Galateni 2:1-10

Relatarea pe care Pavel o face despre circumstanţele apostolatului său completează ceea ce noi cunoaştem din cartea Fapte. În timp ce Domnul îi încredinţase lui Petru misiunea de a vesti evanghelia iudeilor, Pavel fusese ales pentru a predica aceeaşi evanghelie naţiunilor (v. 8). Întâlnirea lui cu ceilalţi apostoli nu putea nicidecum să infirme chemarea primită de la Domnul. Dimpotrivă, el a pus atât de mult la inimă îndemnul de a-şi aminti de săraci, încât acesta a ajuns să fie cauza indirectă a întemniţării lui la Ierusalim (Fapte 24.17). Ce ne învaţă aceste relaţii ale apostolilor între ei? Că trebuie să preţuim lucrarea altora, iar în ce priveşte lucrarea noastră, să veghem să nu ne-o supraapreciem, ci s-o împlinim fără greşeală şi fără să „avem în vedere faţa omului“ (v. 6).Cartea Fapte confirmă cât de greu le-a fost primilor creştini de origine iudaică să se desprindă de porunci: circumcizia şi ţinerea legii. La Ierusalim se ţinuse o conferinţă pentru a reglementa aceste probleme (Fapte 15). Satan însă nu renunţă de bunăvoie la o armă de care deja s-a folosit cu ceva succes. La rândul lor, galatenii, deşi nu erau iudei, căzuseră în această cursă şi Pavel le arată marele pericol care se ascundea în aceasta.