„Mă mir că treceţi aşa de repede de la cel care v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă evanghelie.

　Nu este alta: dar sunt unii care vă tulbură si voiesc să strice Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă vestească o altă evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am vestit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă vesteşte cineva ca evanghelie, alta decât aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! Caut eu acum să satisfac pe oameni sau pe Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos" (versetele 6-10).

　　Nu este remarcabil că, atunci când este vorba de Pavel însuşi, ca om folosit pentru a duce Galatenilor Evanghelia, el dispare? El nu mai este decât „cel ce îi chemase prin harul lui Hristos" (versetul 6). Vom întâlni alte exemple de acestea în cursul acestei epistole. Harul lui Hristos fusese totodată instrumentul şi subiectul prezentat Galatenilor; nu era acolo nici un rol pentru om. Totul era har curat, de aceea apostolul avea motive să se mire că au putut să înlocuiască un asemenea subiect atât de complet, atât de minunat, printr-o „evanghelie diferită". Nu este alta, nu sunt două veşti bune; dar această evanghelie a harului lui Hristos poate fi denaturată, stricată de om, întrebuinţată în scopuri rele. În mâinile omului, sub influenţa Satanei, această evanghelie denaturată trebuia să servească, şi aceasta voia duşmanul, la răsturnarea simplei credinţe a Galatenilor. „A vesti o evanghelie deosebită" însemna a adăuga ceva la Evanghelia care le fusese vestită; însă nu există nici un mijloc de a adăuga ceva la vestea bună a harului; ea era absolut perfectă în sine, absolut necondiţionată. Chiar dacă apostolul sau chiar un înger din cer ar face-o, să fie anatema, adică să fie expus în public, în ochii tuturor, ca tăiat (scos, suprimat) şi blestemat de Dumnezeu Însuşi! Această teribilă sentinţă era asupra propriului său cap sau asupra aceluia al unui înger, al unei creaturi fără păcat care, în afară de îngerii căzuţi, nu luaseră niciodată parte la ceva asemănător cu căderea omului.

　La versetul 9 el repetă: Ce primiseră ei? Li se prezenta Evanghelia aşa cum o primiseră, sau o evanghelie la care se adăugase ceva care o altera? De fapt, această evanghelie era capodopera lui Satan. Ea părea că ar conţine toată Evanghelia, fără să scoată nimic din ea, dar adăuga ceva la ea, puţin, cel mult unul sau două amănunte, care, în definitiv, veneau de la Dumnezeu, deoarece fuseseră poruncite de El, astfel, de exemplu, tăierea împrejur. Ei (aceştia) să fie anatema!

　　Se află la versetele 8 şi 9 două laturi (părţi) distincte ale acestei Evanghelii: mai întâi ceea ce Pavel vestise, după aceea, ceea ce ei primiseră. Priceperea lor putea fi, şi de fapt era incompletă. Aceşti învăţători mincinoşi se puteau socoti îndreptăţiţi să vină în ajutorul înţelegerii lor. Dar nu! Singură Evanghelia lui Pavel putuse să adauge ceva la ceea ce ei primiseră. Orice aşa-zis adevăr prezentat altfel era o cursă înşelătoare! Ceea ce ei primiseră prin apostolul Pavel venea direct de la Dumnezeu. Aceasta nu era o lucrare de compromis cu oamenii. Pentru Pavel: a-L satisface pe Dumnezeu, a-l fi pe plac lui Hristos, al Cărui rob era, aceasta însemna totul. Oamenii nu aveau nici un loc aici, nici pentru a-i satisface, nici pentru a le fi pe plac. Deci avem noi dreptate să spunem: Omul nu are nici un loc, nici o parte în lucrarea mântuirii şi în predicarea Evangheliei, decât prin păcatele lui?