fariseii obiectează lucrării pe care o făcea Domnul Isus, s-au dus să spună ucenicilor Săi ce nu le plăcea (v.16), iar când a fost vorba de ucenici, au obiectat înaintea Domnului Isus (v.23,24). Este bine să ne facem ca o regulă, când este necesară o mustrare, s-o facem direct persoanei la care se referă, şi nu în spatele ei.Totuşi Pavel a făcut acest lucru „înaintea tuturor”. Motivul pentru care a procedat în felul acesta este că greşeala lui Petru afectase pe mulţi alţii şi devenise publică. În cea mai mare parte din cazuri ar fi o greşeală să se facă o mustrare publică. Multe greşeli trebuie să nu devină publice, şi să fie trate cu credincioşie şi har într-un fel personal. Greşeala publică totuşi trebuie tratată public.Pavel şi-a început critica punând lui Petru o întrebare bazată pe felul lui de vieţuire mai dinainte. Petru abandonase obiceiurile strict evreieşti pentru viaţa mai liberă a celor dintre naţiuni, aşa cum el însuşi spuse în Fapte 10.28. Cum ar fi putut atunci să se retragă în mod consecvent din poziţia aceasta într-un fel care însemna că de fapt cei dintre naţiuni ar trebui să trăiască după obiceiurile iudeilor.