„Dar când a venit Petru în Antiohia, i-am stat împotrivă în faţă, pentru că era de condamnat. Căci, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu ei au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor" (versetele 11-13).

　　Intrăm aci în inima însăşi a chestiunii cu privire la evanghelie. Admite ea, cum o afirmă apostolul Galatenilor, o ruptură completă de principiile altădată admise în legea lui Moise? Sau nu trebuia mai degrabă să recunoşti, cum pretindeau învăţătorii mincinoşi, că aceste principii puteau fi admise cu condiţia de a nu contrazice adevărurile aduse prin evanghelie? Aşa era chestiunea. Notaţi bine că aceea ridicată în Antiohia nu era în aparenţă o chestiune esenţială. Nu se putea să se unească mai degrabă la mesele luate în comun, cu fraţii cu care împărtăşeau într-un chip mai complet felul lor de a vedea? Nu trebuia să se poarte cu menajamente unii faţă de alţii şi să se suporte reciproc? Ei bine! pentru a-şi atinge ţinta, Vrăjmaşul ia un drum ocolit şi cu o supremă abilitate reuşeşte să-l introducă aici pe Petru, apostolul cel mai capabil de a exercita o influenţă printre fraţi şi de a se face ascultat. Venit la Antiohia, Petru, urmând drumul libertăţii creştine care nu făcea nici o deosebire între Iudei şi Neamuri, Petru, zic, mânca împreună cu fraţii ieşiţi dintre Neamuri, dar când câţiva fraţi au venit de la Ierusalim, de la Iacov, el s-a retras de la această masă în comun. Pentru acest fapt, el era de condamnat. Dacă el n-ar fi fost condamnat pe faţă prin fapta sa, Pavel n-ar fi putut să acţioneze în public faţă de el, aşa cum a făcut; dar a acţiona altfel însemna a recădea el însuşi în felul de a lucra prefăcut al fraţilor mincinoşi. Nu putea să se înşele în privinţa aceasta.

　　Petru însuşi, după ce umblase în libertatea evangheliei, revenea, din teama de opinia şi de gândirea Iudeilor, la robia legii. Ce motiv pentru un apostol!

　　Nu acţionase el odinioară la fel fată de Hristos, amintire adânc umilitoare, în curtea marelui preot? Si această frică de opinia altora nu-l făcuse să-L tăgăduiască pe Domnul însuşi? In definitiv, un act atât de simplu şi cu o urmare atât de neînsemnată ca alegerea comesenilor avea rezulatate care duceau la tăgăduirea evangheliei: teamă de om, întoarcere la jugul de care harul îi eliberase pe creştini, prefăcătorie înălţată în sistem printre fraţi, lipsă de sinceritate în umblare, capcană şi poticnire pusă înaintea picioarelor fraţilor, şi târându-l până şi pe Barnaba, tovarăş al lui Pavel, apostol în atâtea ocazii al libertăţii creştine: acestea erau în mâinile Satanei cauzele şi roadele unui fapt atât de puţin important în aparenţă.

　　Nu trebuie să veghem noi înşine în privinţa aceasta cu stricteţe asupra faptelor noastre? Dacă noi suntem mai puţin în pericol ca odinioară de a recădea sub jugul legii, sub care, de fapt, n-am fost niciodată, n-am fi mult mai în pericol ca altădată de a ne întoarce la lumea de care harul lui Dumnezeu ne-a eliberat complet? Epistola către Galateni ne va da mai târziu ocazia de a reveni la acest pericol.